Luni am dus-o pe Anca la teatru. Am fost să vedem „Chutney”, o piesă jucată într-un cadru intim, într-o cameră mică și prietenoasă a bistro-ului Upper Green. Nu prea știam la ce să ne așteptăm, dar spectacolul ne fusese recomandat de Marius Manole, un om pe care îl admir foarte mult, așa că nici nu am îndrăznit să mă gândesc la posibilitatea de a pleca dezamagită. În plus, eu am fost mereu fanul declarat al pieselor de teatru jucate în spații mici, cu public restrâns, căci îmi place să fiu cât mai aproape de actori, să le pot observa mimica feței și să simt mai bine emoțiile pe care le transmit. De (...)

De Tudor Chirilă nu am fost niciodată îndrăgostită. Nu că nu ar fi un băiat simpatic, dar nu am nutrit niciodată sentimente de acest gen pentru vreun artist. M-am îndrăgostit de voci, m-am îndrăgostit de piese, dar niciodată de soliști, basiști sau bateriști. I-am apreciat, i-am lăudat, dar nu am leșinat la concerte. Țin minte însă că la primul Stufstock, acum 9 ani, am stat în primul rând, lipită de gard, ca să fiu cât mai aproape de scenă la cântarea celor de la Vama Veche. M-au dat și la televizor. Îi iubeam, aveam toate albumele lor și le știam piesele pe de rost – de la „Ana” și „Nu am chef (...)

Știți senzația aceea de parcă te paște infarctul în momentul în care jucătorii echipei pe care o susții se pregătesc să execute lovituri de la 11m? Adrenalina crește, inima bate puternic și parcă te încearcă și un ușor sentiment de teamă. La mine se manifestă atât de intens încât de multe ori nu sunt în stare să mă uit. Desigur, nu e viața mea în joc (nici măcar viața lor, că doar nu o să ajungă Ramos la sapă de lemn din pricina „degajării” din semifinala CL), dar inexplicabilul fenomen, pe cât e de inexplicabil, pe atât e de real. Și zău, să nu-mi spuneți că mi se întâmpla numai mine, că nu vă cred (...)

Women on Web – evenimentul cu cea mai mare cantitate de estrogen și energie pozitivă. :) Organizat de Evensys și transmis live cu sprijinul Radio Lynx. Vizionare plăcută! :) Programul complet:

Dacă mă-ntrebați pe mine, toate cărțile bune ar trebui să fie călătoare. Să se bucure de ele cât mai mulți oameni și să-ți fie drag să le dai mai departe. Să fie un proces natural și să nu fie nevoie de campanii de promovare. Nu e utopic și orice imbold în această direcție este binevenit, sub orice forma ar fi el, așa că m-am implicat cu mare drag în noul proiect al editurii ALL, lansat chiar azi, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții. În cadrul campaniei „Cartea călătoare”, 50 de cărți își vor lua zborul prin țară, vor fi citite și date mai departe. Ruta lor poate fi urmărită pe pagina de Facebook a (...)