o brătilă pe .ro

Articol cu tărie. A se consuma cu responsabilitate.

Știți senzația aceea de parcă te paște infarctul în momentul în care jucătorii echipei pe care o susții se pregătesc să execute lovituri de la 11m? Adrenalina crește, inima bate puternic și parcă te încearcă și un ușor sentiment de teamă. La mine se manifestă atât de intens încât de multe ori nu sunt în stare să mă uit. Desigur, nu e viața mea în joc (nici măcar viața lor, că doar nu o să ajungă Ramos la sapă de lemn din pricina „degajării” din semifinala CL), dar inexplicabilul fenomen, pe cât e de inexplicabil, pe atât e de real. Și zău, să nu-mi spuneți că mi se întâmpla numai mine, că nu vă cred!

Am trăit aceleași sentimente aseară, în Flair Angel, barul unei agenții de barmani de care probabil ați auzit anul trecut, când unul dintre membrii săi, Luca Valentin, campion național la bartending, a ajuns în finala primei ediții ”Românii au Talent”. Mi-a plăcut show-ul, dar în momentul în care între tine și reprezentație nu se mai află decât barul, starea de spirit e cu totul alta. Cu totul. Prin asta am trecut eu ieri, când Ionuț, vicecampionul național, s-a jucat cu sticlele la mai puțin de 2m de mine și m-am simțit de parcă m-aș fi uitat la loviturile acelea de departajare de care vă spuneam mai devreme. Știam că nu am ce să pățesc, dar îmi doream atât de mult să iasă totul perfect, încât devenisem una cu Ionuț și tresăream la fiecare mișcare mai complicată. Mă băgasem cu totul în scaun și instinctul mă îndemna să mă uit în altă parte, doar-doar să nu văd cum se sparge sticla de podea. A ieșit perfect. Eu am reușit să văd spectacolul cap – coadă și la final chiar l-am aplaudat din tot sufletul pe Ionuț, acest băiat a cărui formulă magică o știți deja: o picătură de talent și multă, multă muncă.

De Flair Angel nu știu foarte mulți oameni, dar exact asta și-au și dorit băieții. Nu au vrut să fie „încă un bar din Centrul Vechi” în care aterizezi din întâmplare ca să vei o cola sau o „șurubelniță”, ci acel loc în care te duci special pentru întreaga experiență cu care vine la pachet un cocktail bine făcut. Flair Angel e pentru „les connaisseurs”. Iar dacă Ionuț a fost responsabil cu spectacolul, de povestit s-a ocupat Marius. Și a povestit și a tot povestit aproape două ore pline, timp în care noi ne uitam tot la Ionuț și cocktail-urile pe care le prepara spre a fi degustate. Vedeta serii a fost Amarula, un lichior asemănător ca aromă și consistență, cremei de whiskey. De așteptat, de altfel, din moment ce al doilea ingredient de bază este laptele. Primul este fructul marula, originar din Africa de Sud, un soi de „plăcere vinovată” (ca să rămânem în registrul „Românii au Talent) al elefanților și babuinilor care au ocazia să experimenteze starea de ebrietate în mediul lor natural (aici aveți și dovada). Toate ingredientele din Amarula nu se cunosc, rețeta fiind păstrată secretă, dar ce e sigur e că e 100% naturală, fără conservanți, potențiatori de aromă sau alte bălării. Mie cel mai mult mi-a plăcut simplă, dar e gustoasă și în combinații ce conțin cafea, rom sau lichior de mandarine.

Marius nu a vorbit doar mult, ci și cu pasiune, iar mie mi-au rămas bine întipărite în minte câteva idei, bune de dezbătut la un pahar de… eau du vie? ;)

– cocktail este un termen folosit, în majoritatea cazuilor, greșit. la origine, acesta însemna „spirit, water, bitter, sugar”;

– data viitoare când o să vreți un pahar plin cu gheață, gândiți-vă că șansele ca apa respectivă să fie apă plată sunt foarte mici; în plus, în majoritatea barurilor gheața este de tip „moale” – spre deosebire de cea transparentă, care se obține la -15 grade, este lipicioasă și se topește foarte greu -, astfel încât ceea ce veți avea în pahar într-un timp foarte scurt va fi echivalentul unei combinații de apă de la robinet cu alcool;

– în România exista un singur exemplar de Courvoisier Napoleon X.O. Imperial Cognac, iar sticla nu a fost încă deschisă; deloc surprinzător dacă ne gândim la faptul că 50 de ml. costă 1200 de lei;

– știți cum toarnă unii barmani „la liber”, fără să măsoare cantitatea de alcool și mai mereu te simți furat? ei bine, în U.K. ai voie să folosești tehnica „free pouring” numai dacă ești atestat să faci asta, fiind o chestiune controlată de Ministerul Muncii. Chapeau!

PS: felicitari lui Valentin Luca pentru spectacolul din seara aceasta de la Românii au Talent! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

situs slot gacor provider terbaik agen toto slot terpercaya 2023 agen toto togel terpercaya 2023 situs toto togel pasaran resmi terbaik bandar toto macau pasaran resmi toto togel bandar toto slot gacor 4d 2023 bo togel online pasaran terlengkap sepanjang masa bo toto slot terlengkap sepanjang masa situs toto togel 2023 bet 100 perak daftar toto slot dan toto togel 2023 bermain toto togel dengan bet hanya 100 perak daftar toto slot bonus new member terpercaya bermain toto slot pelayanan 24 jam nonstop situs toto togel terpercaya situs toto togel online terbaik winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto unsurtoto unsurtoto unsurtoto winsortoto winsortoto winsortoto rasa4d rasa4d rasa4d gampangtoto gampangtoto gampangtoto winsortoto link winsortoto unsurtoto link unsurtoto rasa4d link rasa4d bungtoto link bungtoto gampangtoto link gampangtoto winsortoto situs toto slot gacor dengan toto togel terbaik winsortoto situs toto togel online deposit 10rb winsortoto situs toto togel online resmi hadiah 4d 10 juta winsortoto agen toto togel online terpercaya winsortoto agen toto slot dan situs toto togel resmi winsortoto bandar toto togel dan toto slot winsortoto situs toto togel dan agen toto slot terpercaya winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus winsortoto situs toto terpercaya toto togel dan toto slot gacor winsortoto situs togel online dan slot online terpercaya winsortoto situs togel online hadiah terbesar winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel dan toto slot terpercaya winsortoto bandar toto togel online terpercaya 2023 winsortoto situs togel online resmi terpercaya pasaran terlengkap winsortoto situs toto togel online 4d terpercaya winsortoto bandar togel online resmi winsortoto situs togel online bonus harian terbesar winsortoto situs toto bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus bet 100 perak winsortoto situs togel dengan permainan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto dengan permainan toto togel dan toto slot terbaik winsortoto situs toto togel terpercaya bet 100 situs toto togel deposit pulsa tanpa potongan winsortoto situs toto slot pasti slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terpercaya winsortoto situs toto resmi bonus new member 100rb tanpa potongan winsortoto toto slot gacor dan togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto togel online terlengkap dan terpercaya winsortoto situs toto togel online winsortoto situs toto togel online hadiah 4d 10 juta winsortoto situs togel online dan agen slot online terpercaya winsortoto situs togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto terpercaya winsortoto situs toto togel resmi dan toto slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi winsortoto situs toto togel online permainan resmi dan terlengkap winsortoto agen toto togel hadiah 4d 10 juta terpercaya winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan togel online pasaran terlengkap winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terbaik winsortoto bandar toto togel dan toto slot resmi winsortoto situs toto deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan lengkap winsortoto agen toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto situs toto terbaik bonus menarik winsortoto situs toto bonus new member terbesar bet 100 winsortoto situs toto terpercaya dengan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan toto togel dan toto slot resmi winsortoto agen toto togel dan situs toto slot terbaik 2023 winsortoto situs toto togel pasaran togel online terlengkap winsortoto situs toto togel online remsi bet hanya 100 perak winsortoto situs toto togel dengan permainan toto slot 4d winsortoto agen toto togel resmi dan situs toto slot 4d terbaik winsortoto situs togel online bandar toto slot terpercaya winsortoto agen toto togel dan situs toto slot winsortoto situs toto slot 4d dan toto togel winsortoto agen toto togel 4d pasaran terlengkap winsortoto toto togel deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel pasaran resmi dan toto slot 4d winsortoto agen toto togel online resmi dan slot gacor 4d winsortoto agen toto togel dan situs toto slot resmi winsortoto situs toto togel terpercaya pasaran terbaik winsortoto sebagai 10 situs togel online pasaran toto macau winsortoto situs toto togel 4d pasaran resmi toto slot 4d winsortoto bandar toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto togel tersedia bonus new member winsortoto situs toto togel bonus new member winsortoto bandar togel online dan toto slot 4 terbaik winsortoto situs togel online 4d terbaik dan toto slot terpercaya winsortoto situs toto togel hadiah 4d 10 juta terbaik winsortoto situs toto togel 4d resmi mudah menang winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel 4d dengan toto slot terpercaya winsortoto unsurtoto gampangtoto bungtoto rasa4d titi4d ltdtoto bobatoto bobatoto situs toto togel slot situs bandar toto togel slot terpercaya titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d slot titi4d togel situs titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d titi4d togel titi4d slot situs titi4d agen titi4d bandar titi4d kaostogel kaskustoto toto togel sontogel pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d