În 2009 terminam facultatea și încercam să-mi dau seama ce vreau să fac mai departe cu viața mea. Am ales la momentul respectiv să merg pe drumul voluntariatului, în ciuda presiunii venite din partea societății (să-i spunem „toată lumea”), de a avea un job plătit, și a fost, o spun cu mâna pe inimă și azi, cea mai bună decizie pe care am luat-o. Tot în 2009, în urma unei decizii luate de Ecaterina Andronescu, școlile profesionale au fost desființate, ministerul argumentând atunci că „toată lumea” vrea să urmeze cursurile unui liceu teoretic. Doi ani mai târziu, surpriză, școlile profesionale sunt (...)

Bineînțeles, nu avem nevoie de o zi specială pentru a celebra fericirea, după cum nu avem nevoie de una pentru a celebra iubirea sau persoanele dragi din viața noastră. Dar aici nu vorbim despre „nevoi”, ci despre lucruri mici care ne fac viața mai frumoasă. Iar cum în ultimii ani „zilele internaționale” s-au tot mărit ca număr, ajungând să găzduiască mai mult de un motiv de sărbătoare, ce e rău în a avea și o zi dedicată celebrării fericirii – acel „ceva” pe care oricine și-l dorește în viață. Apropo, poate nu știați că azi, 18 martie, este Ziua Internaționala a… „momentelor dubioase” (...)

Poate nu știați că s-a lansat și în România (momentan doar la nivel de Capitală) serviciul Uber. Un soi de taximetrie „elevată” sau, după cum spun ei: „cel mai sigur și eficient mod de a te deplasa prin oraș” L-am testat și eu miercuri. Au făcut o treabă deșteaptă și au oferit o primă cursă gratuit, cât să te motiveze să încerci. Nu de alta, dar fiind ceva nou, oamenii neștiind ce-i cu „Uber ăsta” și de ce ar merita să-l încerce când au deja trei aplicații de taximetrie cu care s-au obișnuit, un stimulent era necesar. Cu atât mai mult cu cât vorbim de un serviciu care presupune să-ți conectezi la el (...)

Teatrul „În Culise” l-am descoperit prin decembrie al lui 2011, la invitația unui prieten a carui soră făcea parte, pe atunci, din echipa de actori. Mare mi-a fost mirarea când am aflat, zilele trecute, că „În Culise” a sărbătorit recent 3 ani de existență și că, implicit, spectacolul la care fusesem eu era printre primele jucate. Văzusem „Ultima haltă în paradis” și rămăsesem impresionată nu numai de spațiul neconvențional – mansarda unei case echipate la parter cu un bar în care să poți servi ceva înainte și după piesă -, ci și de jocul actoricesc al tinerilor de care până atunci nu mai auzisem (...)