Pentru că Oscar nu e genul de motan care să se joace finuț cu globurile de la baza bradului, ci genul de motan pe care îl poți surprinde ÎN brad, printre beteală și luminițe colorate, primele două sărbători de Crăciun petrecute împreună au presupus prinderea bradului cu holșuruburi în vechiul parchet de lemn masiv. Cum anul acesta am reușit în sfârșit să renovăm sufrageria și, implicit, să schimbăm parchetul (mi-aș fi dorit să îl putem recondiționa pe cel din lemn masiv…), varianta cu șuruburile a picat și habar nu aveam ce să facem. Plus că bradul era unul „căpătat” și a venit fără niciun fel de (...)
Primul meu workshop de Origami pentru oameni mari
Lucrurile, știți voi (și dacă nu știți, iacătă, aflați acum), au talentul de a se așeza atunci când simt ele că e cazul să se așeze. Carevasăzică, nu când vrem noi, ci când vor ele. Când trebuie. Când a venit momentul. Momentul pentru primul meu worshop de Origami pentru oameni mari, de pildă, a venit acum. La trei ani de zile de când am venit prima dată cu o astfel de propunere (Ce-ați zice de un Origami Workshop?, noiembrie 2011). Inițial nu am reușit să găsesc o sală, apoi am ales pur și simplu să mă preocup mai degrabă de workshop-uri pentru copii. În noiembrie 2012 am ținut primul atelier de (...)
Bucureștiul are hub de produse și servicii ale economiei sociale
Eco + social = love. Ecuația pe care nu o învățăm la școală, dar care ar trebui să-și găsească locul cel puțin în orele de dirigenție. Discuția cu privire la orele ce ar trebui să fie dedicate educației civice o lăsăm, însă, pentru un articol separat, căci sunt multe de spus și, mai ales, multe de făcut. *** Azi vreau să vă vorbesc despre un proiect inițiat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis – “Soluții integrate pentru probleme sociale și de mediu”, parte din rețeaua EcoSocial, prin care se vor crea 41 de noi locuri de muncă destinate persoanelor dezavantajate din București și județele (...)
Cel mai în vârstă blogger din România are 95 de ani și e un om fericit! :)
Numele lui este Pompiliu Sterian și este rezident al căminului Moses Rosen din București, un centru dedicat seniorilor din comunitatea evreiască din România. Pe blogul său, Vârsta a Patra, domnul Sterian scrie despre viața de zi cu zi din căminul în care sunt adăpostiți peste 100 de bătrâni. Are 95 de ani, dar se consideră încă tânăr și spune despre viață că este frumoasă și despre bătrânețe că este un prilej de bucurie. „Omenirea se împarte în două categorii mari: optimiști și pesimiști. În viață se întâmplă și bune, și rele. Și la unii, și la alții! Numai că eu nu mă uit la alea rele, caut să le uit (...)
Discriminarea. Ghid practic de interes public.
Că tot vorbeam în articolul de sâmbătă de problema pe care o avem la nivel de informare, vă anunț că mi-am propus să mă ocup chiar mai mult decât am făcut-o până acum de publicarea unor articole cu informații de interes public. Informații care sunt, în majoritatea situațiilor, accesibile oricui, dar pe care, de multe ori, nici măcar nu știm că nu le știm. Și pentru că weekend-ul acesta mi l-am petrecut la Vidraru, cu ocazia unui proiect al cărui scop este educarea în privința egalității de șanse, azi vreau să povestim despre discriminare. Despre formele pe care poate să le ia, despre drepturile pe care (...)
Problema cea mai mare este că nu suntem informați
Am tot amânat să scriu acest post pentru că se dorea a fi un întreg manifest vis-a-vis de problema pe care eu o consider a fi cea mai mare: aceea că nu suntem informați. Nu ne cunoaștem drepturile, nu știm la cine să apelăm în diferite situații în care drepturile noastre sunt încălcate, nu știm ce atribuții au instituțiile statului, nu știm cine e adevăratul vinovat într-o situație sau alta, pe cine să reclamăm și unde. A doua problemă este că foarte mulți dintre noi nici măcar nu vor să se informeze, ajunși deja într-o stare de lehamite în care preferă fie să plece din țară, fie să ignore situația. Nu (...)
Un fleac, m-au fraierit.
Când am plecat azi din apartamentul în care își desfășurau activitatea cei de la “Next Casting For You” eram aproape sigură că e o “schemă”. Un hoax, o escrocherie, o înșelăciune, o păcăleală, spuneți-i cum vreți. Am ajuns la Institut și le-am spus fetelor că fie nu e, fie scriu pe blog despre asta și măcar am ocazia să avertizez alți oameni. Să vedem, cum ar veni, partea plină a paharului plin pe jumătate și jumătatea aia doar cu apă chioară. Apă chioară cu care m-am îmbătat eu azi. Și care a costat 80 de lei. *** Se făcea că eram pe la Universitate și o domnișoară m-a abordat (...)
22 de ore în Galați. Despre antreprenoriat social și schimbarea ce va să vină
Să fie cam o lună jumătate de când m-a întrebat Mălina dacă nu vreau să merg în calitate de speaker la o conferință ce urma să se țină în Galați. Fusesem invitați să povestim despre Institut, iar Mălina, însărcinată fiind, nu se simțea confortabil cu ideea unui drum până acolo. Am acceptat imediat, fără să-mi dau seama, la momentul respectiv, că Galațiul, într-adevăr, nu e chiar peste drum și că trenul face 4 ore până acolo. 4 ore dus cu 4 ore întors, un total de 8 ore într-o singură zi. Și asta în condițiile în care ar fi trebuit să mă trezesc la 4 dimineața ca să prind primul tren și să ajung într-un (...)
Carte peste Carte la Retrospectiva Festivalului de Film Victoria
În iunie vă povesteam despre experiențele plăcute trăite în orășelul Victoria cu ocazia Festivalului de Film care se desfășoară acolo de doi ani încoace. Ce-i drept, deși am fost încântată de filmele și documentarele difuzate, experiența nu ar fi fost aceeași fără oamenii pe care i-am cunoscut acolo și atmosfera generală creată într-un orășel în care în restul anului fântânile arteziene sunt oprite și hotelul (căci este doar unul) este ocupat doar de muncitori veniți să lucreze la combinatul chimic. Așa că vă lansez încă de pe acum invitația la ediția de anul viitor, iar până atunci vă invit în acest (...)
Provocări, limite depășite, obiceiuri sănătoase
Se spune că e nevoie de 21 de zile în care să practici un obicei pentru ca el să devină natural. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, iar Maxwell Maltz, un chirurg plastician din anii ’50, cel de la care a fost preluată ideea în mod eronat, a spus, de fapt, că e nevoie de minim 21 de zile și asta observând doar pacienții săi (cât trecea, de pildă, până se obișnuiau cu noul nas sau cu lipsa unei mâini) și propria persoană. „These, and many other commonly observed phenomena tend to show that it requires a minimum of about 21 days for an old mental image to dissolve and a new one to jell.” (...)