Author - Oana

De obicei mănânc puţin şi lent. Mă murdăresc mereu la gură, uneori şi pe nas. Alte dăţi mănânc mult şi cu poftă. Până termin tot ce am în faţă şi simt că plesnesc. Atunci mă întind, îmi pun mâinile pe burtă şi încep să arunc în jurul meu cu interjecţii. Ah! Oh! Mă vaiet, mă plâng şi mă întreb de fiecare dată, în mintea mea, de ce nu am putut nici acum să mă opresc mai devreme. De ce am fost calică. Life is like a box of chocolates… you never know what you’re gonna get , spunea un mare înţelept. Well, you never know when to stop, either. Îmi povestea cineva zilele trecute că prietenii noştri (...)

În naivitatea mea caracteristică, speram că azi o să reuşesc să mă culc până va bate ceasul ora 00:00 şi omul negru va ieşi de sub pat. Poveşti pentru copii. E  00:14 deja şi tocmai am aflat că s-a prelungit concursul organizat de BikeWalk si Coca Cola. Ce mai contează că trebuie să mă trezesc devreme, că m-am hotărât în sfârşit să mă înscriu la un master în ţară, că mâine e ultima zi de înscrieri şi că trebuie să dau viaţă unui eseu… Noroc că am găsit prin casă o hârtie de imprimat fotografii şi am putut să “prepar” singurică o serie de poze “tip buletin”. De ce spun (...)

later edit (4 iulie). din seria “viaţa e ironică”. Se pare că tata are Boala Crohn. O boală incurabilă, dar care poate fi ţinută sub control toată viaţa dacă este tratată. Ea devine letală pentru un om care nu îşi permite să dea 3 milioane pe lună… Ştiam că “banii nu aduc fericirea”, că “sănătatea e mai bună decât toate”, dar mi-e greaţă de ideea că banii aduc sănătatea… Şi în ultima vreme parcă numai asta aud… Ar trebui să ne considerăm norocoşi că la noi este vorba “doar” de 3 milioane pe lună şi că deşi vom renunţa la altele, vom (...)

30 iunie. Când te culci la 8 dimineaţa şi te trezeşti la 11 cu tatăl tău lângă tine spunându-ţi că îi e rău şi că va chema salvarea, ştii că nu vei avea o zi bună. Ironic, exact înainte să te bagi în pat, două persoane ţi-au urat somn uşor şi o zi liniştită. La fel de ironic, ai adormit cu zâmbetul pe buze, pentru că deşi ai stat până la 8 cu laptopul în braţe, ştii că au fost nişte ore dedicate unui scop măreţ. La 11 dimineaţa nu mai ai nici zâmbet, nici scopuri măreţe. Doar o nelinişte haină şi o dorinţă naivă ca totul să fie doar un vis urât. Nu ştii ce să zici, nu ştii ce să faci, dar dintr-o dată (...)

Mi-am dat demisia. O decizie luată după multe zile de cugetat, dar după prea multe nopţi nedormite. Cred că prima oară când am realizat cu adevărat că am o problemă a fost când mi-a zis Dan că arăt ca dracu. Se întâmpla după ce deja îmi mai bătuseră câte un apropo şi alţi prieteni că ar trebui să dorm mai mult. Dar Dan a fost cel mai sincer. Eram cu echipa Lecturi Urbane în faţa Primăriei şi ne pregăteam de prima întâlnire încununată de succes în camera de la etajul 14. După complimentul lui Dan, a urmat Iulian care în timpul unei discuţii mi-a spus că am un ton agresiv şi că l-am avut şi în ultimele (...)

Am început să scriu pe blog în 2006. Mai exact, pe 25 aprilie scriam primul meu post. Era despre lene. Nu s-au schimbat multe de atunci, doar că acum îi zice procrastinare. Ce cuvânt cretin şi greoi… Şi când te gândeşti că poate tocmai de la procrastinare a plecat totul. Scriam de plăcere, pe blogspot.com, pentru mine şi încă 2-3 persoane care mai ştiau de blog. Şi am făcut asta până la sfârşitul lui 2009. 28 decembrie 2009 – ziua când m-am mutat pe .ro. Am încercat să merg în continuare pe vechiul drum al scrisului din plăcere. Mi-am dat seama că am crescut în momentul în care timpul (...)

Someday we’ll find it, the rainbow connection. The lovers, the dreamers and me. Mi-e greu să îmi găsesc cuvintele atunci când scriu despre iubire. Scriu şi tot şterg şi iar scriu şi iar o iau de la început. Am zis mereu că iubirea e spre a fi simţită, nu discutată. E oricum 5 dimineaţa… iar… sunt obosită şi m-am simţit izbită de o stare cumplită de melancolie. Câteodată simţi aşa de mult că începe să te doară.

Pe sistemul “prietenul la nevoie se cunoaşte” o să-mi calc puţin pe orgoliu şi pe ruşinea de a nu mai fi scris iar nimic serios de o grămadă de vreme şi o să dedict acest post unui concurs organizat de Mircea de la automarket.ro. Mircea va trimite un blogger weekendul acesta la munte cu un Chevrolet Captiva în teste. Haios că m-a nominalizat şi pe mine cineva. Probabil cineva care mă doreşte într-un stâlp, pentru că nu am mai condus de ceva ani buni. =))