It’s time to be myself

Mi-am dat demisia. O decizie luată după multe zile de cugetat, dar după prea multe nopţi nedormite. Cred că prima oară când am realizat cu adevărat că am o problemă a fost când mi-a zis Dan că arăt ca dracu. Se întâmpla după ce deja îmi mai bătuseră câte un apropo şi alţi prieteni că ar trebui să dorm mai mult. Dar Dan a fost cel mai sincer. Eram cu echipa Lecturi Urbane în faţa Primăriei şi ne pregăteam de prima întâlnire încununată de succes în camera de la etajul 14. După complimentul lui Dan, a urmat Iulian care în timpul unei discuţii mi-a spus că am un ton agresiv şi că l-am avut şi în ultimele mailuri. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Ţin minte că am luat liftul, am ajuns sus şi după ce ne-am aşezat la masă m-a bufnit plânsul. Cedasem în etajul 14 al Primăriei.

Dar asta se întâmpla acum prea mult timp şi poate dacă întâlnirea nu s-ar fi încheiat cu limonadă şi îngheţată la terasa de lângă, următoarea zi nu aş fi luat-o de la capăt ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Poate.

Nici Dan nu a încetat să fie sincer, dar nici eu nu am încetat să mă culc după răsărit. Şi măcar de n-ar fi ieşit soarele de după nişte blocuri gri.

Nu ştiu ce m-a determinat să iau în cele din urmă o decizie. Poate faptul că mă plimbam într-o seară de iunie prin parc şi nu înţelegeam de ce este atât de multă lume. Mi-am dat seama mult prea târziu că a venit vara. Schimbasem hainele de pe mine, dar cumva mintea rămăsese blocată în perioada în care priveam mai mult în jurul meu şi mai puţin în ecranul de la laptop.

E totuşi ironic poate că timpul ce îmi fura ore de somn era dedicat tocmai unei schimbări în bine al acestui “în jur”. Probabil era nevoie de nişte ghionturi mai serioase ca să-mi dau seama că I’m no wonder woman. Sau pur şi simplu de nişte momente sincere cu mine însămi.

Aşa că după ce am realizat că nu le pot face pe toate, am ales să renunţ la ce mă motiva cel mai puţin. S-a întâmplat să fie jobul. Dar dacă am putut să stau o săptămână la mare cu covrigi şi sana, eu zic că reuşesc să supravieţuiesc şi în Bucureştiul trist cu energia venită din proiecte. Vezi, asta e toată frumuseţea – că în proiectele sociale nu doar investeşti energie, ci şi primeşti înapoi. Uneori înzecit.

Ştiu, proiectele sociale nu ţin de foame şi până la urmă ţi se apleacă şi de la prea mulţi covrigi. Dar nu stomacul e cel care mă mai doare uneori. În continuarea seriei “ce-am mai făcut”, azi am primit un mail cu titlul „Welcome to the University of the Arts London”. Mai aveam unul, dar era din 2009.

Dear Dana-Raluca Bratila

We are delighted that you have chosen UAL for the next step in your creative career.

Ei, şi ce dacă mi-au zis Dana… oricum nu ajung nici anul acesta acolo, so no delight as far as I’m concerned. Prostituţia nu a dat roade, n-avem coco, dar îmi aduc aminte cu drag de interviul cu Rob, coordonatorul masterului la care fusesem acceptată (Interactive Media MA) şi specializat în, citez, ”Human Computer Interface system design and integration, and boogie woogie piano playing.”. Din nou, ironic, cele două subiecte cărora le-am dedicat cele mai multe minute la telefon au fost legate de ce cărţi îmi place să citesc şi de un proiect pe care îl făcusem în facultate pe schimbarea imaginii României. Oare dacă interviul ar fi avut loc anul acesta am fi discutat de Lecturi Urbane şi Let’s Do It, Romania! ?

Un prieten îmi zicea că am ajuns să scriu pe blog numai posturi depresive în toiul nopţii, iar când scriu de bine sunt de obicei despre Let’s Do It. Şi avea dreptate. Blogul a fost în ultima perioadă oaza mea de linişte. Terapia mea prin lirism “emofantezist”.

Realitatea aşteaptă însă după uşă şi deja bate insistent. Două săptămâni de când am fost în Blogtrip şi încă nu am apucat să povestesc. Dacă am învăţat însă ceva de la fostul şef este că scuzele sunt neinteresante. Iar în memoria jobului am scris un articol pe apPRentice.

S-a mai încheiat o etapă, începe alta. Şi ceva îmi spune că o să fie legen … wait for it … dary ! ;)

De altfel, deja a început bine. Ieri am fost la concert URMA în The Silver Church – partener oficial LDIR :) -, am asistat la un solo genial la baterie din partea lui Dominic şi m-am reîndrăgostit de piesa de mai jos. Aşadar, cu dedicaţie: