În ultimul rând… cu niște vânătăi! Semne nu numai de bună purtare, dar mai ales de bunăvoie. Dacă nu m-aș fi simțit atât de bine weekendul trecut, probabil nu aș mai fi alergat cu voioșie pe scări și nu aș mai fi căzut… în cap. Un cucui, o mână luxată, o pereche de genunchi juliți și doi ochi vineți. Le-am purtat pe toate cu mândrie în ultimele zile pentru că au fost dobândite în teambuilding-ul ”Redescoperă România” și nu, așa cum pesemne gândesc trecătorii, în urma unei căsnicii mai puțin fericite. Totul s-a-ntâmplat la Sâmbăta de Sus

Sunt fericită. E încă o noapte în care știu că voi adormi cu zâmbetul pe buze și sunt încă în punctul în care apreciez acest lucru mai mult decât îl fac alții. Ironic, asta se întâmplă pentru că ultimele nopți au fost pline de mult prea multe gânduri și neliniști care nu mi-au lăsat creierul să ațipească. Știu că nu sunt singura care trece prin asta, problema a fost expusă până și pe 9gag, dar răspundeți-mi sincer: câți dintre voi își petrec momentele de dinainte de visare gândindu-se la soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea? Ce facem cu câinii vagabonzi, Oana? Dar cu cerșetorii (...)

Bine, recunosc, mint! Aș fi vrut să-l câștig, dar am refuzat să pun glazură de ciocolată pe cele ce au ieșit cele mai frumoase, pufoase și gustoase. Ale mele, desigur. Ce-i aia glazură de ciocolată pe o brioșă? Bombonele, bucățele de ciocolată, nuci, chiar și mac înțeleg, deși cu greu, dar să le înec în ciocolată? Nu, am refuzat vehement! Pentru cei care nu știu despre ce vorbesc și de ce mă agit cu atâta pasiune: ieri am participat la Campionatul de brioșe Lurpak și ca să o citez pe maică-mea după ce am anunțat-o și pe ea de ispravă: „tu mergi direct în campionate?”, tot ieri am învățat cum să le și (...)

Cititorii mei știu că îmi place să mă-ntind la scris. De altfel, asta se întâmplă și în viața de zi cu zi cu oricine are ghinionul să mă angreneze într-un subiect de discuție, pentru că dintr-unul se fac cinci și din fiecare se mai fac încă cinci… Dacă mai dau și peste unul ca mine, vă imaginați ce iese. Mai pune la socoteală faptul că atunci când scriu îmi place la nebunie să folosesc metafore, comparații și alte figuri de stil învățate prin liceu și orice subiect din categoria „tehnic” riscă să ajungă o poveste cu Ilene Cosânzene și Făt Frumoși (sau Feți Frumoși?). „Dar despre ce vorbeam?” este (...)

Taman ce am văzut pe Twitter că s-a prelungit perioada înscrierilor în PRIME (singura asociație studențească de relații publice și comunicare din România) și m-am gândit că ar fi o ocazie bună să vă povestesc puțin despre experiența mea cu recrutările. Iar Nico este probabil deja stresată citind aceste rânduri, pentru că de curând (mai exact în acest weekend) a aflat că ea a făcut parte din comisia care m-a RESPINS. Într-adevăr, acum 4 ani de zile cei de la PRIME mi-au trimis un mail din categoria celor care ai prefera să se încheie altfel. Ulterior, am mai primit unul și de la Advice. De data aceasta (...)

Acum 12 ani de zile, când am primit primul meu telefon mobil, un Bosch stil „cărămidă” pe care taică’miu și-l înlocuise o variantă care pe vremea aceea trecea drept „finuță”, nici nu m-aș fi gândit că va veni o vreme când voi primi în teste un alt Bosch, dar de data aceasta sub forma unui… espressor. De altfel, nu m-am gândit că se va întâmpla asta nici măcar acum câțiva ani de zile când am văzut primul review de telefon mobil pe blogul lui Alex Negrea. Părea ceva normal să se ofere telefoane spre testare, dar gagicile erau de obicei excluse din peisaj și răsfățate prin alte metode, de (...)

Chiar ieri, povestind despre noua mea casă, aduceam subtil în discuție pasiunea pentru jocurile de societate (așa comunist cum sună), pe care le colecționez cu spor și pe care le scot de pe raft de fiecare dată când am ocazia. Desigur, ocazia presupune nu numai existența chefului și a unei seri libere, ci și disponibilitatea prietenilor care deși se cunosc la nevoie, la Catan nu prea… Să joci numai de dragul celuilalt e un chin pentru toată lumea. Ție nu-ți place și pentru celălalt plăcerea dispare de asemenea instant în momentul în care îți vede figura plictisită. Unde mai e provocarea de a (...)

De câteva luni de zile încerc să mă mut în noul apartament pe care l-am găsit plin de mobilă veche, mirosind a bătrânețe și care nu mă făcea în niciun fel să mă simt ”ca acasă”. Vechi de peste 50 de ani, nelocuit de vreo 2, cu abțibilduri cu Albă ca Zăpada pe faianța gri care fusese o dată albă. Așa era și în baia bunicii, în care am copilărit și în care nu m-am simțit niciodată inconfortabil deși măsura sub 4 mp. și nu avea gresie pe cimentul stil mozaic. Aici nu locuisem însă niciodată și cimentul părea ”mai ciment” ca niciodată. Nici covoarele vechi, nici draperiile, nici clasica vitrină din care (...)