Voi v-aţi pus vreodată bicicleta la ochi? | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Voi v-aţi pus vreodată bicicleta la ochi?

Voi v-aţi pus vreodată bicicleta la ochi?

Ce faci când te trezeşti în marea de oameni şi te simţi dintr-o dată mult prea mic pentru ca cineva să te audă? Ce faci când ai dorinţe ce par imposibil de realizat? Când vrei să salvezi lumea dar lumea pare că nu vrea să fie savată?

Ne pierdem în mulţimea în care urlă non-valorile, egoismul şi setea de bani. Riscăm să rămânem pierduţi în ea, să fim absorbiţi şi să ne complacem în ignoranţă şi superficialitate. Sau putem să ne ridicăm deasupra ei şi să tragem şi pe alţii cu noi. Să mutăm majoritatea la etaj.

Let’s Do It, Romania! şi Lecturi Urbane sunt pentru mine cele mai importante trepte parcurse. Sunt trepte la zidirea cărora am şi contribuit şi pe care continui să le clădesc alături de oameni minunaţi. De sus, lumea arată altfel. România e mai frumoasă. Aş vrea să pot arăta această Românie tuturor.

Se întâmpla după ediţia Lecturi Urbane de la Braşov. Eram încărcată de energie pozitivă şi mai optimistă ca oricând. Am văzut-o pe site de la hotcity: pe ea, bicicleta. Era diferită de Gicuţa Micuţa mea – o bicicletă cu roţi mici, primită cadou pe 18 septembrie.

Pe Gicuţa o iubesc. În primul rând pentru că face oamenii de pe stradă să zâmbească. Nu vezi prea des domnişoare în rochiţe pedalând de zor pe două roţi mici. Şi fiecare zâmbet smuls e desigur un motiv de bucurie pentru mine. :)

Ţin minte cu cât curaj ne-am dus în toamnă la “Ziua Mişcării”. Ne înscrisesem în echipa bicicliştilor lui Ionuţ Oprea şi vroiam să o reprezentăm cu mândrie. Eram noi şi încă 6 curajoşi. Noi mai mici, ei mai mari. Ploua dar eram entuziaşti. Aşa e pe bicicletă –  ai sufletul mai dechis! La întoarcere a trebuit totuşi să iau metroul pentru că ploaia se înteţise şi eu eram în tricou şi pantaloni scurţi. Da, am intrat cu Gicuţa la metrou şi m-am mai şi plimbat pe ea pe peronul de la Victoriei. Ţin minte că erau nişte tipi într-un metrou care tocmai pleca din staţie şi se uitau la mine se parcă se gândeau în mintea lor dacă e pe bune ceea ce văd sau e de la ce fumaseră mai devreme.

Cele mai parcurse trasee de către noi sunt însă Pantelimon – înconjurul I.O.R. şi Pantelimon – înconjurul Herăstrău. :) I.O.R.-ul l-am parcurs de peste 100 de ori până acum, dar de fiecare dată este altul. Pentru că sunt alţi oameni cărora le zâmbesc în timp ce pedalez agale. Îmi place acel sentiment de “nu mă grăbeşte nimeni”. Uneori însă mai trebuie să fug de paznici. Da, din păcate Gicuţa nu are voie în tot parcul. Intrăm sus, pe la Potcoava, şi coborâm lângă lac. Apoi pornim de-alungul lui până ajungem la aleea ce duce spre statuia lui Cuza. Aici sunt mereu copii şi difuzoare din care ies acorduri de muzică simfonică. O străbatem până la capăt şi ne întoarcem pe nişte alei ce ne aduc în faţa unei pante. Cădere liberă şi simţi cu adevărat ce înseamnă libertatea. Continuăm de-alungul lacului, trecem pe sub pod şi ne oprim lângă o băncuţă să ne odihnim şi să dăm pufuleţi la raţe. Mai avem puţin şi parcă îmi pare rău că parcul nu e mai mare. Trecem şi pe lângă biserica de lemn, ne uităm cu jind la oamenii cu îngheţată în cornet, îl salutăm pe Gigel, căţelul cu care ne-am împrietenit şi care vânează pet-uri aruncate pe iarbă şi gata, am ajuns iar la Potcoava. O luăm pe banda de biciclişti 10 metri până în capătul străzii, unde se termină şi apoi ne luptăm cu pietonii pentru un petec de trotuar până acasă. Noroc că sunt doar 2 intersecţii şi am ajuns. O înghesui pe Gicuţa în lift, o mângâi cu o cârpă pe unde s-a murdărit şi o las să se odihnească.

Din păcate Gicuţa nu poate trece peste borduri. Şi nici nu poate parcurge mulţi kilometri pentru că oboseşte… domnişoara în rochiţă care stă pe şa. Asta e, roata mică face efortul mare! Ne-am descurcat cu brio şi la BikeWalk, dar ştim că nu am face faţă plimbărilor organizate în afara oraşului. Aşa că o să continuăm să pedalăm prin parcuri bucureştene şi să împărţim voie bună.

Acea Românie frumoasă trebuia să treacă însă de graniţele capitalei.

Ce faci când te trezeşti în marea de oameni şi te simţi dintr-o dată mult prea mic pentru ca cineva să te audă? Ce faci când ai dorinţe ce par imposibil de realizat? Când vrei să salvezi lumea dar lumea pare că nu vrea să fie salvată?

Şi atunci mi-am pus bicicleta la ochi.


Nu ştiu dacă am văzut viitorul, o lume alternativă sau pur şi simplu am visat. Ce ştiu este că pe unde treceam, străzile gri se colorau în urma mea. Culori prin care de data asta urlau entuziasmul, frumuseţea şi valorile autentice. De fapt nu mai era un urlet. Erau note aşezate armonios într-o compoziţie veselă ce vibra natură, cultură şi libertate. :)

Eu asta vreau să las în urma mea. Vreau să mă plimb prin ţară şi să le arăt şi celorlalţi România frumoasă în care pot trăi.

Voi v-aţi pus vreodată bicicleta la ochi?

via HotCity.ro

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

4 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *