Poate ești un cumpărător impulsiv, poate îți place să te relaxezi mergând la cumpărături sau poate pur și simplu ești strângător și nu ți-ai dat seama când ai adunat în dulap o groază de haine pe care nu le mai porți. Sunt fie acolo, în fața ta, dar deja nu le mai vezi, fie le-ai pus „undeva bine”, căci poate într-o zi o să vrei să le porți din nou sau îți vor veni din nou bine. Doar că a trecut deja ceva vreme de când nu te-ai mai atins de ele și poate e cazul să fii sincer cu tine și să recunoști că nu mai sunt ce trebuie. Că nu îți mai aduc bucurie și că le ții doar așa, pentru că nu îți vine să renunți la ele sau pentru că nu știi ce să faci cu ele.
Trăim nu doar o perioadă a fast food-ului, dar și a „fast fashion-ului”, ceva cât se poate de caracteristic consumerismului. Colecțiile nu se mai schimbă doar de două ori pe an, ci sunt magazine în care poți găsi lucruri noi de la o săptămână la alta. Iar dacă vrei să fii la modă… ei bine, trebuie să te conformezi. Mai mult decât atât, fast fashion înseamnă și o calitate din ce în ce mai proastă a materialelor folosite. Doar ai văzut cum hainele de la H&M se scămoșează și după prima purtare. Dar sunt ieftine, nu? Da, la fel ca burgerul de la McDonald’s. Și îmi vine acum în minte și sloganul PEPCO – „mai mult cu mai puțin!”. Am crezut și eu în asta, nu sunt ipocrită. Și nici nu vreau să par superioară când vă spun că acum vreo doi ani mi-am dat seama că fericirea stă, de fapt, în „mai puțin și bun”. Dar asta s-a întâmplat.
Și mai e ceva: hainele sunt făcute să fie purtate, nu să stea abandonate într-un dulap. Asta e menirea lor. Și dacă ție nu îți mai aduc bucurie, cu siguranță altcuiva îi vor aduce. Let them go and let them be.
***
Două resurse utile
Înainte de lista cu locuri în care poți vinde sau dona hainele pe care nu le mai porți, vreau să-ți las aici două resurse utile – una cu privire la atitudinea față de consumerism și de industria hainelor și una cu privire la filosofia lui „mai mult cu mai puțin”.
- Un documentar pe care îl găsești pe NetFlix: The True Cost
- Și o carte pe care o găsești la reducere la Elefant: Arta Simplității
***
Unde poți vinde haine pe care nu le mai porți
Poate ai niște lucruri pe care nu le-ai purtat niciodată și nu-ți vine să le donezi pentru că ai investit totuși o sumă considerabilă. Bașca, o rochie de seară sau niște pantofi cu toc nici nu simți că ar fi potrivite pentru o persoană fără adăpost. Poți încerca să le vinzi, fie offline, fie online.
1) Târguri de haine. Sau „yard sales”. Poate ai auzit de ele mai mult din filmele americane și ai și văzut secvențe în care oamenii își scoteau în fața casei lucruri pe care nu le mai foloseau și le vindeau la prețuri mai mult sau mai puțin modice. La noi încă nu se poartă scosul în fața blocului, dar de câțiva ani au început să se organizeze astfel de târguri. Participarea presupune o taxă de înscriere, hainele cu care vii trebuie să fie într-o condiție bună / foarte bună, trebuie să fie spălate și călcate și, în general, trebuie să îți asiguri tu suportul pentru umerașe. Participarea la un târg are două avantaje mari și late: hainele au șanse mult mai mari să fie achiziționate dacă sunt văzute live, iar achiziția se face chiar acolo, nu trebuie să te mai întâlnești cu fiecare persoană care cumpără pe la vreo stație de metrou. Iată trei dintre cele mai populare Yard Sales din București:
- Love Yard Sale – urmăriți-le activitatea pe Facebook; echipa Love Yard Sale organizează câte un eveniment pe lună;
- Yard Sale – fix așa, simplu, e evenimentul de acest gen cu cea mai mare vechime
- Second Chance Yard Sale
2) Grupuri de Facebook dedicate vânzării de haine. Știu, probabil că ești deja în atât de multe grupuri că ți s-a luat. Dar poți oricând să opreși notificările și să accesez grupurile care te interesează doar atunci când ai nevoie. Există zeci (dacă nu sute) de grupuri de anunțuri de vânzări pe Facebook, dar dacă te interesează să dai haine, eu îți recomand să te ocupi de asta doar pe grupurile dedicate exclusiv acestui tip de produs. Altfel, e și normal, mesajul tău o să se piardă într-o mare de alte mesaje. Bașca, dacă sunt acolo oameni din toată țara, chiar nu mai ai nicio șansă. Atenție, însă, dacă vrei să vinzi haine pe Facebook, e important să știi să le faci fotografii cât mai bune și să alegi totuși acele lucruri care chiar au șanse să fie achiziționate. Iată trei grupuri de vânzare de haine pe Facebook pe care eu le recomand:
- Love Yard Sale – separat de pagina pe care se organizează evenimentele, cei de la Love Yard Sale au și un grup restrâns și bine organizat, cu reguli foarte clare – ceea ce eu apreciez enorm, căci pe grupuri haosul tinde să se nască foarte ușor.
- Schimb Garderoba – unul dintre primele grupuri de care știu și de care membrii sunt foarte încântați
- REchicLAT
***
Unde poți dona haine pe care nu le mai porți
Ai încercat să le vinzi dar nu ai reușit, deja te-ai săturat să tot aștepți, sau poate nici nu ai avut răbdare să încerci și vrei să le donezi direct. E rost de o faptă bună și, crede-mă, sunt foarte mulți oameni care vor aprecia gestul tău. Și nu te gândi că nu are cine să poarte bluza aia cu sclipici, pentru că și oamenii cu posibilități financiare reduse găsesc bucurie în lucruri speciale, nu doar în asigurarea strictului necesar. Ba chiar poate ei găsesc mai multă bucurie decât tine.
Iată mai jos câteva locuri de încredere în care poți dona haine în București:
- SamuSocial – asociație care se ocupă de persoanele fără adăpost;
- Casa Ioana – asociație care se ocupă de victimele violenței domestice;
- Crucea Roșie Sector 6 – societate care se ocupă de persoanele vulnerabile în situații de dezastre și de criză;
- SocialXchange – două magazine caritabile din Sectorul 6; aici, pentru a beneficia de produse, persoanele cu posibilități financiare reduse, dar apte de muncă, oferă în schimb ore de lucru în folosul comunității;
- Copacul cu Haine – o acțiune socială inițiată de Cristina Hurdubaia; Cristina organizează o dată la câteva luni acțiuni de strângere de haine și nu numai, în locuri centrale din București, pentru persoanele vulnerabile; următoarea acțiune are loc pe 16 decembrie și este organizată pentru a oferi ajutor peste iarnă oamenilor fără adăpost.
O listă extinsă a locurilor în care mai poți dona haine în București, găsești și în articolul Oanei Racheleanu, aici.
***
Gata, acum că ai terminat de citit, zic să treci la treabă. Fă-ți curaj, deschide dulapul, sortează-ți hainele.
Cheers!
Oana, mulțumesc pentru susținere! Abia aștept să vă descopăr garderoba. Te pup!
Laura, eu mulțumesc că te ocupi de organizarea unui astfel de eveniment și că, implicit, susții astfel reciclarea hainelor și o lume mai responsabilă! :)
Multumim mult pentru organizarea acestui tip de eveniment si va uram succes mult in continuare!