Au trecut deja două zile de când ne-am luat rămas bun și știu că dorul e mare. Știu că vă e dor să vă trezească voluntarii la 7 dimineața, știu că vă e dor să luați masa împreună, știu că vă e dor de timpul petrecut în curte alături de Robert, Ionel, Cătă și Petruș, știu că vă e dor de bucătărie și de îndrumarea lui Chef Cezar, știu că vă e dor de serile de distracție și de holurile hotelului. Știu. Mi-e dor și mie. Mai ales de voi.
Dar hai să vă povestesc o întâmplare drăguță de sâmbătă seara. Ajunsesem în București de câteva ore și tot ce îmi doream era să fac un duș și să bag un somn din care să mă mai trezesc abia în dimineața următoare. Doar că eram invitată la ziua de naștere a unui bun prieten și pe la 11 seara m-am hotărât să mă ridic din pat și să plec spre petrecere. Am aruncat repede pe mine o pereche de pantaloni și cel mai la-ndemână tricou, unul din tabără, cel pe care Andreea marcase „Oana zâmbăreața”. La petrecere, după doar câteva minute, cineva m-a tras de mânecă.
– Scuze, am văzut că ai tricou cu „Țara lui Andrei”.
– Da, am fost în tabără, acum câteva ore m-am întors!
– Am fost și eu participant, la prima ediție!
– Wow, acum 8 ani???
– Da, a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea!
Rodica are acum 20 de ani și încă își mai amintește cu drag de Tabără. În 2008, a fost unul dintre primii 200 de copii care au primit certificatul de cetățean al „Ţării lui Andrei”, o ţară în care toţi locuitorii acţionează responsabil în folosul comunităţii. Acum, în 2016, iată, la o petrecere în București, doi cetățeni ai Țării lui Andrei s-au întâlnit întâmplător și au povestit despre Tabără. Cu drag, cu dor și cu recunoștință. Rodica și-a propus ca la anul să se înscrie și ea ca voluntar și să îndrume tinerii în locul cărora a fost și ea acum 8 ani de zile.
Dragi Meseriași, tabăra s-a încheiat, dar drumul vostru de cetățeni ai Țării lui Andrei abia acum începe. E un titlu onorific pe care nu o să vi-l ia nimeni niciodată, dar pe care trebuie să-l purtați cu responsabilitate. Acum că v-ați întors acasă, e datoria voastră să dați mai departe spiritul din Țara lui Andrei. Împărtășiți în comunitatea voastră tot ce ați învățat în tabără, pentru că aveți puterea de a schimba țara în care trăiți. Imaginați-vă o lume în care fiecare zi e ca o zi din tabără și fiecare om e ca un coleg de echipă.
Povestiți despre importanța calității și a lucrului bine făcut, povestiți despe ce înseamnă să lucrezi cu dăruire și pasiune, indiferent de munca pe o care alegi să o practici, povestiți despre viața trăită cu inima deschisă. Povestiți despre susținere și cooperare, despre a dărui chiar și atunci când ai puțin. Eu știu că n-o să uit niciodată cum după 6 ore de muncă în care doar ați gătit și ați servit altora mâncare, mi-ați oferit și mie din ce mai rămăsese prin bucătărie. O ultimă tartă din care fiecare a luat câte o gură și pe care ați vrut să o împărțiți. Despre asta e vorba, copii, și asta trebuie să dați mai departe în comunitatea voastră. Fiți voi schimbarea pe care vreți să o vedeți în România și aveți încredere în voi și în puterea exemplului personal.
Și nu vă demoralizați atunci când lucrurile nu merg fix așa cum v-ați fi dorit să meargă. Nu renunțați la visele voastre. Cereți ajutorul atunci când aveți nevoie de el și nu uitați că sunt mulți cei care vă susțin și vă sunt alături.
Să vă mai spun o fază de-ncheiere. În Tabără, 5 persoane m-au întrebat dacă sunt însărcinată (și cine știe câte altele s-au mai gândit la asta…), spunându-mi că am o strălucire aparte pe chipul meu. Că sunt luminoasă, că radiez. Nu sunt însărcinată, eram doar bucuroasă că sunt acolo, cu voi. :) Voi mi-ați dat strălucirea, prin toate momentele frumoase pe care le-am împărtășit. Vă mulțumesc și vă iubesc.
A voastră,
Oana zâmbăreața.