o brătilă pe .ro

Înainte de toate, să nu ne uităm umanitatea.

M-am tot gândit ce să scriu după evenimentul de vineri. Cred că cel mai bun lucru pe care îl poți face în primă instanță este să taci și să vezi cum poți să ajuți. Să taci pentru un moment de reculegere, să taci ca să poți să te auzi mai bine, să taci ca să încerci să înțelegi. Am fost duminică la marșul de solidaritate și am vorbit puțin. Am vorbit puțin, dar ne-am îmbrățișat mult. De asta aveam nevoie cu toții, prieteni ai celor care nu mai sunt acum printre noi, ai celor care sunt în spitale, ai celor care au reușit să iasă nevătămați fizic, dar care au nevoie acum de tot sprijinul nostru moral. Ne-am ținut strâns în brațe și ne-am pus capul unul pe umărul celuilalt pentru că așa am putut să ne exprimăm cel mai bine tot ce am strâns zilele astea în noi. Toată durerea, dar și toată recunoștința că încă mai suntem aici și putem să facem asta. Să ne simțim aproape unii de ceilalți și să știm că suntem acolo unii pentru ceilalți.

***

S-a vorbit mult zilele acestea despre solidaritate. Atât de mult că am simțit că și-ar putea pierde valoarea. Știi cum e când repeți un cuvânt de atât de multe ori până pare că nu mai are sens? Dar adevărul e că fix despre solidaritate este vorba. Despre solidaritate, despre compasiune, despre empatie, valori umane care nu au voie să își piardă sensul. Sunt valori pe care trebuie să le purtăm mereu cu noi pentru că doar purtându-le mereu cu noi o să putem să ne cultivăm și să ne păstrăm umanitatea. Sunt valori care ne aduc mai aproape unii de ceilalți și ne ajută să fim uniți în fața nedreptăților și în mobilizarea pentru îndreptarea lucrurilor care ar trebui să funcționeze altfel.

Ca să putem să ieșim cu toții în stradă tebuie să înțelegem că în spatele unor culori de piele, unor haine, unor tradiții, unor stiluri de viață și chiar unor comportamente diferite, suntem toți la fel. Suntem toți oameni și, în momentul în care ne naștem, toți ne naștem la fel. Ce se întâmplă după este contribuția mediului, a familiei și a societății. Și când spun societate mă refer la toți oamenii care fac parte din ea. Fiecare dintre noi afectează, într-un mod sau altul, societate din care face parte și fiecare este responsabil pentru oamenii pe care această societate îi crește. Au spus-o și alții și, în acest context, o spun acum și eu: toți suntem într-o măsură sau alta responsabili pentru ce s-a întâmplat în Colectiv. Toți trebuie să ne asumăm asta și să acționăm împreună pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.

Am văzut postări pe Facebook ale unor maneliști cunoscuți care îndemnau la solidaritate, dar am văzut și multe reacții ale unor oameni care au ales să blameze în loc să își manifeste compasiunea. Și am văzut și oameni care au ales să îi blameze pe cei care blamează, neînțelegând, poate, că atitudinea lor este tot una care îndeamnă la ură și la dezbinare. Compasiunea înseamnă înțelegere și compasiunea nu discriminează. Înțelegere a faptului că în spatele atitudinii și comportamentului fiecărui om stă un bagaj de experiențe și emoții la care noi nu am avut acces și care nu ne permit să judecăm. Ura nu schimbă nici lucruri, nici oameni. Ura crește mai multă ură, dezbină și ne îndepărtează, astfel, de la scopul nostru comun. Pentru că dacă e ceva cu care suntem cu toții de acord, acel ceva este că vrem ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.

***

Cred în schimbarea care vine de jos în sus. Am contribuit la ea și o voi face în continuare. O să ies în stradă de fiecare dată când va fi nevoie. Dar vă rog. Vă rog, înainte de toate, să ne aducem aminte că suntem cu toții oameni. Să nu ne uităm umanitatea. Să nu ne uităm valorile care ne fac oameni și să nu uităm că suntem toți responsabili pentru lucrurile care se întâmplă în jurul nostru și pentru ceilalți oamenii cu care împărțim acest pământ.

Cred că lecția umanității este și cea pe care ne-au lăsat-o eroii zilei de vineri.

#SuntemColectiv

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.