Rabdomioliza. O lună de când ne cunoaștem.

10 iulie. Pe 10 iulie, seara, ne-a făcut Alex oficial cunoștință, după ce îi pomenise numele încă de dimineață. Pe 10 iulie, seara, în holul Spitalului Floreasca, după mai bine de două ore de așteptare, un diagnostic oficial fusese pus. Alex avea Rabdomioliză (Rhabdo) – un sindrom clinic determinat de distrugerea țesutului muscular – și urma să își petreacă următoarea săptămână într-o cameră de la etajul 8.

***

Totul a început de la o „surpriză” de culoarea ceaiului, dimineața, la baie. Sau de la o durere musculară ieșită în comun după un antrenament la sală. Sau de la dorința de a nu părea mai puțin bărbat în fața unui antrenor care voia rezultate. Sau de la iubita care l-a încurajat să se apuce de mișcare. În realitate, e dificil de spus „de unde a început totul”, dar au existat cel puțin două momente cheie care l-au determinat să se ducă la Urgențe.

Să faci pipi maro e un semnal de alarmă. E unul dintre modurile prin care corpul tău îți spune că se întâmplă ceva ciudat în organismul tău și că e destul de grav, din moment ce rinichii nu reușesc să mai filtreze cu succes sângele de toxine. Deși inițial s-a gândit la varianta unei culori datorate consumului de ceai negru în noaptea precedentă, s-a hotărât să încerce și o banală căutare pe Google. Printre rezultate a apărut și „rhabdomyolysis”, un sindrom la care a mai identificat un simptom relevant pentru situația lui – durerile musculare.

Cu câteva zile înainte, se apucase să meargă la sală și, fiind prima experiență de acest gen, ne-am gândit că i-ar prinde bine să lucreze alături de un antrenor. Un antrenor personal care să-i arate cum să execute corect și să-i construiască un program potrivit pentru obiectivele lui și actuala condiție fizică. Am găsit un voucher la o sală de pe Bd. Ferdinand și urma să meargă marțea, miercurea și vinerea. Marți s-a întors acasă terminat, iar miercuri îmi povestea că are o febră musculară de nedescris în zona brațelor și că mai bine merge direct vineri. Seara, însă, la insistențele antrenorului, era la sală. Îi promisese că vor lucra partea de jos a corpului, dar încălzirea presupusese oricum și o serie de flotări, din care a reușit, cu greu, să facă doar 7.

Miercuri seara nu mai reușea să își îndoaie brațul drept, iar tricepsul era umflat și tare ca piatra, ca într-o încordare continuă.

***

La Floreasca ajunsese după un drum la secția de urgențe de la MedLife Grivița. De fapt, inițial, sunasem eu la MedLife și îi povestisem unui medic despre simptome, menționând că am găsit „pe Internet” un sindrom care se potrivește perfect situației în care ne aflam. Medicul, din păcate, nu a fost de aceeași părere, susținând că Rabdomioliza apare doar în situații în care mușchiul este grav traumatizat și întrebându-mă de două ori dacă a căzut ceva peste el, dacă mușchiul a fost, în vreo formă sau alta, strivit.

– Nu, pur și simplu a fost la sală și are mușchiul foarte încordat. Deci ziceți să stăm liniștiți, sigur n-are cum să fie asta, să nu vină la urgențe?

– Sigur! Să meargă la un urolog.

– Noi ne mai gândeam și la posibilitatea să fie de la faptul că a băut niște ceai negru astă’noapte.

– Da, e posibil să fie și de la asta.

Doar că nu reușeam să stăm liniștiți. Simptomele se potriveau prea bine și citisem multe articole pe bloguri din afară scrise de persoane diagnosticate cu acest sindrom, multe dintre ele după ce medicii le-au spus că nu are cum să fie Rabdomioliză. Oameni care mergeau la sală, la bazin sau pe pista de alergare. Mă simțeam deja ca într-un episod din House, doar că fără Dr. House. Și ce mă panicase cel mai tare fusese un paragraf dintr-o lucrare medicală, în care era prevăzut faptul că în 15% din cazuri, Rabdomioliza duce la insuficiență renală. 15% nu e 0,015%. Nu e nici măcar 1,5%! 15% e mult și nu aveam de gând să ne riscăm viața bazându-ne pe o consultație la telefon. Pentru că, da, sindromul în varianta complicată poate duce și la deces.

Așa că vineri, 10 iulie, la prânz, Alex era la MedLife. Urma să-și facă niște analize, printre care și Creatinkinaza (CK), un indicator al sindromului cu pricina.

La ora 19:30 eram la Floreasca. Alex ajunsese acolo deja de o oră, în urma unei decizii spontane de a se opri, în drum spre casă. În urmă cu jumătate de oră apăruseră online rezultatele analizelor. În mod normal, în cazul nivelului de Creatinkinază din sânge, limita superioară este de 200 u/l, iar un rezultat de peste 16.000 u/l este asociat cu insuficiența renală. În cazul lui Alex, valoarea CK-ului era de 61.636 u/l.

***

Au urmat două ore de chin, în așteptarea unui doctor care să ne spună ceva, orice, cu privire la situația lui Alex – aflat la momentul respectiv pe un pat din camera de urgențe. Ne-au anunțat în cele din urmă că trebuie să îl interneze pentru monitorizare și administrarea intravenoasă a unui tratament intensiv de hidratare. Nivelul Creatinkinazei trebuia să fie scăzut de urgență, pentru a nu permite afectarea pe termen lung a rinichilor sau a ficatului.

Din fericire, în cazul lui Alex sindromul nu a dus la insuficiență renală. Și deși analizele făcute în ziua următoare au indicat o valoare de peste 70.000 a CK-ului, aceasta a început și a continuat să scadă începând de luni. Joi, la externare, era deja 4700, iar după alte două săptămâni de „tratament” la domiciliu, cu apă plată cât cuprinde, valorile au ajuns în sfârșit în limite normale.

Am avut noroc. Și ne-am gândit, în ciuda „gurilor rele”, să dăm crezare unei căutări făcute pe Google. Nu, nu trebuie să iei de bun tot ce găsești „pe Internet”, în niciun caz nu trebuie să te apuci de capul tău de un tratament sau altul, dar poți să folosești informațiile găsite în dialogul cu un medic și / sau în solicitarea unor analize.

***

Nu, nu m-am dus să fac scandal la sala de pe Ferdinand si nici să-l „trag de urechi” pe antrenor. Dar o să-l sun. Nu ca să-l trag de urechi, ci ca să-l trag de mâneca, la fel cum fac acum și cu voi. Să îl trag de mânecă și să îi povestesc despre Rabdomioliză, acest sindrom despre care știu mai multe oamenii pățiți decât știu medici, antrenori sau sportivi de performanță.

Cu toate aceastea, în sistemul de antrenament CrossFit, Rabdomioliza este un subiect destul de popular. Ba chiar există și o reprezentare grafică a sindromului – așa – numitul „Uncle Rhabdo” – folosită pentru aducerea și readucerea aminte a oamenilor despre limitele pe care e totuși bine să ni le impunem.

Nu mă înțelegeți greșit, e ok să încercăm să ne depășim așa-numitele limite, dar e vorba mai degrabă de limitele pe care ni le impune creierul – de convingeri limitative apărute ca urmare a traiului într-o societate în care ți s-a spus de atât de multe ori că „nu poți” sau „nu se poate”  – și care, de cele mai multe ori, nu sunt reale. Când vine vorba, însă, de corpul nostru, e foarte important să învățăm să îl ascultam și să nu îi dăm mai mult decât poate duce.

Da, dacă vreți să vă apucați de sport, e important să vă alegeți antrenorul cu grijă. Dar adevărul este că voi sunteți cei care vă cunoașteți cel mai bine și un antrenor nu poate ști ce simțiți în momentul unui exercițiu. Poate să tragă de voi, dar e în primul rând responsabilitatea voastră să spuneți STOP. Asta e cel mai important, iar un antrenor adevărat nu va insista.

Uncle Rhabdo

Mai multe informații în limba română puteți găsi aici. În limba engleză, însă, căutând „rhabdomyolysis”, veți găsi multe documente oficiale cu privire la acest sindrom, precum și multe povești expuse pe bloguri de oameni care au trecut printr-o experiență asemănătoare cu a lui Alex.

Oricum, un lucru e sigur: dacă aveți urina maro, mergeți de urgență la doctor.

Să fim sănătoși!

PS: kudos pentru Spitalul Floreasca, în care am descoperit cu surprindere niște saloane curate, extraordinar de primitoare, fără „iz de spital”, la fel ca cele private, cu televizor LCD, aer condiționat și paturi electrice cu telecomandă.