Așa că m-am întors în București, dar gându-mi încă mai e în Maramureșul cel verde și voinic. Maramureșul ce ne-a primit cu brațele deschise și care ne-a fost gazdă bună timp de 4 zile.
Vă spun tuturor: mereți în Maramu’! Mereți ca să vedeți o altă față a României, mereți ca să simțiti fiorii dragostei la prima vedere, mereți ca să vă bucurați de oamenii de acolo și de poveștile pe care abia așteaptă să le împărtășească și cu voi.
***
Mulțumirile mele merg către Cris-Tim, pentru extraordinarul de mult bun simț cu care au susținut acest festival. Festivalul a fost realizat anul acesta cu finanțare UE, prin Programul Operațional Regional, iar Cris-Tim a acoperit o parte din cheltuielile neeligibile ale proiectului, făcând posibilă aducerea în țară a muzicienilor ce fac parte din orchestra cu componență internațională, a compozitorului Shaun Davey (cel de la care a pornit toată „nebunia” concertului cu epitafuri) și a lui David Brophy, dirijorul principal al Filarmonicii din Dublin.
Din motive de „fonduri europene”, nu o să vedeți Cris-Tim nici pe site-ul festivalului, nici pe vreun alt material de promovare, fie el online sau offline. Așa că „jos pălăria!” pentru Cris-Tim, pentru că a fost singura companie care și-a asumat acest lucru și a dorit în continuare să ofere sprijinul său financiar.
Nu în ultimul rând, le mulțumesc pentru deschiderea pe care au avut-o în fața ideii de a merge în Maramureș cu doi bloggeri care să transmită celor de acasă frumusețea experiențelor trăite acolo. Și pentru că m-au ales pe mine să fiu unul dintre cei doi.
***
Mulțumirile mele merg către doama Ana Turda și către domnul Ioan Turda – proprietari, bucătari, ospătari și gazde de excepție ale pensiunii „Casa Ana”, locul în care am fost găzduiți în cele patru nopți petrecute în Săpânța. Pentru inimile mari, pentru tigaia împrumutată ca să-mi fac de cap la vatră cu preparatele din planul meu nutrițional, pentru ultima noapte petrecută pe terasă, în care am râs din tot tot sufletul, pentru palinca și vișinata de casă.
***
Mulțumirile mele merg către oamenii extraordinari pe care am avut ocazia să îi cunosc, meșteșugarii ce duc tradiția maramureșeană mai departe și care ne-au primit cu inima deschisă în casele lor, oameni pe care nu o să-i uit niciodată și cărora le-am promis că mă voi întoarce și la anul: domnul Dumitru Pop Tincu (Săpânța), domnul Ioan Barani (Săpânța), doamna Victorița Borodi (Budești), doamna Teodosia Pop (Săpânța) – cu mulțumiri speciale pentru traistă, pentru basma și pentru cătranță, doamna Pălăguța Bîrlea (Mânăstirea) – cu mulțumiri speciale pentru zgărdan și brățară și domnul Vasile Șușca (Săcel) – cu mulțumiri speciale pentru glume și voie bună.
Vă invit să citiți mai multe despre ei aici și aici, iar de ajungeți prin satele lor, făceți-vă un bine, întrebați de ei și bați-le la ușă, căci sigur vă vor întâmpina cu chipul luminos și brațele deschise.
Poză de grup, pe pajistea din Săpânța
credit foto: Dragoș Asaftei
***
Nu în ultimul rând, mulțumirile mele merg către Peter Hurley, „irlandezul din România”, omul cu ideea, inițiatorul festivalului, cel fără de care toate poveștile ar fi rămas nespuse.
„Vin dintr-o tara care pretuieste traditiile pierdute. Aici am gasit traditie vie, oameni adevarati care traiesc dupa un ritm stravechi, adevarate comori ce merita cunoscute si pretuite de intreaga lume, oameni care te incarca pozitiv cand ii cunosti si te forteaza sa iti rearanjezi scara de valori. Prin acest festival incercam sa promovam aceste valori autentice, sa atragem atentia asupra lor.”
***
Îți multumesc, Maramureșe, mă înclin și ne vedem la anul!