O săptămână și două zile de când m-am întors din Tabăra din Țara lui Andrei. În vinerea de dinaintea plecării, la focul de tabără, l-am găsit iar pe Mădălin plângând. Cumva, în afara costumului de leu, băiatul acesta e de-o sensibilitate ieșită din comun. Și are niște ochi mari și pătrunzători, de n-are cum să nu te doară sufletul când îi vezi plini de lacrimi.
„Iar plângi, Mădălin?”
„Da, de fericire…”
***
Mădălin era totuși trist că săptămâna se termină. Că se va întoarce și zilele nu vor mai fi la fel și că oamenii pe care i-a cunoscut aici nu îi vor mai fi alături. I-am adus aminte că îi va avea în continuare alături pe colegii cu care a venit și pe care acum îi cunoaște mult mai bine. Și i-am mai spus că cine își dorește să țină legătura, o va face.
Mădălin, te pup, să nu te apuce plânsul după ce citești articolul acesta, bine? :)
—
De sâmbătă seara au început cererile de prietenie și să tot fie, în total, aproape 50 la număr, iar de duminică au început și mesajele. Răzvan nu avea stare. Voia să știe cum poate fi voluntar în tabără, de la ce vârstă, ce să facă până atunci, cum ar trebui să arate un CV.
„Ma simt ciudat (…) Nu prea mai am ce face acasa (…)
Eu care stateam la calculator. Si acum nici calculator nu imi mai trebuie.”
La telefon, Ioana mi-a spus că și tatăl lui Răzvan fusese luat prin surprindere. Mă sunase, de fapt, să-mi dea o veste bună. Chiar așa a zis: „Oana, am să-ți dau o veste bună! Am vorbit cu Teo și…”.
Sâmbătă mă întrebase pe Facebook de la ce vârstă pot și ei să devină antreprenori. I-am spus că dacă au ideea și inițiativa, pot să înceapă și de mâine. Și am încurajat-o să-și strângă colegii laolaltă și să se gândească ce ar putea face împreună. Să profite de avântul și entuziasmul cumulat în săptămâna ce abia se încheiase.
„Am vorbit cu Teo și nu i-a venit să creadă de ce am sunat-o, pentru că și ea numai la asta se gândise, să facem ceva. (…)
Și am hotărât să mai așteptăm cu limonada și să începem cu ceva mai ușor, să facem origami.”
***
Miruna, „fata cu chitara”, plănuia deja o surpriză. Un filmuleț de mulțumire pentru organizatori, traineri și toți cei care le-au mai fost alături pe parcursul taberei. Și sunt convinsă că pe lângă cuvintele frumoase pe care le-au avut de spus la adresa fiecăruia, toți au fost impresionați și de secvențele în care fosta echipă verde dă mai departe cele învățate în tabără, celorlalți copii din sat. Pentru că asta înseamnă că ei au înțeles ce definește, cu adevărat, un cetățean din Țara lui Andrei. Și că și-au ținut promisiunea. :)
—
Copii dragi, să nu vă pierdeți niciodată entuziasmul și dorința de a ajuta comunitatea în care trăiți. Să nu uitați că voi sunteți schimbarea pe care vreți să o vedeți în lume. Să nu uitați că orice problemă are o soluție și să nu vă fie niciodată rușine să întrebați sau să cereți ajutor. Să aveți sufletul și mintea deschisă, să fiți cinstiți, cu voi și cu ceilalți, să vă bucurați de fiecare moment al vieții, să trăiți precum cântă păsările, fără să vă pese cine vă ascultă și ce crede.
***
voce: Miruna Burlăcescu
„Așteptările pe care le aveam înainte de tabără nu erau foarte ridicate. Credeam că va fi o tabără obișnuită, cu vizite la muzee, foc de tabără și plimbări. În prima zi ne-am dat seama că lucrurile nu stau așa. Ne-am speriat puțin la început, deoarece nu ne-am dat seama că oamenii chiar vor ca noi să schimbăm lumea; să facem țara mai bună în fiecare zi.
O mare provocare a fost să lucrăm în echipă. Ideea de a depinde unul de celălalt a fost puțin înfricoșătoare, însă pe parcurs am învățat ce este încrederea și că doar împreună putem face lucruri extraordinare. Conceptul Țării lui Andrei ne va ajuta să ne construim viața pe care o dorim, dar și să devenim oamenii de care lumea are nevoie. Oameni cu inițiativă, plini de compasiune, care să ofere tot ce au ei mai bun. Când vom ajunge acasă, ne vom învăța familia, prietenii, colegii, că suntem de neoprit, că fiecare are propriul drum, că trebuie să facem ceea ce ne place și că ce contează este ca la sfârșitul zilei să fim fericiți.
Nu putem spune exact cum a fost înainte de tabără, dar știm că acum suntem mult mai motivați pentru a ne îndeplini visele. Suntem mult mai încrezători în puterile noastre și mai deschiși față de provocări, aventuri și oameni. Suntem siguri că peste 10 ani ne vom aminti de Țara lui Andrei ca fiind magie, optimism, muncă, antreprenoriat și, mai ales, prietenie.”