Așa cum știți sau nu știți, ieri am început școala de vară de jurnalism narativ și scriitură personală, un atelier susținut în cadrul Fundației Calea Victoriei de către colega, prietena și jurnalista Ana Maria Ciobanu. E o școală scurtă, ține doar 5 zile, de ieri și până vineri, dar e o vorbă bună, pe care am tot auzit-o de-alungul vieții, în directă legătură cu înălțimea mea, și care se potrivește și în cazul de față, cum că esențele tari se țin în sticluțe mici.
Prime impresii
Am întârziat 5 minute și atelierul deja începuse, scaunele fiind ocupate în proporție de aproximativ 90%. Doar două persoane au ajuns după mine și am apreciat în mod deosebit punctualitatea ieșită din comunul cu care ne-am obișnuit. Am început prin a ne prezenta și a expune motivele pentru care ne aflăm la curs. Inevitabil, toată lumea a ajuns să-și spună și vârsta. Mă numesc …, am … ani. Mă întreb de ce îi dăm atât de multă importanță vârstei.
Cea mai tânără participantă, o fată de 14 ani ce tocmai a intrat la liceu. Cea mai în vârstă, o doamnă coach, cu o voce incredibil de caldă și cu un chip ce ar fi plasat-o mai degrabă printre cele mai tinere. Nu vă mint, chiar e foarte frumoasă. Printre doamne și domnișoare, un domn a cărui prezentare nu am prins-o. Am întârziat 5 minute, v-am spus.
Plin de fețe zâmbitoare.
Prime învățăminte
Să poți să scrii ca și cum i-ai povesti celui mai bun prieten.
Să privești lumea cu dorință de a-nțelege și curiozitate, nu cu judecată.
Să arăți, nu să spui. Lasă-ți cititorul să înțeleagă singur.
The best stories give birth to other stories.
Jacqui Banaszynski
Prime notițe
Ca urmare a unei prime teme de curs: să ne plimbăm timp de 20 de minute pe strada Popa Soare și să observăm lucrurile și oamenii din jurul nostru. Să notăm și să grupăm într-un scurt text.
pe Popa Soare, in plimbare
***disclaimer: nu sunt cel mai mare fan al textelor scrise pe loc… sunt genul care clocește chiar și un mic paragraf, dar tocmai din acest motiv a fost o experiență utilă – ca să ies din zona de confort și să văd ce iese.
—
20:30. E vară, dar pe strada Dimineții a apus deja soarele. E pustiu și se aud doar zgomote de vase puse înapoi pe raft, după ce au fost șterse cu grijă de nepoți. Când eram mică, bunica nu avea scurgător.
20:35. Pe Popa Soare încă mai e urmă de om. Părinți ce își plimbă copiii, căței ce își plimbă stăpânii. Diferiți și ei, la fel ca natura. Pe o parte a străzii, într-o curte, stă de veghe un platan. E ocrotit prin lege, după cum scrie pe placa inscripționată de pe gard. Vis-a-vis, un copac fără nume are și el „placa” lui. O hârtie scoasă la imprimantă, prinsă de trunchiu-i cu scotch: „Vă rugăm păstrați curățenia. Copacii nu se hrănesc cu gunoi.”.
—
– PS: textele colegilor de curs și ale participanților de anii trecuți le puteți citi pe blogul atelierului: Bucătăria Narativă –