o brătilă pe .ro

Șoc și groază: copiii nu sunt, de fapt, înnebuniți după tablete!

Vă povesteam cât de impresionată am fost de experiența trăită la Festivalul de Film Victoria, datorată în mare parte companiei pe care am avut-o pe parcursul celor patru zile. Cei patru băieți, cu o energie inepuizabilă, în care copilăria se împletea frumos cu intrarea în adolescență, cei patru băieți între care subiectele de discuție erau inepuizabile, cei patru băieți care se bucurau, în primul rând, unul de compania celuilalt.

Eram pe tren, în drum spre București, și mă gândeam cu tristețe la copilăria celor de la oraș, cu precădere, de fapt, a celor din Capitală. La excursiile în care în autocar fiecare copil are tableta lui și niciun copil nu interacționează cu un altul. Excursiile în care  în loc să se cânte sau se facă glume proaste, se joacă Angry Birds. Nu sunt nostalgică, după cum nu sunt nici absurdă. Sunt generații diferite, nu ne putem aștepta să fim la fel. Unii au crescut cu păpuși confecționate din linguri de lemn, alții au crescut cu roboți din doze de suc și de bere, alții au crescut cu lego. Și fiecare dintre acești copii s-a bucurat de jucăriile pe care le-a avut.

***

În toată diferența aceasta, însă, a existat mereu un element comun și, de altfel, o resursă inepuizabilă, la care oricine putea apela. Și acea resursă este omul. Ai doi oameni și deja, cu puțină imaginație, poți crea o infinitate de jocuri. Nu ai nevoie de mai mult.

Încercam să mă gândesc, totuși, că și „copiii din ziua de azi”, în tableta lor, acolo, sunt fericiți. Mă rog, mai mult să mă conving singură de asta, pentru că în realitate nu cred că ei se bucură autentic de experiența trăită. Știu, știu, fiecare cu bucuriile lui, fiecare cu fericirile lui. Îmi spunea cineva la un moment dat că el crede că, deși nouă (nouă cei prezenți atunci în discuție) ne e greu să înțelegem, există oameni pe care îi face fericiți agonisirea de cât mai mulți bani. Părerea mea a fost că respectivii pot găsi o satisfacție în a câștiga (din ce în ce mai…) mulți bani, că se pot bucura pe moment (de exemplu, în ziua în care află că li s-a mărit salariul), dar că fericirea lor depinde de fapt de alte aspecte.

Printre acele aspecte, indubitabil se numără și relația cu ceilalți. Relația cu alți oameni. E parte din natura umană, suntem „animale sociale” și, odată ce ne-am asigurat nevoile bază și avem aer, apă și ce mânca, avem nevoie să creăm legături cu alți oameni. Ba chiar și în lipsa hranei sau a unui acoperiș deasupra capului, omul își găsește speranța tot în alți oameni. Acum câteva luni, pe o stradă din buricul Bucureștiului, doi oameni fără casă se bucurau unul de celălalt în jurul unui joc de table. Și zâmbeau și au reușit să-mi transmită atât de multă emoție, cât nu cred că aș fi putut primi de la un om bogat pe care l-aș fi surprins singur, în casa lui din Beverly Hills, admirându-și noua achiziție, un televizor de țșpe mii de inchi.

Așa că nu, nu am reușit să mă conving de faptul că un copil cu o tabletă în mână e la fel de fericit ca unul care se joacă cu alți copii.

***

Dar, până la urmă, poate că ei știu cel mai bine, nu? Și toată această introducere, ca să ajung în momentul prezent, în Tabăra din Țara lui Andrei, unde în această săptămâna sunt prezenți 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani, de la sat sau de la oraș, din județele Teleorman, Bacău și Buzau, și despre care am povestit mai multe, aici. Nu au voie cu tablete.

În fiecare seară, fiecare dintre cele patru echipe trebuie să realizeze o știre video. Ieri au fost primele astfel de difuzări, iar una dintre echipe (cea albastră) a decis să prezinte, comparativ, o zi obișnuită, de acasă, și una din Țara lui Andrei. Ziua obișnuită, prezentată ca fiind plictisitoare: somn – joc pe tabletă – sedentarism. Ziua în Țara lui Andrei, prezentată ca fiind plină de viață: activitate în aer liber – interacțiune cu alți copii – voie bună.

Și mi s-a aprins un beculeț. Dacă de fapt copiii nu sunt atât de încântați de tablete, ci reprezintă, pentru ei, o resursă folosită în lipsă de altceva? Dacă cei care stau pe tablete când merg în excursii, fac asta pur și simplu din inerție, pentru că nu-și dau seama că se poate și altfel, nu pentru că le place cu adevărat?

***

Am vrut să-mi confirm teoria, așa că am luat la întrebări copiii din tabără. Mai exact, pe cei din echipa galben – verde. Aș fi vrut să-i întreb pe toți, dar după ce am primit feedback de la 16 dintre ei, mi-am dat seama că nu mai e nevoie.

Primele răspunsuri au venit de la Valentin (12 ani) și Daniela (14 ani). Rezumatul: „Mă plictisesc să stau pe tabletă.”

Apoi, doi Răzvani, ambii de 15 ani, au spus că preferă mereu un joc de fotbal în locul unuia pe tabletă.

Nu în ultimul rând, Radu, fan al jocurilor pe calculator, a spus că sunt varianta perfectă de petrecere a timpului liber, DAR „doar dacă nu am cu cine mă juca.”

M-am dus apoi să întreb un grup de 11 copii dacă preferă să se joace pe tabletă sau alt tip de activitate, ce implică și alți copii, și am primit un răspuns unanim, în cor: „Cu alți copii!”.

***

Concluziile mele, așadar, se subînțeleg. Și-apoi, sunteți liberi să le trageți și voi pe ale voastre, căci, oricum, discuția poate fi cu mult extinsă. Voi ce ziceți?

sursă featured image

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.