De Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice am aflat acum trei luni de zile. Mă aflam la Centrul de Transfuzii Sanguine din București și în cabinetul doamnei doctor se aflau niște pliante verzi ce mi-au atras imediat atenția. Știam că celulele stem salvează vieți, așa că am cerut mai multe detalii. De fapt, după control tensiunii și al temperaturii, obligatorii înainte de orice donare de sânge, doamna doctor avea oricum de gând să îmi povestească mai multe.
Celulele stem sunt considerate componente de bază ale vieții, întrucât stau la baza oricărui tip de celulă din organism și sunt capabile să se transforme în orice tip de celulă adultă (funcțională) a sângelui și a sistemului imunitar. Celulele stem hematopoietice sunt folosite în tratarea și vindecarea unor afecțiuni precum leucemia, boli autoimune sau boli metabolice ereditare.
De ce este nevoie de un Registru și nu se procedează ca în cazul donatului de sânge, unde pur și simplu mergi și donezi?
Pentru că vorbim de o procedură de colectare mai complexă și despre o șansă de a găsi o persoană compatibilă de, în medie, doar 1 la 500.000. Și asta în cazul persoanelor cu gene HLA (Antigen Uman Leucocitar) relativ comune. Inclusiv la nivel de frați / surori, în general doar în 25% dintre cazuri există compatibilitate între aceștia.
Asta înseamnă că înscrierea în Registru nu este egală cu donarea. Pot trece luni sau ani până când o persoană înscrisă în baza de date ar putea fi chemată să doneze, după cum există și posibilitatea ca o persoana înscrisă să nu ajungă să doneze niciodată.
Cine se poate înscrie și ce presupune înscrierea?
Se poate înscrie pentru a deveni donator voluntar de celule stem orice persoană cu vârsta între 18 și 45 de ani, cu o stare de sănătate generală bună.
Înscrierea presupune informarea în prealabil asupra donării de celule stem (veți sta de vorbă cu o persoană specializată care vă va răspunde la orice întrebare), completarea unui chestionar medical de autoevaluare și semnarea unui formular de consimțământ și, nu în ultimul rând, recoltarea a 15ml. de sânge pentru analize ce includ determinarea grupei sanguine și a Rh-ului, testarea unor boli infecțioase transmisibile și determinarea profilului HLA.
Cum se donează celule stem hematopoietice?
Donarea de celule stem hematopoietice se face fie din sângele periferic, fie direct din măduva osoasă – un țesut moale care se află în oasele mari și late ale corpului și care are rol de a produce celulele stem din care se dezvoltă apoi celulele sângelui. Multă lume confundă măduva osoasă cu măduva spinării, dar acestea nu au nimic în comun.
În prezent, peste 70% din transplanturile efectuate în lume se fac folosind celule stem recoltate din sânge periferic. Recoltarea presupune montarea unui cateter pe vena femurală (pe picior), cu ajutorul căruia donatorul este cuplat la un aparat ce va colecta prin filtrare sângele stem necesare pentru transplant. Sângele revine în organism pe cale intravenoasă, procedura nu este dureroasă, nu necesită anestezie și durează în medie 3-5 ore, după care donatorul poate pleca acasă.
A doua variantă este cea de recoltare direct din măduva osoasă, se face sub anestezie generală, pacientul poate pleca acasă la 24 de ore de la donare și refacerea are loc în decurs de o săptămâna.
Când și unde?
Pe 30 mai, la ora 11:45, ne întâlnim în fața Muzeului Antipa și apoi mergem împreună înspre Centrul de Transfuzie Sanguină din București. Cu această ocazie, cine dorește va putea să doneze și sânge. Respectiv, cine nu dorește să se înscrie în Registrul Donatorilor de Celule Stem, dar dorește totuși să doneze sânge, este mai mult decât binevenit. Informații cu privire la donatul de sânge găsești aici: http://obratila.ro/2012/02/informatii-donare-sange/. Știu că atunci când suntem mai mulți prindem curaj, așa că… hai cu noi! :)
Am ales ora 12:00 pentru că dimineața este mult mai aglomerat și am convenit cu doamna doctor Popa să mergem direct la cabinetul dânsei. Trebuie să vă spun că am fost extraordinar de impresionată de cât de amabile și de drăguțe au fost toate doctorițele și asistentele (de pe tot traseul pe care trebuie să-l parcurgi în calitate de donator de sânge) și, de asemenea, de cât de receptive și chiar entuziasmate au fost de propunerea mea de a strânge oameni și de a-i aduce la Centru. În plus, de când a fost renovat, Centrul arată chiar primitor. :)