Identitate (d)IN CONDEI | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Identitate (d)IN CONDEI

Acum 3 ani, în aprilie 2011, am încondeiat pentru prima oară un ou, într-o casă țărănească din Bucovina, în care tocmai se născuse un mânz și de unde priveliștea era de o frumusețe neînchipuită:

incondeierea-oualor-bucovina

Am aflat atunci că ouăle nu sunt pur și simplu vopsite cu pensula, ci contururile sunt desenate cu ceară încinsă, cu ajutorul chișiței, o unealtă specifică acestui meșteșug, realizată dintr-un băț de lemn cu alamă îndoită la un capăt. Încondeiatul ouălor înseamnă răbdare, lucru în tihnă și bucuria de a fi creat ceva deosebit. Iar pentru mine, casa țărănească din Bucovina a fost cadrul perfect pentru a învăța această îndeletnicire.

În acest context, bucuria a fost mare când am aflat că se organizează un atelier de încondeiat ouă în București, spre a-l mai îmblânzi puțin și a-i readuce aminte de tradiții, identitate culturală, rădăcini, datini străvechi.

Atelierul poartă numele „Identitate (d)IN CONDEI”, este organizat de Interaktiv University, iar trainer este Andreea Dancuta. Andreea a deprins arta încondeierii ouălor în cadrul unui centru de creație și spiritualitate românească, Minisatul „Sfântul Andrei”, aflat în Brașov, despre care chiar te invit să citești mai multe aici (pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută să aflu că există un astfel de loc, iar textul este foarte bun – documentat și scris cu suflet).  În plus, Andreea a participat și a fost premiată atât la Olimpiada Națională a Meșteșugurilor Artistice Tradiționale, cât și la concursul de ouă încondeiate din Bucovina. Nu știu de voi, dar mie tare mult mi-ar fi plăcut să particip la astfel de olimpiade în locul celor la matematică sau chimie.

Trei ateliere vor fi și toate se vor desfășura la sediul CROS (Intrarea Mihai Eminescu, nr. 5), după cum urmează:

– sâmbătă 12 aprilie, între 10:30 și 13:00
– marți 15 aprilie, între 19:00 și 21:30
– joi 17 aprilie, între 19:00 și 21:30

Prețul atelierului este de 70 de lei. Toate materialele sunt puse la dispoziție de către organizatori, iar participanții vor lua acasă nu numai experiența deosebită, ci și ouăle pe care le-au încondeiat. În plus, o parte din suma strânsă din înscrierile la acest atelier va fi donata “Pentru Viata lui Rares, un băiat de 4 ani, diagnosticat cu limfom malign nonHodgkinian difuz.

Eu voi participa la atelierul de marți și m-aș bucura tare mult să văd pe acolo niște fețe cunoscute. :)

Concurs! :) Pentru atelierul de pe 17 aprilie, din Joia Mare, cei de la Interaktiv mi-au oferit o invitație pe care să o ofer, la rândul meu, cadou unui cititor. În ton cu concursul pe care îl organizează și ei pe pagina lor de Facebook, înscrierea constă într-un comentariu lăsat mai jos cu un catren despre tradițiile de Paște. Câștigătorul îl aleg marți la ora 15:00. Criteriul: cu totul și cu totul subiectiv, aleg catrenul care mi-a ajuns mie cel mai mult la inimă.

Să curgă poezia! :)

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *