“Ba se poate!” la One World Romania 2014 | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

“Ba se poate!” la One World Romania 2014

Și iată că a venit (din nou) vremea aceea a anului în care vă anunț că a început festivalul meu preferat. :) Ieri a avut loc deschiderea oficială a ediției cu numărul 7 a „One World Romania”, Festivalul de Film Documentar dedicat Drepturilor Omului. Anul acesta, OWR aduce în București 50 de filme documentar, împărțite în secțiuni principale și proiecții speciale, dar și un atelier de film documentar, spectacole de teatru, dezbateri, un masterclass al cineastului polonez Marcel Lozinski și chiar un circuit turistic aparte, în centrul Capitalei. Toate până duminică seara. Difuzările vor avea loc la Cinema Elvire Popescu, Cinema Studio și Muzeul Național al Țăranului Român, iar programul complet îl găsiți aici. Prima recomandare a venit deja, din partea Sanei, care a fost foarte plăcut impresionată de documentarul „High Technology, Low Life”. Mai poate fi văzut duminică seara, la MȚR.

one world romania 2014

Ediția de anul acesta a OWR a mai adus și noutatea așa-numitelor „matinee pentru liceeni” – proiecții organizate special pentru tineri, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Asociația Vira și Zburd – Educație prin coaching. Intrarea este liberă, iar proiecțiile sunt urmate de dezbateri pe tema drepturilor omului, moderate de regizori, producători sau experți în domeniul tratat de filmul documentar. O inițiativă lăudabilă, în contextul în care, pe de-o parte, în România filmele documentar încă nu se bucură de popularitatea de care ar merita să se bucure și, pe de altă parte, tinerii ar trebui să fie încurajați în mod constant să dezbată și să încearcă să găsească soluții la problemele cu care se confruntă societatea în care trăiesc.

Afis Ba se poate

M-am bucurat foarte mult să văd printre proiecțiile din seria „matinee pentru liceeni” și un documentar românesc, la lansarea căruia am participat luna trecută. Este vorba despre „Ba se poate!”, în regia lui Tedy Necula, un film ce aduce în prim plan povestea de succes a cinci licee tehnologice din România care și-au dublat sau triplat rata de promovabilitate la bacalaureat, în urma implementării unui proiect inițat de Asociația ROI: Zburd – Educație prin coaching. În România există licee cu rata de promovabilitate la BAC de 2%. Adica doar unul sau doi elevi iau BAC-ul. În această situație se afla, în 2011, și Colegiul Tehnic Câmpulung Muscel. În 2013, însă, rata de promovabilitate a fost de 38.19%! 

Proiectul pilot a fost derulat de Asociaţia ROI în perioada 2012-2013 în cinci licee tehnologice din Sibiu, Braşov, Iaşi, Câmpulung Muscel și Bucureşti. Coachi voluntari au lucrat timp de aproape doi ani și au format în fiecare liceu câte o echipă-nucleu din care fac parte profesori, elevi și părinți. Membrii echipei au fost încurajați să stabilească obiective, să găsească soluții la diferitele situații cu care se confrunta școala lor și să treacă la acțiune.

sursa

Ba Se Poate - grafice promovabilitate BAC

Din film am reținut niște replici reprezentative pentru ce înseamnă proiectul Zburd: a unei eleve care spune că experiența i-a bucurat, motivat și le-a dat speranță, a unui elev care spune că o școală bună este cea la care se merge cu drag, nu de frică, a unei profesoare care spune că amintirea elevilor despre ei, ca și dascăli, nu constă în materia pe care le-au predat-o – un dascăl își predă caracterul, forța, bunătatea. Iar Zburd nu a însemnat doar o rată mai mare a promovabilității la BAC, ci și reducerea absenteismului și a conflictelor violente dintre elevi.

Ce au reușit să facă oamenii implicați în acest proiect mi se pare extraordinar. Cu atât mai mult cu cât, inițial, „lumea” (și din această „lume” făceau parte și persoane din Ministerul Educației) le spunea că nu se poate, că sunt nebuni. Înțeleg prea bine, la fel am pățit și noi când am venit cu ideea implementării proiectului „Let’s Do It” în România. Ne confruntăm în continuare cu lipsa de încredere în forțele proprii și în cei din jurul nostru, dar astfel de campanii, simt eu, schimbă ușor – ușor mentalitatea aceasta deloc productivă. Și, cu puțin noroc și ambiție, poate vom prinde și momentul în care „Ba se poate!” se va transforma în „Da, se poate!”.

  E foarte important ca oamenii să vadă către ce se poate merge.

Simona David, inițiatoarea proiectului Zburd

  Cel mai important e ca oamenii să creadă în ideea de „toți, împreună”.

 Matthijs van Bonzel, ambasadorul Olandei în România

Documentarul va fi difuzat sâmbătă, 22 martie, la Cinema Elvire Popesco, așa cum vă spuneam, în cadrul proiecțiilor speciale „matinee pentru liceeni”, dar ușile sunt deschise pentru oricine, indiferent de vârstă sau de studii. :) 

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *