SKYRUN – 680 de trepte în beneficiul HOSPICE Casa Speranței | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

SKYRUN – 680 de trepte în beneficiul HOSPICE Casa Speranței

Îmi este greu să spun că sunt fan HOSPICE Casa Speranței, pentru că, în realitate, m-aș bucura dacă mâine HOSPICE și-ar „închide prăvălia”. Ar fi absolut minunat dacă de mâine nu ar mai există boli incurabile și, implicit, oameni care să beneficieze de activitatea lor. Dacă s-ar întâmpla asta, nu, nu mi-ar fi deloc dor de HOSPICE.

Îmi este greu să spun că mi se pare minunat ce face o organizație care oferă servicii de îngrijiri paliative pentru oameni bolnavi de cancer în stadiu avansat. Pentru că îmi e greu să pun „cancer” și „minunat” în aceeași propoziție. Îmi e greu să scriu acest text și trag câte 10 minute de fiecare propoziție, pentru că nu sunt mulțumită de nicio formulare. Pentru că, orice aș face, simt că e un text urât. Pentru că am văzut ce poate face boala asta nemernică, în mai puțin de o lună, dintr-un om puternic și am înțeles abia în acel moment ce înseamnă cu adevărat neputința. Ce înseamnă neputința ta și cum este ea potențată de indiferența medicilor și a asistentelor care așeaptă, pur și simplu, să mori. Să se elibereze un pat.

Am fost și eu omul acela care credea că lui nu i se poate întâmpla. Care era conștient că i se poate întâmpla, dar care se simțea, totuși, de neatins. Să mi se întâmple mie a echivalat întotdeauna și cu „să i se întâmple cuiva apropiat mie”, pentru că am fost mereu conștientă de faptul că singurul lucru mai rău decât neputința în fața propriilor probleme este neputința de a-i ajuta pe cei dragi mie.

Când am aflat, în iunie, că prietena cea mai bună a mamei s-a îmbolnăvit de cancer, am tresărit, dar eram convinsă că o să-și revină. Nu ar fi fost prima dată când cineva ar fi învins cancerul și, desigur, fiind cineva apropiat mie avea deja o șansă în plus prin simplul fapt că „celor apropiați mie nu li se întâmplă”. Și am rămas optimistă, așa cum m-a învățat mama, până când s-a internat în spital. A stat o săptămână la secția de îngrijiri paliative de la Spitalul de Boli Cronice „Sf. Luca” și tot acolo și-a dat și ultima suflare.

Îngrijirea paliativă este o abordare care îmbunătățește calitatea vieții pacienților și familiilor acestora, care se confruntă cu problemele asociate unei boli amenințătoare de viață, prin prevenirea și înlăturarea suferinței, prin identificarea precoce, evaluarea corectă și tratamentul durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale.

Scopul îngrijirii paliative este asigurarea unei cât mai bune calități a vieții pentru bolnavi și familiile acestora. Ajută atât pacientul să ducă o viață cât mai apropiată de cea normală până la moarte, cât și familia să facă față în timpul bolii pacientului și până la decesul acestuia.

sursa

Nu vreau să vă povestesc în detaliu despre lipsa de umanitate a celor de la „Sf. Luca” și despre cum au transformat o secție de îngrijiri paliative într-un loc în care te duci, pur și simplu, să mori, în timp ce asistentele așteaptă să le pui 10 lei în buzunarul halatului ca să schițeze un zâmbet ce ar putea trece drept natural. 10 lei șpagă pentru un zâmbet, cât să nu mori cu imaginea unui om care nu dă, în schimb, nici măcar doi bani pe tine. Nu vreau să vă povestesc pentru că nu vreau să îmi mai aduc aminte. Pentru că e dureros și, din păcate, nu schimbă nimic.

Pe cei de la HOSPICE Casa Speranței îi susțin de doi ani de zile, de când am aflat că această organizație există. Le-am redirecționat cei 2% din impozit și am ajutat, iarna trecută, cu strângerea de cărți și de jucării pentru copiii găzduiți în centrele lor. Dar abia în vară am înțeles cu adevărat cât de multă nevoie avem de ei și cât de mult bine fac pentru cei bolnavi și pentru familiile lor. În România, din păcate, doar 7% din bolnavii de cancer beneficiază de îngrijiri paliative. În 2012, HOSPICE derula o campanie de strângere de fonduri ce avea ca obiectiv construirea unei case a speranței și în București (momentan există un singur centru, în Brașov), până în vara anului 2013. Centru în care bolnavii și familile lor să beneficize gratuit de serviciile paliative. Din păcate, nu au reușit să strângă suma necesară, astfel încât nici până acum nu a fost finalizată construcția. Stadiul în care se află în acest moment îl puteți verifica aici: http://www.hospice.ro/bucuresti/.

Anul acesta, pe 7 decembrie, pentru HOSPICE, voi urca cele 680 de trepte ale celei mai înalte clădiri din București, în cadrul unui eveniment de strângere de fonduri organizat de smartatletic și Raiffeisen Properties International: SKYRUN. Te invit să le urcăm împreună. În principiu, vorbim de o cursă contratimp, de alergare. Dar dacă simți că nu ai antrenamentul necesar, fii fără grijă: eu am decis că nu mă voi grăbi nicăieri și că nu îmi va fi rușine să ajung ultima la etajul 34. Important este că participarea mea și participarea ta vor însemna o cărămidă în plus la finalizarea HOSPICE Casa Speranței București. Iar alături de noi vor mai fi alți 598 de oameni altruiști.

Te invit să afli mai multe informații despre eveniment, aici: http://smartatletic.ro/skyrun/. Iar dacă nu poți participa, îți propun altă variantă prin care să urci cele 680 de trepte alături de mine. Mi-am propus să strâng 680 de lei pentru finalizarea centrului HOSPICE. Donează cel puțin un leu, cât pentru o treaptă, și eu promit să îți port numele până la ultimul etaj, pe un post-it atașat pe tricoul meu. Pagina pe care poți să donezi este aceasta: http://hospice.galantom.ro/oanabratila1. Formatul permite selectarea unor sume, dar și introducerea uneia în câmpul din dreapta. Unde tu poți completa cu „1”, echivalentul unui leu.

Îți mulțumesc.

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

6 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *