Vineri, 17 mai, ne strângem să donăm sânge | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Vineri, 17 mai, ne strângem să donăm sânge

În ianuarie mi-am reluat seria de donări de sânge, după ce anul trecut am plecat de trei ori cu coada între picioare din motive de „hemoglobină scăzută” și „tensiune prea mică”. Eram chiar frustrată de situație, pentru că sunt mulți care ar putea dona și nu vor, în timp ce sunt aproape la fel de mulți care ar vrea să doneze și nu pot… Iar în ianuarie a fost o situație cu atât mai specială cu cât am fost să donez la Pitești, pentru unchiul unei foste colege de facultate, Alexandra, care avea nevoie fix de B3 negativ și se mutase la un spital de acolo după ce rezervele din București se terminaseră. La Pitești urma să se întâmple același lucru, așa că nevoia era urgentă. M-am bucurat că Alexandra aflase ce grupă de sânge am după ce citise mai demult chiar aici pe blog și mi-am dat seama, încă o dată, cât de important este să ne cunoaștem în primul rând noi grupa de sânge și, în al doilea rând, să o cunoască și apropiații noștri.

Bucuria s-a transformat însă foarte repede într-un ușor sentiment de panică, pentru că în încercarea de a mai găsi oameni cu aceeași grupă de sânge, care să vină cu mine la Pitești, am primit un singur răspuns. De la Cătălin, care a și venit cu mine și pe care am știut din acel moment că mă pot baza în cazul în care voi avea eu vreodată nevoie. Dar era totuși unul singur, după niște zeci de share-uri pe Facebook și pe Twitter, și mi-am dat seama cât de important este să existe la centrele de transfuzii resurse de sânge din toate grupele și, implicit, cât de important este să încurajăm în continuare oamenii să doneze. Până la urmă, adevărul este că în orice moment am putea avea nevoie chiar noi.

Campanii de donare de sânge au tot fost și sper să mai tot fie, căci, din păcate, rezervele de sânge arată că nu sunt de ajuns, iar de grupele rare în mod special există o nevoie acută, mai ales pentru bebelușii născuți prematur.

Vinerea aceasta, pe 17 mai, alături de Cătălin, voi organiza un nou eveniment de „donare de sânge în grup”, pentru că știu că oamenii au nevoie de susținere și de încurajări și este o experiență prin care se trece cu mult mai puține emoții în momentul în care mai ai pe cineva alături de tine. Așa că dacă n-ați mai donat până acum sau chiar dacă ați mai donat, dar nu ați mai fost de ceva vreme pentru că nu v-ați făcut timp sau pentru că nu ați avut cu cine sau din orice alt motiv, vă așteptăm vineri, la ora 9:30, în fața Muzeului Grigore Antipa. De acolo vom merge împreună la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe strada Dr. Caracas Constantin, nr. 2.

Oricine vrea să participe este mai mult decât binevenit. Singura condiție este să vină odihnit, mâncat și să se uite din timp peste formularul de donator, pentru a fi sigur că este apt:


Info suplimentare, aici: Ce trebuie să știi înainte să mergi să donezi sânge.

Încă ceva! Cei care vor să mai facă o faptă bună și să doneze bonurile de masă pentru proiectul Women Build, o pot face, iar contravaloarea acestora va fi transferată în contul proiectului. :)

PS: nu vă ambalați, Cătălin vine să doneze sânge, nu să facă poze! :))

sursă foto: http://as.mtsac.edu/blooddrive.html

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

6 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *