A.P.I.R prezintă: “Ne-am dat la câini!” | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

A.P.I.R prezintă: “Ne-am dat la câini!”

Să fie vreo trei ani de când am trecut printr-unul din cele mai stresante momente din viața mea, într-o seară după „Recitiri”, cenaclul organizat de Sorin Tudor, în care oameni curajoși se strângeau și citeau paragrafe din compozițiile proprii (sau ale altora), iar altă mână de oameni, de data aceasta curioși :), stăteau, ascultau și la final dezbăteau. O luasem spre casă și, ce să vezi, Dragoș Butuzea, moderatorul cenaclului, mergea în aceeași direcție ca mine, și despre ce să discutăm și noi după o seară de lectură, dacă nu despre cărți. Numai că, vedeți voi, mie îmi place să citesc, dar adevărul e că în școală mi-a plăcut mereu mai mult matematica, în liceu am fost chiar la clasă de mate – info, iar la română învățam comentariile „pe de rost” și profesoarele nu păreau să fie deranjate de acest lucru. Iar eu mi-am dat seama de prostia pe care o făceam, abia în primul an de facultate, când am început cu adevărat să gândesc, să analizez și să știu să îmi expun propriile puncte de vedere. Însă dragul de cărți tot nu îl prinsesem, pentru că mintea mea asocia automat cititul cu paginile întregi de comentarii pe care fusesem nevoită să le învăț în generală și-n liceu. Cumva, asta nu părea să îmi afecteze viața nici pozitiv, nici negativ, era pur și simplu un fapt pe care-l ignoram, dar care, din când în când, mai ieșea la iveală. Ceea ce s-a întâmplat și în seara cu pricina, în compania lui Dragoș. Știam că urma să discutăm despre cărți, it was only natural to do so, și știam că nu sunt în stare să fac față unei discuții de acel tip, cu atât mai mult cu cât interlocutorul nu era „un om ca și mine”, ci un om cu adevărat pasionat de cărți și de studiul lor. Și mi-era efectiv rușine să recunosc că în ultimul an citisem două cărți, maxim 3, și că n-am auzit niciodată de cartea X sau de cartea Y. Zâmbeam, dădeam frumos din cap, dar înăuntrul meu se dezvolta o panică de dimensiuni colosale și simțeam efectiv nevoia să „închid telefonul” și să mă întorc în zona mea de confort.

Am reușit să supraviețuiesc și, pe cât de groaznice au fost, momentele acelea m-au ajutat să realizez că nu vreau să mai trec niciodată prin așa ceva. :) Că nu are de ce să-mi fie jenă, că trebuie să-mi asum răspunderea pentru ceea ce sunt și pentru cum sunt, nu să încerc să mă ascund, și că dacă totuși sunt lucruri care mă fac să mă simt prost față de mine, atunci ar trebui pur și simplu să mă apuc le schimb, nu să mă comport ca și cum problema nu ar exista. De fapt, toată treaba cu schimbatul a devenit un soi de motto personal, pe care îl aplic acum și la lucruri care mă deranjează în exterior și pe care simt că am puterea să le schimb. Așa că mi-am dat seama că ajunsesem în punctul în care nu mai aveam nicio scuză în ceea ce privește cititul și că ținea doar de mine să citesc mai mult și să descopăr ce îmi place. Acum trece rareori o zi fără să citesc, ieri mi-am comandat 6 cărți de la Curtea Veche, azi încă 3 de la Nemira și tot așa… Și nu, tot n-aș face față unei discuții cu Dragoș Butuzea, dar cu siguranță nu m-aș mai panica. :)

Ei, și toată aceasta introducere ca să recunosc că abia azi am aflat de existența Asociației pentru Promovarea Istoriei României. Și să vă spun și vouă că nu-i nicio rușine dacă nici voi nu știați de ea, după cum nu e nicio rușine nici dacă nu știți mai multe (sau nimic) despre Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Elisabeta Rizea, Arsenie Papacioc sau Bartolomeu Anania și momentele prin care au trecut aceștia și alți mii de intelectuali care au fost torturați în închisorile comuniste. Important este să vreți să știți. 

Pentru ca toată lumea să știe, Asociația pentru Promovarea Istoriei României (A.P.I.R) a pus în scenă un eveniment teatral unic: “Ne-am dat la câini”!

Alin Panc, președintele A.P.i.R, a gândit acest spectacol ca pe o piesa de teatru total neconvențională și unică în România. “Ne-am dat la câini!” este un tribut adus miilor de intelectuali care au fost torturați în închisorile comuniste. Piesa adună poezie proletcultista și versuri compuse și memorate în închisoare de către cei torturați pentru a-I ajuta să supraviețuiască, dar și povestiri tulburătoare din închisorile comuniste. Uităm repede sau ne prefacem că uităm. Evităm mereu să ne asumăm istoria cu bune și cu rele. Am avut cea mai rezistentă armată anticomunistă din lume și, în același timp, am acceptat un sistem politic inuman. Spectacolul nostru nu este teatru documentar. Este doar o motivație: Să nu uităm. Amneziile pot fi periculoase.

Premiera va avea loc pe 25 ianuarie 2013, ora 19.00, la sala Dalles, adică o zi înainte de 26-ziua dictatorului Nicolae Ceaușescu. Perioada descrisă în piesă este, desigur, anterioara lui, dar, totuși, pentru români, Ceaușescu este simbolul comunismului.

Scenariul și regia îi aparțin lui Gavriil Pintilie. Din distribuție fac parte: Maria Ploae, Felicia Pinte, Dina Rotaru, Cătălin Panaite, Radu Bânzaru, Vasile Toma, Cătălin Mareș, Ion Grosu.

afis - invitatie ”Ne-am dat la caini”

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *