Drood – personajul misterios de la Staplehurst rail crash | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Drood – personajul misterios de la Staplehurst rail crash

Cântărește mai mult de un 1 kg și, deși nu este o carte grea, singurul ei defect este chiar volumul. „Drood” aproape că se citește singură, așa de repede se duc paginile dintr-o parte în alta, dar nu este cartea pe care să o scoți între câteva stații de metrou. Pentru simplul fapt că nu încape în geantă. Te sperie inițial, mai ales când știi că în ultima săptămâna ai ajuns acasă frânt de oboseală și n-ai mai fost în stare nici măcar să vezi un serial de 20 de minute, barem să citești o carte bună, și te gândești că o s-o termini cândva în apropierea Paștelui… Cailor. Trebuie doar să-ți faci puțin curaj și, pentru „Drood”, chiar merită.

Cartea, scrisă de Dan Simmons și lansată în România în luna mai a acest an, cu ocazia sărbătoririi a 200 de ani de la nașterea lui Charles Dickens, a fost tradusă la editura Nemira și îl are ca protagonist pe însuși Dickens. De altfel, povestea pornește de la o întâmplare reală din viața acestuia, un accident de cale ferată în care scriitorul a fost implicat în 1865 – The Staplehurst rail crash. Dickens a fost printre puținii care au scăpat nevătămați.

Partea amuzantă atunci când citești o carte bazată pe fapte reale e că nu ai de unde să știi sigur ce parte e realitate și ce parte e ficțiune. Desigur însă, acum există Google. Și cum mi se părea de domeniul fantasticului faptul că Dickens – personajul luase decizia de a se întoarce în vagonul suspendat, ce se putea desprinde în orice moment de pe șine (șine aflate pe un pod), pentru a recupera manuscrisul unui roman, am hotărât să caut mai multe informații cu privire la eveniment. Nu numai că mi s-a confirmat faptul că scriitorul chiar și-a riscat viața pentru a recupera manuscrisul respectiv, dar am aflat și că Dickens a fost declarat erou pentru efortul depus în ajutarea victimelor.

Dickens va muri pe 9 iunie 1870, după exact 5 ani de la accident, iar romanul imaginează ultimii ani ai scriitorului, în încercarea de a rezolva enigma personajului Drood. Iar Drood… ei bine, Drood este cu adevărat special. Dickens – personajul îl cunoaște în ziua accidentului, fiind unul dintre puținii pasageri, care, asemeni lui, scapă nevătămați.

Dacă iubiți thrillerele psihologice, o să iubiți „Drood”. :)

Poate că inimaginabilul a început atunci când el cobora pe malul abrupt. Lângă el a apărut deodată un om înalt și slab, îmbrăcat cu o pelerină neagră, grea, mai potrivită unei seri la operă decât unei călătorii de după-amiză cu trenul de la Londra. Amândoi își duceau jobenele în mână, ținându-se în același timp de taluz cu mâna liberă, pentru a-și păstra echilibrul. Silueta aceea, cum mi-a spus Dickens cu o șoaptă guturală mai târziu, în zilele de după accident, când vocea lui „nu mai era a mea”, era cadaveric de subțire, aproape șocant de palid la față și se holba la scriitor cu ochi umbriți, de sub fruntea înaltă și albă care se unea cu un scalp pleșuv, alb. Câteva șuvițe de păr îi tresăltau de-o parte și de alta a chipului care amintea de un craniu. Impresia lui Dickens că vedea o tigvă a fost confirmată, a spus el mai târziu, de nasul scurtat al omului – „mai mult simple crestături negre deschise pe fața albă ca varul decât un nas adevărat” – așa l-a descris Dickens – și de dinții mici, ascuțiți și neregulați, foarte distanțați, înfipți în gingii atât de palide, încât erau mai alte decât dinții înșiși.

Autorul a observat totodată că omului îi lipseau două degete – sau aproape îi lipseau – de la mâna dreaptă, degetul mic și inelarul, dar și degetul mijlociu de la mâna stângă. Ce a reținut îndeosebi atenția lui Dickens a fost faptul că degetele nu fuseseră tăiate de la îmbinare, cum se întâmplă deseori în caz de accident sau intervenție chirurgicală ulterioară, ci păreau retezate de la jumătatea falangelor. „Ca niște lumânări de ceară topite parțial”, mi-a spus el mai târziu.

Cartea poate fi achiziționată online de pe site-ul editurii Nemira, dar pentru fanii editurii (pentru că știu că sunt mulți, chiar și dacă îi numărăm numai pe cei cei care iubesc SF-ul și îl asociază cu Nemira și colecția Nautilus) am 3 exemplare de oferit cadou. Ce trebuie să faceți este să îmi recomandați o carte de pe site-ul editurii. O carte pe care ați citit-o și pe care să mă convingeți să o citesc și eu. Un „Drood” va merge la cel mai convingător comentariu și celelalte două vor fi acordate prin tragere la sorți, lunea viitoare, 16 iulie, la ora 15:00.

Mi-a fost greu sa aleg cel mai convingator comentariu, asa ca pana la urma am apelat la random.org pentru a face si acest lucru… Am avut 4 comentarii preferate si cel castigator a fost la Cezarei.

Apoi, am facut si tragerea la sorti promisa de la bun inceput, iar norocoasele au fost Georgiana si Laura Trisca.

Cele trei fete sunt rugate sa imi trimita un mail la obratila@gmail.com pentru a stabili detaliile livrarii.

Multumesc din nou tuturor participantelor si sa ne citim cu bine! :)

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

15 CommentsLeave a comment

  • O carte care mi-a placut (si din care, mai presus de toate, am ramas cu ceva) este “Misterul regelui. Despre scris”, al carei autor este mult iubitul Stephen King. O poveste de viata absolut interesanta, de la saracie, doua slujbe, lucrari trimise spre publicare si refuzate, droguri, alcool si pana la o casnicie cu un fundament extrem de solid: dragoste adevarata. Caci sotia este cea care scoate Carrie din cosul de gunoi, o stilizeaza putin si o retrimite spre publicare, fiind, de aceasta data, acceptata. Desigur, ar mai fi si alte lucruri, precum un accident cumplit, dar nu as vrea sa dezvalui chiar tot. Bonus: avem cateva sfaturi extrem de utile pentru cei care doresc sa scrie in general si erorile pe care ar trebui sa le evite…

  • Printre ultimele cărți citite recent se numără „Cartea cimitirului” de Neil Gaiman. Îmi place de Neil, l-am descoperit după ce am văzut Stardust. Mi-a plăcut filmul foarte mult și când am aflat că este bazat pe o carte a fost musai să o citesc. Și cum un lucru duce la altul, am început să caut și alte opere de-ale lui.

    Neil Gaiman are ceva aparte. Te face să te simți din nou copil, să crezi în povești, chiar dacă ești „om mare”. Cumva, ce scrie el aduce foarte mult cu modul în care vedeam noi lucrurile când eram mici și visam la alte lumi, numai de noi știute.

    „Cartea cimitirului” e ușor întunecată, fiindcă mare parte din acțiune se petrece într-un cimitir, evident. E vorba de un băiat care ajunge să fie crescut de fantomele din acel cimitir. Nu o să îți spun exact despre ce este vorba, dar vei ajunge să citești cartea asta dintr-o suflare, o să te captiveze încă de la primele pagini.
    Aș fi putut să îți recomand orice altă carte, mai „serioasă”, însă e bine să mai citim și ceva drăguț, inocent, copilăros și care te și pune pe gânduri, toate în același timp. Asta pentru că încă suntem copii, chiar dacă am crescut :)

  • daca’ti recomand doua colectii, se pune?! :))
    una este cea cu integrala Rodica Ojog-Brasoveanu, minunata scriitura! cu melania si motanul mirciulica in prima plan!
    iar cealalta e bonton, delicioasa ironie! le am aproape pe toate din colectie

    • se pune, se pune :P De la Rodica Ojog – Brasoveanu am citit si eu “Grasa si proasta” :)) Minunata scriitura, nevertheless, plina de umor si sarcasm, desi cu siguranta tu te referi la partea de literatura politista (in care se incadreaza, de altfel, 90% din cartile ei). promit sa le incerc!

  • Si bineinteles ar fi saga Dune, care e unica in lumea asta. Pe langa eroii bine definiti si plimbati pe rand in centrul actiunii, lumile si obiceiurile descrise sunt greu de imaginat pentru noi, desi cu aceasta continua canicula incepem si noi sa ne imaginam vaste deserturi. :)

  • Din colectia Nautilus de la Nemira TREBUIE sa citesti “Timpul Dezarticulat” de Philip K Dick! Serios, TREBUIE! :) Motive iti pot da cu duiumul. In primul rand ca este vorba despre Philip K Dick (gratie caruia avem in cinematografie ecranizari precum “Minority Report”, “The Adjustement Bureau”, “Total Recall”, “Next”, “Blade Runner”). In al doilea rand pentru ca omul asta a reusit sa fie unul dintre cei mai prolifici scriitori de SF tocmai pentru ca era schizofrenic. Paranoia zugravita in lucrarile sale era cat se poate de reala in viata lui. Suferind de schzofrenie, Philip K. Dick si-a petrecut intreaga viata fiind convins ca teoria conspiratiei este o realitate indubitabila. Practic… lumile pe care le-a asternut pe hartie existau in mod real pentru el si asta se simte in fiecare pagina.

    “Timpul dezarticulat” a fost scris in 1959, anul in care aparent se petrece si actiunea din el. (Si deja ti-am dat putin din roman cu “aparent”) Actiunea se petrece intr-un orasel mic, intr-o familie tipica acelor ani. Personajul principal, Ragle Gumm (da, si pe mine m-a amuzat titlul), isi castiga existenta participand la un concurs al ziarului local. Isi petrece aproape toata ziua incercad sa identifice unde anume se gaseste “omuletul verde” pe o harta de peste 1000 de patratele. Este castigator de aproape 3 ani, lumea neintelegand cum reuseste sa faca asta saptamana de saptamana. Ragle este insa zguduit de o serie de incidente bizare pe care incepe sa le experimenteze (hint: fructifica in mod foarte interesant notiunea de deja-vu). El le pune pe seama unui dezechilibru emotional. Dar ce se intampla cand nu reuseste sa paraseasca orasul, oricat de mult ar incerca? Ce s-ar intampla daca Ragle Gumm “ar fi cel mai important om din lume, fara sa stie acest amanunt”?

    Mai mult, te pot asigura ca este un roman foarte vizual, usor de urmarit cu o concentratie adecvata de descrieri. Si, cel mai important, este un roman care te face sa gandesti, sa iti pui intrebari, sa cauti raspunsuri. (Sa continuu sau e suficient? :p)

  • Daca esti o persoana curioasa, dornica sa cunosti culturi si civilizatii universale, eu imi permit sa-ti recomand de la Nemira “Cartea Ceaiului” scrisa de Okakura Kakuzo si publicata in limba engleza in anul 1906 in America (The Book of Tea).
    Ce este aceasta carte? Este o incercare (reusita) de promovare a artei si gandirii japoneze – si asiatice – in Occident. Nationalism sau nu, poetica limbajului este cea care te introduce in vechea si interesanta ceremonie a ceaiului.
    In cele aproximativ 120 de pagini, asistam la calatoria ceaiului de la medicament la arta “Este totodata igiena, pentru ca vorbeste despre binefacerile curateniei; este economie, pentru ca dovedeste ca putem gasi confort si in lucrurile simple, nu numai in cele complexe si scumpe; este de asemenea geometrie morala, in masura in care defineste proportia dintre om si univers; intrupeaza adevaratul spirit al democratiei orientale, pentru ca le permite tuturor adeptilor sais a fie aristocrati ai gustului”.
    Intre copertile acestei carti aflam si despre camera de ceai, despre calea florilor nascuta in secolul XV, despre legenda primului aranjament floral, despre zorele, despre maestrii si scolile de ceai. Nu spun mai mult! (decat daca nu vrei sa o citesti chiar tu :)) )

  • Eu sunt genul care nu accepta recomandari dar care face numeroase recoamandari, majoritatea SF.
    Personal ti-as recomanda doua serii:
    1. Dune de Frank Herbert (care ti-a fost recomandata si de Corina) – este o serie foarte fascinanta, dar care pe la ultimul volum isi pierde acel farmec care te-a atras la inceput. In rest lumea prezentata in romane este inedita, plina de dorinte, sperante, realizari, dezamagiri si locuri greu de imaginat de noi – recomand si filmele scoase pentru ca mi s-au parut cele mai complexe.
    2. A Song of Ice and Fire de George R. R. Martin, asta pentru ca tot este la “moda” ca toata lumea sa vizioneze serialul “Game of Thrones”. Nu se compara cartile oricum cu filmul. Lumea prezentata este una de razboi – fictiva, cu personaje la inceput foarte umane, dar pe parcurs apar si multe caractere fantastice.

  • Eu recomand Urzeala tronurilor, autor George R.R.Martin. Teoriile conspiratiilor par atat de banale in fata ingeniozitatii autorului de a asterne, ca pe o tabla de sah, comploturi si rasturnari de situatie ale “pionilor” in lupta pentru puterea absoluta. Cum am ajuns sa o citesc? A fost singurul serial ecranizat perfect si care m-a facut sa astept cu atata nerabdare fiecare episod. Dupa ce s-a incheiat primul sezon, n-am mai rezistat, trebuia sa aflu ce se intampla mai departe. 7 regate cu legende, povesti de dragoste, de lupta, ura, emotii, tristete, razbunare. Stai cu sufletul la gura sa descoperi care-i urmatoarea mutare; intrigi si urzeli care-ti vor schimba perceptia asupra personajelor care vor face absolut orice pentru a castiga. Actiunea e povestita prin intermediul personajelor, fiecare capitol axandu-se pe cate un personaj. Daca intriga n-ar fi existat, nici urzeala n-ar mai fi fost si probabil am fi asistat la un monolog…
    Pentru a te convinge cat este de faina cartea, nu trebuie decat sa citesti cateva pagini, iar apoi lectura isi va urma cursul firesc… cu celelalte carti din saga Cantec de gheata si foc: Inclestarea regilor, Iuresul sabiilor, Festinul ciorilor si Dansul dragonilor… ;)
    „Ai vreun nume?
    – Sunt Robb Stark, mostenitorul Winterfellului.
    – Asta-i fratele tau?
    – Da.
    – Daca vrei sa mai traiasca, sa faci ce-ti spun eu. Descaleca.
    Robb ezita un moment. Apoi incet, deliberat, descaleca tinand sabia in mana.
    – Acum, ucide lupii. Robb nu se clinti.
    – Fă-o. Lupii, sau baiatul.
    – Nu! tipa Bran.
    Daca Robb ar fi facut ce i se cerea, Stiv i-ar fi ucis, oricum, pe amandoi, odata ce lupii stravechi ar fi fost morti…”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *