o brătilă pe .ro

Mărul fermecat

Nu sunt cel mai mare fan al merelor consumate în formă brută. O sa prefer mereu strugurii și cireșele, dar cum nu se găsesc pe tot parcursul anului (sau, mă rog, se găsesc în Piața Dorobanți cu 150 de lei kg.) și cum câteodată chiar mi se face poftă de un măr verde, cumpăr.

Ultima dată mi s-a făcut pofta prin ianuarie. Am luat vreo 5 și le-am depozitat în sertarul de jos al frigiderului. Pe primele două le-am consumat în prima zi, pe următoarele două în săptămâna ce a urmat. Ultimul a rezistat eroic. Uitasem de el, cumva ajunsese să fie precum bannerele acelea pe care după un timp efectiv nu le mai observi. Îți faci treaba în jurul lor, cumva știi că sunt acolo, dar le ignori fără ca măcar să-ți dai seama că faci asta. L-am descoperit în weekend când am dezghețat frigiderul și am constatat cu stupoare că a mărul meu a împlinit 4 luni, o vârsta pe care nu multe o ating. Desigur, sunt puțini și acei oameni se pot mândri cu suta de ani, dar mărul meu nu are nici măcar riduri și nici nu pare că ar suferi de vreo boală. Culmea, îi zice „Granny Smith”.

Așa am ajuns la concluzia că fie mărul este fermecat, caz în care există iar două posibilități – mușc din el și sfârșesc precum Albă ca Zăpada fără cei 7 pitici / îmi asum rolul negativ și îl păstrez, just in case, pentru o brunetă veritabilă -, fie mărul este injectat cu ceva substanțe dubioase din categoria “E”-uri, caz în care îl duc la ANPC. În cazul ANPC, desigur, dacă se dovedește că mărul nu este fermecat, probabil o să primesc prin poștă, peste câteva luni, o despăgubire de un leu sau doi, așa cum a pățit un prieten care a reclamat o gogoașă. Desigur, există și varianta în care o să mi se răspundă, cum s-a întâmplat în cazul Vodafone, că există posibilitatea ca un măr să supraviețuiască 4 luni. Poate l-am ținut eu în congelator sau i-am injectat chiar eu niște substanțe dubioase și nu vreau să recunosc.

Sau poate mărul chiar este fermecat.

Întrebarea este, desigur: ce fac cu mărul?

12 CommentsLeave a comment

  • Merele se conserva foarte bine si pot rezista “ca noi” cateva luni. Nu doar merele din supermarket, pe care le banuim ca si-au facut mai multe implanturi ca Pamela, ci chiar si merele din gradina. Imi amintesc ca bunicii mei le pastrau toata iarna, intinse pe ziare, intr-o camera in care nu faceau focul si mancam pana primavara din ele.

    Acum, de exemplu, am o gutuie in sertarul de jos al frigiderului pe care am cules-o cu mana mea prin octombrie. Ghici ce! E ca noua! :)

    • Au si ai mei mere la tara si le tin tot asa, intr-o camera racoroasa, intr-un cos, si rezista cu lunile. Problema e ca in timp ce marul ala a rezistat eroic 4 luni de zile, alte legume sau fructe, pe care le-am uitat maxim o saptamana in sertar, au decedat. :))

      Deci nu e fermecat? :(

  • Maldito, ori merg pe mana ori nu mai mananc in veci fructe din Spania, Turcia, Africa si alte tari mai productive ca noi. M-a speriat un pic articolul Bratilei…

  • Vin si eu in povestea ta, Oana, si completez: in toamna am strans merele de pe pomi si le-am pus in beci. Acum merele oscileaza intre zbarcite + usor deshidratate si noi, aproape perfecte.
    Faza e ca in ele am incredere ca sunt ok, ca doar le-am strans cu mana mea. In marul tau insa, nu prea am incredere. Ai putea sa-l supui unui test: taie-l in doua si vezi daca e stricat in interior + injectat cu botox sau e la fel de tanar :-)
    O zi faina!

  • Apple blindness! Imi place cum suna. :)) Si se desfasoara chiar acum, in lada noastra de fructe. Pentru mine e deja un ritual sa iau mere si sa le tin cat 6-7-8 saptamani.

  • Discutiile depre alimente sunt vaste si in zona fructelor sunt sau nu “potentate” acestea. Depinde de soiul de mar, de conditiile de pastrare si de organismul care-l consuma. Este un intreg lant, fiecare za cu o serie de factori care pot sa duca la un rezultat fericit.

    Fructul poate fi de un soi natural sau un soi imbunatatit (altoire de laborator pentru a obtine productie mai mare si rezistenta), fructele din import au niste actzishe cu numere pe ele. Fructele din copac pot fi stropite, de exemplu unele portocale sunt stropite cu Tiabendazol si vei gasi scris doar pe ladita in care vine de la producator. Fructul apoi este cules si are o perioada de transport camp – depozit – tir – magazin – stat in raft – acasa la tine – intrare in aparatul digestiv – digestie – eliminare – pa pa. Pentru rezistenta fructului pana acasa la tine, fructele se pot coace, cera, gaza, stropi, umbri, totul in scopul de a fi pregatite pentru vanzare. In esenta este un scop comercial, interesul producatorilor si a comerciantilor nu este cel de a te hrani pe tine sanatos.

    Oricum, recomandate sunt cele romanesti, de la tara sau din sursa mai sigura. Si acestea pot avea un rezultat nefericit. De exemplu, mere rosii de la Maramures, vandute prin targ Slow Food, care date bebelusului de 6 luni, au provocat dureri de burta si regurgitare. Tot de la acelasi producator, un mar galben, a fost bun. Te gandesti ca cel rosu a fost stropit si cel galben nu, sau ca soiul rosu are influenta mai mare la nivel intestinal fata de cel galben.
    Succes la cumparaturi!

    • multumesc pentru comentariul amplu, Bogdan, dar, totusi, concret, despre marul meu, tinand cont de experienta ta, ce parere ai? e un mar normal, e “tratat” sau e fermecat? :) mentionez faptul ca pe celelalte le-am mancat, asa cum am scris si in articol, in primele doua saptamani si nu mi-au facut probleme de niciun fel o data ajunse in stomac.

      • Pai am experienta din cumparat, comparat si testat pe membrii familiei. Internetul ne ofera o groaza de informatii, unele bune si altele de care ne speriem. De exemplu, de pe site-ul distribuitorului Yuksek, aflam detalii “tehnice” despre soiul Granny Smith, dar si cum ne indica ei sa le pastram: “…daca sunt achizitionate in stare buna, merele ar trebui sa reziste pana la 6 saptamani in frigider…”. Interesante sunt si informatiile gastronimice, care isi indica la ce sunt bune fiecare soi. Dupa ce te lovesti de informatii din acestea, cumparturile se fac in cunostinta de cauza: marul verde e mai tare si il iau ptr copt, cel rosu e mai zemos etc.
        http://www.yuksek.ro/fruct–Mere/

Leave a Reply to Ioana Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.