o brătilă pe .ro

Să nu ziceți că nu v-am spus…

Săptămâna trecută m-am dus iar hotărâtă să donez sânge. Nu de alta, dar ultima dată mă „certase” doamna doctor că nu merg mai des, în condițiile în care am o grupă de sânge rară (B Negativ) și, în mod normal, un om sănătos poate să doneze de 4 ori pe an. Întrebasem atunci de ce nu se implementează un soi de sistem de reamintire a donatorilor că a venit vremea să se ducă iar la Centrul de Transfuzii. Cum încă o ducem prost la capitolul logistică – atât de prost încât trebuie să avem mare grijă să nu ne pierdem carnetul de donator, căci o dată cu el ne pierdem și dreptul de a dona pe o perioadă de un an -, evident că un sistem de reamintire prin SMS nu o să fie implementat prea curând, așa că mi-am pus eu propriul reminder.

Din păcate, pentru prima oară în istoria mea de donator, am fost refuzată. Tensiune prea mică, hemoglobina la fel, un prim semn de anemie, ce s-a transformat în îndemnul de a mâncă mai multe urzici (ha!), spanac și alte surse de fier, alături de proteine pe care să se fixeze. Încă nu reușesc să-mi dau seama cum de am ajuns în punctul acesta – eu dau vina pe faptul că nu dormisem bine cu o noapte înainte -, dar am promis oricum că o să fiu mai atentă la capitolul alimentație sănătoasă. Concluzia doamnei doctor: „Spanac și ficăței de pui și ne vedem peste o lună!”.

Cum doamna doctor nu a fost singura care m-a certat în ziua respectivă, ci și o serie de prieteni supărați că am anunțat prea târziu faptul că merg să donez sânge, căci ar fi vrut și ei să vină, anunț de data aceasta timp faptul că pe 11 mai, la ora 9:30 mă găsiți în față la Metrou Victoriei (ieșirea din fața Guvernlui). Oricine vrea să participe la „evenimentul de donare în grup” este mai mult decât binevenit. Singura condiție este să vină odihnit, mâncat și să se uite din timp peste formularul de donator, pentru a fi sigur că este apt: Ce trebuie să știi înainte să mergi să donezi sânge.

Țineți minte că sângele chiar salvează vieți, iar de grupele rare în mod special există o nevoie constantă pentru bebelușii născuți prematur.

LATER EDIT: Din pricina unor probleme de sanatate, “evenimentul de donare in grup” se amana pe termen nelimitat. Promit sa anunt din timp noua data, dar pana atunci va incurajez in continuare sa mergeti si singuri. E nevoie. Multumesc pentru intelegere.

În al doilea rând, un alt eveniment pe care sper să îl salvați în calendarul vostru este Acoustic Bloggers, o inițiativă a maestrului Marius Matache, alături de care, pe 25 aprilie, voi cânta despre murături. Este vorba despre un concert cu scop caritabil, pe scena căruia se vor da în spectacol și stimabilii Chinezu, Vlad Dulea, Andra Zaharia, Anca Duma, Ionuț Tecuceanu, Alin Pandaru, Augustina Vasile, Daniela Ștefan, Toma Nicolau&Oana Brutaru și Dan Pandrea.

Concertul va avea loc, așa cum vă spuneam, pe 25 aprilie, începând cu ora 20:30, în Joy Pub, iar intrarea se face pe bază de donație. Toți banii strânși vor ajunge la Ștefănuț, un băiat de 6 ani ce s-a născut cu probleme grave de sănătate (suferă de așanumitul „sindrom plurimalformativ”) și pe care sperăm să-l ajutăm să le depășească treptat. În momentul de față, prioritară este achitarea aparatelor auditive, care costă 4000 de lei și care sunt acoperite doar pe jumătate de CASJ Brașov.

Ocazii de a salva vieți sunt peste tot și sub varii forme. Important este să nu le ignorăm. Pe 25 aprilie sper să ne vedem la Acoustic Bloggers, iar pe 11 mai la donare de sânge. Să nu ziceți că nu v-am spus! :)

About author View all posts Author website

Oana Brătilă

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă implicare și dezvoltare socială.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

6 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *