Eco, bio sau organic? | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Eco, bio sau organic?

“Eco, bio sau organic?” este de fapt o întrebare capcană atunci când ne referim la produse pe care le achiziționăm din diverse magazine sau din farmacii. Pentru simplul motiv că toate înseamnă același lucru, fiind pur și simplu sinonome folosite pe principiul „care sună mai bine?”. Și aici părerile sunt împărție, pentru că deși „eco” este pe val, în calitatea sa de trend binevenit, este un termen asociat mai degrabă acțiunilor ecologice, în timp ce „Bio” a ajuns să fie folosit cu succes pe ambalajele produselor și în raioanele dedicate din supermarketuri. Iar „organic”… ei bine, „organic”, așa cum văd eu lucrurile, e varianta mai pompoasă, mai cu fitză, care face produsele să fie și mai dorite dar care în același timp, din păcate, le pune eticheta de „scump”, dacă nu chiar „inaccesibil”.

Așa că ce înseamnă de fapt produsele eco/bio/organice? Înseamnă în primul rând ingrediente naturale. A nu se confunda însă cu produsele naturiste, cele pe care le găsim la Plafar, pentru că deși pot fi și ele bio, nu e musai să fie. Bio înseamnă că materiile prime folosite în producerea unui iaurt sau a unei creme de față provin din culturi certificate ecologic. a.k.a. nu tu iradiere, nu tu pesticide de tot felul, nu tu substanțe dubioase care fac roșia să crească într-o zi cât altele în șapte. Fără modificări genetice!

Ei bine, dacă, așa cum menționam mai devreme, supermarketurile au acum raioane sau măcar rafturi dedicate produselor organice pentru consum, la capitolul cosmetice bio ne-am mișcat mai greu. De ce? Pentru că s-a făcut atâta vâlvă la TV cu E-urile și cu intoxicațiile cauzate de alimente expirate încât am început să ne uităm și noi cu ceva mai multă atenție pe etichete înainte de a cumpăra ceva-urile pe care urmează să le mâncăm.

Dar nimeni nu ne-a spus că un procent de 70% din substanțele absorbite de pielea noastră ajunge direct în sânge. Ei, și parcă se schimbă lucrurile. Parcă înțelegem mai bine de ce are și crema de mâini o dată de expirare, de ce are și fondul de ten una, de ce are până și rimelul. Mai mult, parcă ne vine să ne mai uităm și la ingrediente. Numai că cine stă să treacă prin zecile de ingrediente afișate pe eticheta unui șampon, cine înțelege ce e aia „disodium Cocoamphodiacetate” sau „Niacinamide” și, mai ales, cine știe dacă ingredientele acelea cu nume dubios sunt dăunătoare sau nu? Și ai zice că te speli pe cap doar de două ori pe săptămână, dar substanțele ajunse în sânge în urma acestui proces reprezintă doar o mică parte din tot ceea ce corpul tău absoarbe zilnic.

Ok, poate produsele cosmetice bio chiar sunt mai scumpe. Deși, vă spun sincer, folosesc o cremă de mâini de la Nivea de ceva vreme, am descoperit recent că face parte din categoria bio (o primisem cadou) și când m-am dus să văd cât costă am fost surprinsă de faptul că prețul era același cu al altei creme de mâini a aceluiași producător. Și chiar dacă sunt mai scumpe, pe termen lung vorbim de o investiție binemeritată. În primul rând pentru că o dată cu folosirea unor produse ce nu dăunează organismului, imunitatea acestuia crește și cresc totodată și șansele să dăm mai puțin pe la farmacie sau pe la doctorul de familie. Și ținând cont de experiențele neplăcute pe care probabil fiecare dintre noi le-a avut cu sistemul medical din România, un astfel de efect este mai mult decât dorit.

Cei de la Nivea nu au din păcate (cel puțin în România) foarte multe produse organice (am mai găsit doar o cremă de față și o cremă de corp), dar s-a lansat în sfârșit și la noi gama Sante, care este cea mai variată gamă de produse cosmetice bio și a adus în România de la șampon și geluri de duș, până la fixativ de păr și pastă de dinți. Da, există până și pastă de dinți organică! :) Sună amuzant, dar dacă ne gândim ce cantitate înghițim zilnic fără voia noastră, existența ei devine una absolut normală.

Toate produsele SANTE sunt făcute din ingrediente naturale, nu conţin coloranţi sintetici, arome sau conservanţi, produse petrochimice sau uleiuri şi silicon şi sunt dublu certificate: BDIH şi NaTru. În plus, pe lângă siglele de certificare, produsele din gama SANTE au şi sigla care exprimă faptul că aceste produse protejează atăt mediul înconjurător cât şi sănătatea oamenilor care le folosesc. Și până și ambalajele sunt eco, ceea ce, pe mine mai ales, nu poate decât să mă bucure. Momentan pot fi găsite numai în lanțul de farmacii City Pharma, iar dacă vreți să vă uitați peste prețuri, le găsiți aici.

Știu, ne-am obișnuit încă de pe băncile facultății să lăsăm lucrurile pe ultima sută de metri. Să ajungem în punctul în care nu mai avem de ales și TREBUIE. Dar măcar atunci când vine vorba de sănătatea noastră, bine ar fi să reușim să dăm dovadă de ceva mai mult maturitate. Iar voi, domnilor, să nu aveți impresia că produsele cosmetice bio există pe lume numai pentru „ele”. :)

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *