Ia-mă de mână | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Ia-mă de mână

Am aflat acum câteva minute că joi, pe 1 decembrie, –  ziua liberă de care ne bucurăm în fiecare an cei mai mulți dintre noi din motive ce nu țin de semnificația acestei zile – , este și Ziua Mondială a Luptei împotriva HIV/Sida. Cu ocazia aceasta, UNOPA (Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA din România) a lansat o campanie de informare ce se desfășoară în momentul de față pe site-ul iamademana.ro, dar al cărei scop este ca mesajul transmis să ajungă la cât mai mulți oameni, prin intermediul cât mai multor oameni.

În România sunt aproximativ 10.000 de pacienți infectați cu HIV/Sida, dintre care aproximativ 8.000 sunt tineri până în 24 de ani. Aproximativ 65% dintre românii afectați de HIV/ SIDA au devenit seropozitivi fără vina lor, în copilărie, prin infecții contactate în cadrul sistemului sanitar în perioada 1988 – 1990. 

Deși de multe ori considerate (greșit din punctul meu de vedere) inutile în cadrul unei campanii de strângere de fonduri, o campanie de informare chiar are nevoie de “share-uri”, de “RT-uri”, de bannere și de articole care să dea mesajul mai departe. În cazul HIV/SIDA, nevoia de informare este constantă deși mulți dintre noi avem impresia că mesajele transmise sunt deja cunoscute. Pe site există inclusiv un test al miturilor legate de HIV iar eu, mărturisesc, nu am știut să răspund corect la toate întrebările. Și chit că a fost vorba de doar două răspunsuri incorecte, sunt informații importante în funcție de care ne protejăm de infecția cu HIV și ne comportăm cu cei bolnavi de SIDA – oameni care sunt uneori nevoiți să trăiască exteriorizați o viață întreagă din simpla lipsă a informării.

Vă încurajez așadar să vizitați site-ul și, dacă vreți, să susțineți și voi această cauză pe 1 decembrie. 

Iar în final, vă las în compania unei povești. Povestea unui tânăr.

Am copilărit printre alegeri: alegeri de scheme de tratament, alegeri între o oră în plus de odihnă şi o oră în minus de joacă …

Când am înghiţit pentru prima dată ARV-ul aveam 9 ani. Nu era o joacă de copil, nu era nici măcar o problemă temporară, prima pastilă a dat startul, dar nu a pus şi acea bandă de final. Copil fiind, copil slab şi timid, am început o cursă ce a avut ca obstacol efecte secundare, greţuri, migrene, dureri – o cursă strâns legată de toate acestea şi maltratarea interioară.

Un băieţel şi o fetiţă jucându-se cu literele de pe un afiş mare şi roşu, AIDS, pentru ca băieţelul să înţeleagă care e problema lui şi că nu e singur … o mamă care cumpăra tot felul de dulciuri pentru ca băieţelul ei să nu mai aibă lacrimi pe obraz din cauza gustului tratamentului, zile petrecute pe un teren de joacă al spitalului pentru că şi ARV-ul la un moment dat trebuie schimbat, din cauza virusului isteţ. Un băiat ţinut prea strâns în braţe de un tată care oricât de puternic ar fi de data asta nu poate face nimic.

Am fost un copil cuminte, am înţeles din toate astea ce trebuie să fac, ştiam că dacă voi întreba, dacă voi face mofturile tipice vârstei, nu voi face decât să îngreunez şi să întristez pe cei din jurul meu. De aceea, am fost un băiat vesel deoarece vroiam ca familia să zâmbească o dată cu mine.

Anii au trecut şi schimbări au avut loc: generală, liceu, facultate, colegi, amiciţii şi scheme de tratament. Schimbări au avut loc, cursa însă a rămas şi eu am învăţat să trăiesc cu secrete adânc îngropate în relaţia mea cu societatea, am ştiut să mă bucur de prietenii noi şi trecătoare, să mă bucur de realizările mele, dar să am întotdeauna grijă să îmi amintesc sau să îmi reamintesc de cursă.

Şi deodată stop! Am început să “alerg” din ce în ce mai încet, să respir greu şi să privesc în urmă, atât de adânc în urmă încât mi s-a părut că a trecut prea mult timp, prea multă muncă, prea mult din timpul MEU dăruit. Zădărnicia şi vorbele mamei “Tratamentul ăsta te ţine pe picioare!” nu le-am mai auzit, nu am mai vrut. Am lăsat totul în cursă şi eu am ieşit. Parcă şi pe mine m-aş fi lăsat în cursă… sau cel puţin pe copilul cu pumnul plin de pastile, toate amintirile legate de asta, TOT.

Am ieşit din cursă cu dorinţa arzătoare de a mă reinventa, remodela, mi-am dorit nebuneşte să creez un EU normal, fără secrete. Aveam destule lucruri care să mă facă fericit: un job, o relaţie de 2 ani, facultatea. Mă trezeam dimineaţa mai târziu, micul dejun nu mai era o necesitate, timpul meu era doar al meu. Nu pot spune că o dată cu dispariţia tratamentului meu a dispărut şi gândul că sunt bolnav, însă am îndesat asta undeva în bezna minţii şi nu am mai aprins becul.

De mic am crescut printre campanii şi cursuri, mi s-a dat ocazia să aprofundez problematica HIV/ SIDA şi am profitat din plin de asta, crezând că la un moment dat voi putea schimba ceva. Dar, de fapt, am ajuns în acel punct în care mi-am dorit să schimb ceva cu mine, să schimb ceva ce nu am ales. Nu m-am plâns niciodată de nimic, nu am luat niciodată decizia să renunţ la societate, deşi ştiu că ea a renunţat de mult la mine. Am mers pe vorba lui Lăpuşneanul “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu!” şi am ştiut să mă ridic la fiecare căzătură provocată de virus sau de societate.

Dacă o vreme am ştiut să ascund faptul că am ales să nu mai iau tratamentul ARV, analizele care ieşeau din ce în ce mai prost strigau în gura mare cu o aroganţă deplină despre alegerea mea. A trebuit să stau în rândul I al tribunei, să aud vorbele neputincioase ale mamei, morala tânguitoare a fratelui şi să primesc ajutorul celor din jur. Poate părea ciudat, dar şi ajutorul a durut! Cine ar fi dorit să vadă dezamăgirea din ochii celorlalţi? Vorbele doctoriţei care se ocupa de cazul meu, “Pentru tine numai avem nicio schemă!”, nu m-au speriat… oare pentru că timp de 12 ani, am ştiut că după colţ se afla banda aceea de final, dacă făceam un pas greşit? Sau pentru că speram ca schema de tratament ARV să ţină cu mine şi totul să fie bine?

Cineva mi-a spus “Du-te acasă şi gândeşte-te la ce e important pentru tine! Încă nu am aflat ce e important pentru mine. Nu sunt nici în măsură de a da sfaturi, dar prefer să spun acelaşi lucru fiecăruia care la un moment dat renunţă la tratament, indiferent de motive: “Du-te acasă şi află ce e important pentru tine!?”

Acum am înţeles ce a vrut să-mi spună şi am decis să nu abandonez. Am decis să trăiesc cu tot sufletul.

Îmi lipseşte însă Bogdan, care mi-a explicat care e treaba şi de ce iau pastile la doar 9 ani. Mi-a povestit cu o seninătate care mi-a dat curaj şi mă întreb şi acum, după câţiva ani: am mai fi fost prieteni dacă el nu renunţa la tratament încă de pe vremea aia? Mă gândesc la Laurenţiu … oare pe picturile lui, le mai păstrează cineva cu drag? Şi Ancuţa a plecat lăsând în urmă amintiri cu feţe vopsite şi glume făcute la întâlniri…

În amintirea lor….

Sorin H.

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

3 CommentsLeave a comment

  • Hi, Oana ! Nu ti-am mai vizitat blogul de vreo trei saptamani ( am 2 job-uri, multe conferinte, congrese si multe altele) si citindu-l acum am aflat ca intre timp : te-ai facut blonda si esti frumoasa, ai prietene fortoase , te implici in campanii de sanatate ( ceea ce nu-i nimic nou la tine ,la cat de mult esti implicata in problemele sociale) ca ai citit Jurnalul Annei Frank (l-am citit si eu tot in engleza acum mai multi ani si m-a impresionat grozav), ca ti-ai paradit genunchiul (cum ai reusit ? ), dar ca esti la fel de activa. Nu stiam de Whose Line is it, Anyway si multumesc de recomandare. Intotdeauna cand citesc blogul tau ma energizez pozitiv, si dupa cum ti-am mai spus, ma bucur enorm ca in tara asta mai exista si oameni ca tine si prietenii tai !! So long and good luck !!
    Ella

    • Buna, Ella! Esti, ca de obicei, foarte draguta! :) Intre timp, mai exact aseara, am revenit la culoarea mea de par de zi cu zi :)), dar complimentul este apreciat! Stii deja ca te astept cu drag pe aici ori de cate ori apuci sa intri si ma bucur tare mult ca reusesc sa iti transmit energie pozitiva. Ai grija de tine si sa ne auzim cu bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *