Unii telefoane, alții espressoare | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Unii telefoane, alții espressoare

Acum 12 ani de zile, când am primit primul meu telefon mobil, un Bosch stil „cărămidă” pe care taică’miu și-l înlocuise o variantă care pe vremea aceea trecea drept „finuță”, nici nu m-aș fi gândit că va veni o vreme când voi primi în teste un alt Bosch, dar de data aceasta sub forma unui… espressor.

De altfel, nu m-am gândit că se va întâmpla asta nici măcar acum câțiva ani de zile când am văzut primul review de telefon mobil pe blogul lui Alex Negrea. Părea ceva normal să se ofere telefoane spre testare, dar gagicile erau de obicei excluse din peisaj și răsfățate prin alte metode, de obicei sub forma unor evenimente speciale. Mi-aduc aminte de invitația pe care am primit-o acum vreo doi ani la o discuție despre celulită, unde fusese chemată și Oana Cuzino în calitate de expert, discuție care avea desigur ca scop principal promovarea unor produse comercializate de organizator. Era clar că fusesem chemate pentru ca apoi să ajutăm această promovare, dar mie mi-era greu să înțeleg cum pot să pretindă acest lucru fără ca eu să văd înainte dacă produsul respectiv chiar e bun de ceva. Din fericire, la sfârșitul evenimentului am primit produsul sub formă de cadou iar acela ar fi trebuit să reprezinte și primul meu contact cu articolele „sponsorizate”. Din nefericire, produsul nu mi-a plăcut și nu am scris nimic despre el… Pur și simplu mi-am dat seama că un articol despre eșuarea unei creme anticelulitice nu ar fi fost nici de interes pentru cititori, așa puțini cum erau, și nici nu mi-ar fi făcut mie plăcere să-l scriu. Singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu am știut să ofer feedback organizatorilor în fața cărora am părut cu siguranță o persoană neserioasă (ceea ce, până la urmă, am și fost…).

De atunci însă, când vine vorba de astfel invitații, cercetez intens înainte și mă gândesc serios dacă are rost să le accept sau nu. Astfel că, atunci când am fost contactată de cei de la Tassimo, în vederea testării unui espressor, le-am spus foarte clar că eu nu sunt cea mai mare băutoare de cafea, dar că stau în casă cu unul și că experiența sa va fi cea care își va spune mai mult cuvântul. Pe mine, recunosc, mă entuziasma ciocolata caldă… :D Mi-a plăcut foarte mult atitudinea lor, convinși fiind că mă voi îndrăgosti și eu de unul dintre tipurile de cafea. E mare lucru să ai încredere în produs, pentru că, să nu uităm, principalii ambasadori ai unei companii sunt cei care lucrează pentru ea.

Despre Tassimo, mai pe larg, va urma… Momentan, simțeam nevoia să scriu câteva rânduri despre experiența mea cu produsele testate. Tot de dragul încrederii, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti… ;)

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

6 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *