Ce facem cu vagabonzii? | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Ce facem cu vagabonzii?

M-am hotărât să scriu acest post după ce am avut ieri ocazia să citesc o serie de comentarii făcute cu privire la situația câinilor vagabonzi din România. Au fost mai întâi reacțiile la postul Andrei, care cu câteva ore înainte fusese atacată de un câine, și apoi reacțiile la fotografia aceasta (am șters comentariile pentru că spiritele se încinseseră prea tare și nu era locul potrivit pentru așa ceva).

Să vă spun… mi-ar plăcea să încercăm să găsim împreună o soluție viabilă pentru problema câinilor vagabonzi și să încercăm să ne unim forțele într-o campanie mai amplă de promovare a acesteia. Ca să putem găsi o soluție trebuie în primul rând să reușim să purtăm o discuție pe această temă fără să apelăm la atacuri personale, la manipulare emoțională sau la orice fel de alte sofisme. Practic, ar trebui să fim în stare să discutăm pe baza unor argumente. Dacă vom continua să ne certăm ca surzii, sper că este clar pentru toată lumea că nu vom rezolva nimic. Iar sutele de câini amărâți de pe stradă nu sunt sunt o priveliște plăcută pentru nicio categorie de grup, fie că vorbim de cei care apără drepturile animalelor, fie că vorbim de cei care au salutat acum 8 ani de zile inițiativa lui Traian Băsescu.

Eu sunt o mare iubitoare de animale și asta o poate confirma oricine mă cunoaște. În cei 23 de ani am fost mușcată o singură dată de un câine vagabond, înde-ajuns cât să rămân cu o cicatrice de 5 cm. pe gamba piciorului drept. Din fericire nu am rămas marcată de moment și sunt încă poate mult prea curajoasă de multe ori când vine vorba de câini. Acasă am o cățelușă de 12 ani jumătate, rasa Caniche, pe care o iubesc ca pe un membru uman al familiei și care m-a ajutat nu doar o dată să trec cu bine peste perioade depresive.

Aceste lucruri vi le-am spus pentru că oricât de raționali am vrea să fim, e imposibil să nu fim influențați de experiențele pe care le-am avut sau de modul în care am fost crescuți. Eu nu am fost niciodată încurajată să arunc cu pietre în căței, să tai cozi la mâțe sau să le bag petarde în fund. Pentru că durerea nu are nicio legătură cu raționalitatea sau orice altă caracteristică ar avea oamenii și le-ar lipsi animalelor. Un animal simte durerea la fel de puternic ca un om și să-ți facă plăcere să provoci durere este o dovadă de barbarism. Un astfel de comportament, arunci când este încurajat și nu este pedepsit, se poate dezvolta și manifesta prin acte și mai grave. Vreți să-mi spuneți că un om capabil de a maltrata un animal nu este predispus la a se manifesta violent și față de un om?

Revenind la situația de pe străzi, înainte de a încerca să găsim o soluție este important să identificăm ce cauze se află în spatele acesteia. Și vrem sau nu să recunoaștem, omul este singurul vinovat pentru situația actuală. Și nu ne referim numai la faptul că nu s-a început „mai din timp” castrarea câinilor, ci la un alt fenomen, mult mai deranjant, care în ultima vreme pare chiar că ia din ce în ce mai multă amploare: pui abandonați. Fie că sunt aruncați pe geamul unui SUV când au deja câteva luni (caz real), fie că sunt puși într-o cutie în centrul orașului, acești câini reușesc cumva să supraviețuiască și, evident, să se înmulțească. Și nu, soluția nu este să îi arunce în altă parte, eventual într-o pădure sau pe un câmp. Asta e la fel cu aruncatul gunoaielor…

Repet, oricât de mult mă poate înveseli un cățel și oricât de mult mă bucur când îi mângâi pe stradă, gustul care rămâne este unul amar. Pentru că știu că amărâtul ăla se chinuie. Nici eu nu aș vrea să îi mai văd pe stradă, dar în același timp sunt total împotriva încurajării unui compartament și a unor acțiuni inumane. Eutanasierea nu ar trebui să presupună teroare și chin. Se practică animale aruncate în gropi în care să moară de foame sau să se mănânce între ele. Se poartă hingheri care spânzură câini sau dau cu ei de pereții dubei.

Momentan mă opresc aici. Aș vrea să vă aud și pe voi și unde o să fie cazul o să intervin. Vă mai rog încă o dată să vă expuneți părerea apelând la argumente și să încercați să aveți mereu în minte, indiferent de „tabăra” în care vă aflați, că până la urmă scopul este unul comun. Și că șansele atingerii acestuia sunt considerabil mai mari atunci când cele două părți cooperează, nu atunci când se ceartă orbește. Așa că hai să nu ne mai învârtim în jurul cozii și să găsim o soluție. :)

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

26 CommentsLeave a comment

  • Eu am scris mai demult un post mai amplu, pe blogul meu, despre asta. O sa postez direct link-ul, pentru cine este interesat sa citeasca, deoarece il consider mai relevant decat orice comentariu as putea lasa. Plus ca nu doresc sa las un comentariu intr-atat de lung incat sa devina post. Articolul este acesta: http://lauraducu.ro/blog/?p=417

    P.S.: Subscriu la ce ai spus. Probabil ca articolul meu e mai incisiv si mai incarcat de sarcasm si atitudine. Doar ca nu pot fi la fel de impartiala ca tine… pentru ca eu am fost ACOLO. Eu am fost pe teren… am vazut cu ochii mei ce poate OMUL sa faca… violenta si chinurile la care au fost supuse fiinte NON-AGRESIVE, lipsite de aparare. Am vazut asta + abandon, inconstienta, nepasare, indiferenta. Am fost ACOLO si dupa am facut 3 luni de terapie. Si nu sunt un om slab!… Asa ca sa-mi fie iertat daca tonul din articol pare prea incisiv pentru tabara adversa.

  • Oana, eu sunt persoana ofuscată ce s-a enervat când a văzut fotografia cu acel câine care doarme pe scaunul din autobuz. Mi-am exprimat această părere și/sau stare într-un loc poate nepotrivit și, poate, nu în cei amicali termeni.

    Una peste alta îți aplaud această inițiativă, fie doar și pentru simplul fapt că vine în sprijinul dialogului. Recunosc că nu sunt un mare fan al câinilor, dar am avut ocazia să mă ”împrietenesc” cu unii câini ai rudelor sau cunoscuților. În niciun caz nu-mi displac. Nu am câine, am papagal (așa că nu se pune). Țin să precizez că nu am fost mușcat sau atacat vreodată de un câine. Deci nu cred că se pot pune opiniile mele pe seama unor traume suferite de pe urma lor.

    Părerea mea sinceră este că cea mai rapidă, mai ieftină și mai eficientă metodă este capturarea și eutanasierea lor. Dacă există banii necesari, mi se păre de bun simț ca după capturare câinii să fie evaluați (stare generală de sănătate, agresivitate etc.) și oferiți spre adopție. Dacă într-un termen de X zile (să zicem două săptămâni) nu-i adoptă nimeni… asta e! Iar dacă nu există banii pentru a hrăni acești câini în acea perioadă și pentru toate celelalte necesare (spațiu, instrumentar veterinar etc.), nu am nimic împotrivă ca ei să fie eutanasiați direct. Asta poate pentru că sunt cinic. Și pentru că ei sunt foarte mulți.

    Pentru mine câinele încetează să mai fie animal domestic în momentul în care nu are stăpân. Și chiar și așa societatea noastră nu se jenează să sacrifice alte animale domestice pentru diferite foloase, ca să nu mai zic de situațiile în care animale domestice sunt sacrificate pentru simplul fapt că sunt nejustificat de numeroase. Până și animalele sălbatice sunt vânate în scopul de a le reduce numărul atunci când situația o cere (vezi cazul urșilor din zona Brașov). Câinele nu e cu nimic mai special; doar că unii oameni țin neapărat, din diverse motive, să le atribuie un statut special.

    Am folosit sintagma ”m-am săturat să mai evit câinii cu mașina” și aparent nu s-a înțeles ce vroiam să spun prin asta. Nu spun că aș prefera să aplic programul Michelin de eutanasiere, ci spun că am avut ocazia să trec foarte mult printr-un anumit cartier din București numit Berceni. În ultima săptămână am fost de două ori la un pas să calc un câine. Am frânat, am tras de volan, i-am evitat. Poate am eu norocul special să-mi sară mie în față sau să alerge chiar și prin fața mașinii (aparent pentru unii câini e mai palpitant să alerge în fața mașinii decât după ea, mai ales când pleci de pe loc). Sau poate e doar din cauză că eu conduc mult noaptea când ei sunt foarte activi. În orice caz într-o săptămână medie văd cel puțin 2-3 câini călcați de mașină pe Șoseaua Berceni. Deci chiar se întâmplă.

    Pe scurt ideea e că nu știu cum e prin alte zone ale capitalei, dar în Berceni sunt foarte mulți. Fără să exagerez am văzut și grupuri de peste 10 câini.

    Din punctul meu de vedere cine vrea să facă o campanie prin care să convingă oamenii să nu mai abandoneze câini pe stradă e liber să o facă. Dar la fel de indicat mi se pare ca oamenii să fie convinși să nu le mai dea de mâncare și să nu mai arunce gunoaie menajere pe lângă tomberoane. Iar dacă vecinei de la doi i se pare normal să-i dea de mâncare lui cuțu în fața blocului sau chiar pe scară, eu o sfătuiesc să o facă în casă. Pentru că nu trebuie să văd eu resturi de oase și tot felul de rămășițe când ies din bloc. Am stat la bloc 22 de ani, acum nu mai stau, dar chestia asta mi se întâmpla frecvent în același cartier Berceni. Și de asemenea mi se pare normal că dacă cineva ține atât de mult la acești câini, ar putea să-i ia în casă. Că tot am dat exemplu cu vecina care dă de mâncare în fața blocului, de ce trebuie să-mi ”aciueze” mie cineva câini la bloc prin practicile sale ”din dragoste”? De ce trebuie să fiu eu forțat să accept prezența câinilor fără stăpân în spații comune? Scară de bloc, curte a blocului, stradă etc.

    Ar mai fi destule de zis. Oricum soluția pe care eu, în cinismul meu, o prefer a fost enunțată mai sus. Cu siguranță nu e cea mai indicată, cu siguranță nu se adresează cauzelor problemei, dar cu siguranță o rezolvă. Opinia mea e că până se deșteaptă românul (sau bucureșteanul) și se elimină cauzele, trebuie rezolvată problema. Și rapid.

    Nu știu câți bani are orașul ăsta acum pentru ”problema socială a câinilor”, dar cu siguranță are destule alte probleme sociale mai stringente. Aș prefera ca problema câinilor să fie rezolvată cât mai rapid și mai ieftin, în ideea în care restul banilor s-ar folosi pentru ajutorul altor categorii defavorizate: copii ai străzii, cerșetori, familii cu venit mic etc. Dar e mai mișto cu câini. Sunt mai drăguți și nu miros la fel de urât ca oamenii străzii. Și vorba ‘ceea: Brigitte Bardot n-a venit în România ca să facă scandal că mor de foame oameni.

    Ca să termin într-o notă și mai cinică decât am început, deși salut orice inițiativă privată și sunt un adept al dialogului și comunicării (altfel nu scriam atât) mă îndoiesc de efectul lor de masă în țara asta. Mai ales pe o problemă în care există opinii pe cât de variate, pe atât de nuanțate.

    • Giu, sunt de acord ca exista si alte probleme (mai importante sau mai putin importante) in tara asta si m-am lovit de acest text si in campania LDIR… important este sa incepem sa rezolvam din ele. Problema cainilor vagabonzi este delicata nu numai la nivelul tarii, ci are ecou si in afara acesteia si trebuie tinut cont de acest lucru in momentul in care se iau niste decizii. Altfel, riscam sa ne trezim nu numai cu Brigitte Bardot pe cap, ci cu toata presa internationala. Pentru ca, din pacate, suntem obisnuiti sa rezolvam lucrurile superficial. Si cam asa vad eu o actiune in masa de eutanasiere, in care nici macar nu ar exista siguranta ca se desfasoara dupa niste norme – repet, la noi se practica inclusiv aruncatul in gropi. Mi s-ar parea ok daca s-ar face cu injectii letale, sub supravegherea unor reprezentanti de Asociatii de Animale sau a unor medici veterinari. Si cel mai important mi se pare sa prevenim aparitia altor caini… Asta cum o rezolvam? Sau ideea ta este sa fie o continua eutanasiere? Gandind strict rational, pe sistemul tau, ziceai de niste costuri…

      • În momentul în care numărul lor ajunge în niște limite rezonabile, ținerea lor în vederea adopției o perioadă de timp mi se pare normală. Dacă acel câine nu e adoptat, nu prea cred că are rost să stea într-un adăpost la nesfârșit.

  • Cum ziceam si la postul Andrei in comentarii: eu obisnuiam sa iubesc cainii am avut si de rasa si vagabonzi. De cateva luni am o pisica (deja stie tot onlineul) pe care o ador in conditiile in care eu pur si simplu nu suportam pisicile, not a cat lover :D, just a dog guy.

    Asta ca o mica introducere… Acum problema cainilor vagabonzi e una destul de dificila si sensibila mai ales in Bucuresti. Autoritatile nu iau masurile necesare, fie ca e vorba de eutanasiere, fie ca e vorba de adaposturi. Conditii nu sunt de niciun fel. Eu nu prea aveam treaba cu acesti caini vagabonzi, imi erau practic indiferenti, ne ignoram reciproc. Asta pana in urma cu cateva luni cand numitul Gringo vagabondul sef al cartierului a indraznit sa ma atace. M-a prins doar de pantalon (norocul meu ca port mai larg), de cracul drept, iar cu stangul l-am “percutat”. De atunci am inceput sa ne alergam si “masuram” fortele de cate ori ne intalneam. In aceasta dimineata prietena mea a fost atacata de acelasi Gringo si a prins-o de maneca, nu am fost acolo, insa au fost alti doi baietri care au reusit sa il alunge.

    Am luat decizia: il prind il rup cu bataia, pe sistemul ori eu ori el. Autoritatile nu fac niciun demers, nu au nicio solutie. Si atunci ce facem? Ocolesc pe alte strazi ca sa ajung acasa?

    Cu siguranta voi fi considerat macelar/barbar/cum-vreti-voi dar in cazul lui nu exista alta solutie. Prietena mea e genu’ “lover not fighter” si cu toate astea s-a ales cu muscatura (ma rog, norocul hainelor groase). Cam cum ar trebui sa actionez?

    On: nu cred ca exista solutii. Prea multi caini, prea putine adaposturi/autoritati mult prea dezinteresate. Totusi, daca se gaseste vreo solutie, ma implic si ajut cum pot.

    • Valy, acesta este un caz intr-adevar special. Caini cu astfel de comportament violent intr-adevar exista, dupa cum exista si oameni… Foarte posibil sa fi ajuns asa din cauza unor experiente neplacute cu oameni care i-au facut rau fara motiv si se manifesta instinctul de aparare intr-un mod defectuos… Din pacate, spre deosebire de oameni, pe care ii putem trata prin diferite metode – fie ca este vorba de tratament medical, fie ca este vorba de inchisoare -, cand vine vorba de caini excesiv de violenti intr-adevar nu cred ca exista alta solutie… Desigur, nu ma refer la varianta ta de eutanasiere. :)

      Spune-mi, te rog, s-a sesizat cuiva aceasta problema? Ma gandesc ca Asociatile de Animale au experienta si in astfel de cazuri si sunt in masura sa spuna cum se poate rezolva cel mai ok situatia – daca nu se poate apropia nimeni de el exista tranchilizante si apoi se poate administra o injectie letala. Nu vrei sa incercam asa inainte sa te iei cu el la bataie? :)

  • Valy are dreptate, nu sunt solutii. Trebuie sa scapam de ei printr-o metoda necurata. Nu ne permitem sa-i crestem sau altceva. Nu ne permitem sa avem grija de copii, de bolnavi, de unde sa ne permitem sa avem grija (in orice fel de caini)?

    Eu vad o singura solutie… sa-i eutanasiem.

    P.S. Sunt dispus sa dau si bani pentru asta ;)

  • Vin cu pace, dar…
    Cand vad cum unii ii arata cu degetul ca fiind vinovati pe iubitorii de animale si pe amaratii de pe strada, ma intreb unde-i ratiunea…
    Habar nu aveti cate se incearca sa se faca pt oamenii si pt cainii comunitari din Bucuresti.
    I-am scris Oanei pe fb ca am adaugat-o in niste grupuri cu si despre animale. V-as invita si pe voi acolo sa vedeti cum niste oameni simpli gandesc si incearca sa gaseasca solutii. Si cu vorba si cu fapta. Au fost trimise o gramada de scrisori autoritatilor europene si romane, organizatiilor pentru protectia animalelor de pretutindeni, gramada de note informative, prin care se tragea un semnal direct asupra cainilor comunitari din tara noastra.
    Dar cine se baga in aceasta tara in care omul latra si musca mai mult decat animalul….
    O solutie imediata nu exista, iar cea pe care ati mentionat-o unii dintre voi e imorala, inumana. Dar un plan bine pus la punct, sustinut de autoritatea locala, medicii veterinari si voluntari, in timp ar da rezultate. Bineinteles, ar fi si mai bine daca s-ar aplica amenzi pentru abandonul animalelor, pentru ca legea exista, dar de prea putine ori este bagata in seama.
    O alta chestiune extrem de importanta e obligativitatea sterilizarii tuturor animalelor, cu sau fara stapan. Bineinteles, exceptiile cuvenite propagarii unei rase, atata timp cat animalul este aflat sub protectia legii, ingrijit de crescatori. Sper sa nu se ambaleze nimeni, pentru ca metoda asta ar fi esentiala in rezolvarea acestei situatii.
    Si ca exemplu, o putem lua pe o oarecare doamna Jeni, locatara pensionara a unui bloc. Si doamna Jeni are o catelusa, ceva pekinez. Si o scoate la plimbare, iar catelusa fuge ca-i in calduri, o prind 2 smecheri comunitari si ei in focuri si o aranjeaza. Doamna Jeni are o vecina tanara, ce pune pe grupul de pe facebook anunt ca s-a pierdut catelusa, niste salvatori independenti o cauta si o inapoiaza. Dupa ceva vreme, doamna Jeni fuga-fuguta arunca o sacosa in spatele blocului. Da’ aia 5 pui nu mor si cresc. Pe strada. Peste ceva vreme, doamna Jeni iarasi arunca peste gard alti 5. Si ca ea…o gramada.
    Dar nu toti oamenii sunt asa. De exemplu, anul trecut, in Turda( spun de orasul asta ca m-a impresionat atitudinea de acolo), ca si in alte multe localitati, s-a desfasurat un marator de sterilizare a animalelor. Gratuit. Si au fost foarte multe persoane ce au realizat ca asa e mai bine.
    Sper sa nu se supere nimeni pe mine, imi pare tare rau ca au existat si exista atacuri din partea cainilor comunitari. Cainii astia extrem de agresivi, semi-salbatici, sunt caini bolnavi. Daca in momentul in care sunt prinsi pt sterilizare ar fi si verificati mai bine, iar medicul ar recomanda eutanasierea, toata lumea ar fi de acord cu asta. Asa se face peste tot.
    Sper ca nu credeti ca la eutanasiere se foloseste vreo injectie letala sau ceva civilizat. In niciun caz…cainii sunt otraviti pe strada, unde si mor si unde de multe ori le gasim si hoiturile. Daca nu sunt otraviti, sunt ucisi cu mana, daca nu asa, ingropati de vii sau batuti pana raman fara suflare. Daca spune careva ” Bravo”…as vrea sa se mai gandeasca. Cel ce ucide in halul asta un animal e liber printre noi, e parinte si poate vecin. Si nu cred ca isi lasa la ecarisaj mantia de ucigas.
    Giuseppe, si eu stau in Berceni, prin zona in care tu esti sufocat de caini comunitari. De unde crezi ca vin acesti caini? Dupa soseaua Oltenitei si pana in spatele mallului, este un mare “container” in care oamenii isi arunca si-si parasesc animalele. Daca te duci acolo poti sa gasesti de la husky la lup, la ciobanesc, dalmatian si rase mici ” de buzunar”. Unii metisi, altii rasa pura. Iar daca doamna de la 2 renunta sa mai dea mancare cainilor, ei vor pleca la alt bloc iar dupa un timp altii vor aparea. And so on…

    Inca o data, nu intentionez sa supar pe nimeni, imi pare rau si pentru om si pentru animal. Dar noi ne putem salva rezolvand uman problema lor. Si motivul ” in tara asta nimic nu merge” trebuie sa dispara. Pentru ca altfel, indiferenta asta o sa ne omoare.
    Va las linkul asta http://www.adoptiicaini.ro/centre-de-adoptii/ sa vedeti niste adaposturi sau lagare cum mai sunt numite…

    • Liz, scuze ca a aparut abia acum reply-ul acesta. Se pare ca pe cele in care exista link-uri mi le catalogheaza ca SPAM si acum am vazut si l-am aprobat. Ai zis foarte ce ai zis… O intrebare mai am, pentru ca nu mi-e foarte clar care este parerea ta in aceasta privinta: tu ai fi de acord cu eutanasierea cateilor bolnavi (fie ca vorbim de batranete, boli fizice sau boli mintale) daca s-ar face cum trebuie, cu injectii letale?

      Si da, am auzit si eu de legea existenta in alte tari care presupune obligativitatea castrarii inclusiv a cateilor cu stapan. Mi se pare o chestie extraordinar de buna si cred ca ar rezolva o mare parte din problema abandonurilor, dar nu stiu cata putere are societatea civila de a influenta decizia adoptarii unei astfel legi. Cel mai ok mi s-ar parea sa intervina UE prin obligarea tarilor membre…

  • Eu aş fi dispus să fac ceva pentru adunarea lor de pe stradă. Dar nu mă atrage să fac o carieră în cadrul unei asociaţii de construire de adăposturi pentru câini. Dacă ar fi un mod mai simplu de a contribui, cum a fost de exemplu la Let’s Do It! Romania unde s-a putut merge o singură zi, organizat, şi unde s-a putut face o diferenţă într-un mod eficient şi rapid, aş merge. Poate şi de 10 ori. Dar recunosc că nu sunt persoana potrivită pentru a crea acest cadru de acţiune – aici aş prefera să fiu cu “sapa”.

    În ceea ce priveşte pericolul lor, mie mi-a fost frică de ei de vreo 10 ani – eu m-am dus la cursuri de NLP ca să scap de frica de câini – şi aşa mi-am găsit apoi cariera viitoare :) dar asta e altă poveste. În Herăstrău unde merg la un antrenament, sunt vreo 15-20 de câini lângă locul unde stăm noi, şi mi-a luat ceva timp să mă obişnuiesc cu “ameninţarea iminentă”. Cred că primul pas ar fi reducerea numărului lor acolo unde sunt haite din astea uriaşe. Una e să fie 2-3 câini, la care dacă te faci că iei o piatră de jos fug toţi, şi alta e să fie 20, de zici că eşti în “Aliens” şi vine moartea după tine :) Deşi am văzut că unii oameni sunt foarte abili în a pune pe fugă toţi câinii, indiferent de număr, prin atitudinea lor.

  • Orice solutie rapida si ieftina e evident o solutie proasta. Poate ma insel… in acest caz va sugerez sa va cumparati si hainele de pe tarbele din Piata Ferentari. E acelasi lucru…

    Mie mi se pare ca ar trebui sa isi poata da cu parerea doar cineva care a studiat fenomenul cum trebuie. Altfe incep si eu sa vorbesc despre analiza matematica. E acelasi lucru… si as fi la fel de ipocrita.

    Sustineti eutanasierea. Ok. Si eu o sustin: prin injectie letala si DOAR in cazul animalelor prea batrane, prea bolnave si a celor agresive. Dar stie cineva CUM se face, de fapt, eutanasierea la noi? Raspuns: da. Dar pe cine intereseaza? Rapid si ieftin sa fie. (Apropos… pentru animalele alea numai rapid nu e)

    Sustineti tratarea consecintei, nu a cauzei. Felicitari! Faceti parte din societatea romaneasca tip. Fiti mandri de asta! Reprezentati poporul asta pana in varful ultimului firicel de par! Va doresc sa aveti parte FIX de ceea ce promovati si saditi. Nimic in plus, nimic in minus.

    Eu sincer ma retrag din orice discutie de tipul asta. E ziua mea si mi-am inceput-o cu lacrimi… Daca si cineva cu un minim de studii nu poate pricepe diferenta dintre CONSECINTA si CAUZA, chiar nu mai am o sansa aici. Imi ramane doar plecatul. Pacat… chiar pacat.

    Va doresc o zi mai vesela si o viata cat se poate de fericita, pe modelul “Rapid si ieftin”. ;)

  • Imi pare rau sa va anunt ca “eutanasierea” prin otravire deja a inceput. Ieri a murit un caine ce avea stapan…. Din cate am inteles in 3 parcuri s-a pus otrava. Acum cine cade in “imbratisarea prefectului”…vom afla…caine comunitar, caine cu stapan, oameni…

  • Hai, Laura, las-o baltă. E ultimul post pe care ți-l mai adresez și aici, și pe FB. Citești ce vrei, înțelegi ce vrei sau cât îți permite intelectul și/sau starea emoțională.
    Dar poate e nevoie să silabisesc: nu am nimic împotriva unei campanii de informare (am și zis asta! – ”cine vrea să o facă e liber să o facă”). Nu am spus nicăieri că acești câini trebuie omorâți cu bâtele, arși sau îngropați de vii. Am folosit termenul de ”eutanasiere”. Nu știu în limba cui acest termen înseamnă altceva decât moartea în condiții cât mai puțin chinuitoare. Așa că nu are sens să dea cineva de înțeles că prin ”rapid și ieftin” aș sugera altceva. Am și adăugat că dacă există bani și pentru așa ceva, mi se pare OK ca unui câine, dintre cei 100,000 de care spui tu pe blogul tău, să i se ofere și un răgaz pentru a fi adoptați.
    Și da, sunt de părere că până se rezolva cauzele de fond ale problemei (oameni care fac X și nu fac Y), nu are niciun sens să se irosească bani prin ținerea în adăposturi pe perioadă nederminată a unui număr atât de mare de câini. Pentru că asta ar însemna în accepțiunea mea ”lent și costisitor”.
    Așa că în alte situații îți sugerez că dacă nu înțelegi ceva limpede sau dacă cineva își exprimă o opinie poate fără a scrie toate clarificările, cel mai decent e să întrebi, să argumentezi, să ceri acele clarificări. SĂ DISCUȚI. Poate că pe viitor acest lucru te va scuti de lacrimi și de Emetiral.
    În altă ordine de idei, dacă și acum ți se pare dracul atât de negru, e problema ta. Cine a avut ocazia să mă cunoască știe foarte bine că nu sunt nici o persoană cu care nu se poate discuta, că nu sunt tocmai încuiat la cap și că sunt dispus să accept argumente și să ajung la compromisuri. Dar apelul la emotivitate nu se află printre chestiile la care sunt receptiv.

  • Si eu iubesc foarte mult animalele si in special cainii dar totusi, in Bucuresti avem exagerat de multi (parca sunt studenti veniti din provincie pentru facultate) si asta dauneaza foarte mult imaginii noastre.
    O intrebare scurta am pentru tine: “Ce faci cand o haita de 32 de caini te inconjoara, vor sa te manance si le curg balele cand latra la tine cu toti dintii?”

    PS: Fetele tin clar cu cainii si nu ii vor eutansasiati. Ce ne facem?

    • Victor, eu am cerut propuneri de solutii, nu intrebari suplimentare. :)

      Sa inteleg ca tu sustii eutanasierea. Poti sa detaliezi putin? Mai exact: care caini crezi ca ar trebui sa fie eutanasiati (toti/ doar cei care nu sunt castrati/ doar cei de care nu are nimeni grija – cum este situatia multora care stau langa blocuri -/ doar cei bolnavi, etc.), prin ce metoda si in ce conditii.

      PS: ce faci cand un grup de 3 mascati cu un cutit in mana te inconjoara si vor sa te taie?

  • Dragilor eutanasisti…va plac masonii sau noua ordine mondiala?asa gandesc si aia….ca sunt oameni ce consuma fara rost si de ce sa se cheltuie cu ei,asa ca….a aparut o varianta a eutanasierii.Deci,reducerea populatiei e solutia!si iata cum,unii oameni(eutanasisti de oameni sau de caini,nu conteaza cata vreme omoara) nu ajung nici macar la nivelul unui caine!solutii sunt,uniune si daruire nu exista!egoism si zgarcenie din plin in sufletele criminalilor de animale si de oameni.

  • @Giuseppe: in DEX termenul “patetic” e definit “plin de patos, care emotioneaza” – are conotatie pozitiva. Termenul a suferit modificari si este folosit AZI, in mod practic, cu inteles negativ. Stiu cum e definita eutanasiera. Diferenta dintre noi e ca eu STIU si cum anume se practica la noi. Tu stii?

    Pana cand nu va exista un organ abilitat competent care sa verifice ca fondurile alocate eutanasierii animalelor bolnave/batrane/etc. se duc in acea directie si ca eutanasierea se face in conditiile in care TREBUIE sa se faca, eu nu voi sustine asa ceva. Nu voi sustine INCA o data MACELARIREA fara mila a unor suflere lipsite de aparare, ajunse pe strada din vina noastra si care se afla intr-o situatie pe care tot NOI o intretinem prin tratarea exclusiva a consecintelor unei probleme si nu a cauzei ei. Si nu, nu e un punct de vedere dictat doar de emotional… Vorbind LOGIC eu cred ca e timpul sa ne aliniem si noi la niste standarde europene, ce zici? Si tot logic iti mai spun ca eu stiu foarte bine cum e privita Romania in afara granitelor din cauze modalitatii in care trateaza situatia maidanezilor si NU e in interesul nostru sa intretinem aceasta imagine. NU ii mai vreau pe strazi. Dar vreau sa se rezolve CIVILIZAT si CORECT problema.

    Totodata te-as ruga sa nu mai faci presupuneri legate de intelectul meu. Nu suntem la un concurs. Dar iti pot spune clar ca are limite mult mai mari decat cele pe care le presupui tu, in orgoliul nemasurat pe care pare ca il ai si in parerea foarte buna de sine. Eu nu am sugerat sau afirmat nimic legat de intelectul tau. Doar de atitudine (eventual personalitate), asa cum reiese ea din ceea ce exprimi legat de aceasta problema si din ceea ce imi adresezi. Te-as ruga sa faci la fel.

  • Discutia dintre Laura si Giusepe este una des intalnita. Exact aceleasi argumente le-am auzit de 10 de ori, pe unele din ele le-am sustinut de zeci de ori si credeti-ma ca taiati frunze la caini…
    Ideea lu’ Base a fost una ieftina, rapida dar nu umana (se presupune ca ar trebui sa evoluam si e normal sa se adopte in secolul acesta o solutie care sa nu impuna omorarea lor). Solutia care ar putea impaca ambele tabere ar fi castrarea lor. Numai ca aceasta ar trebui facuta intr-un interval cat mai scurt. Bani sunt…si vor fi intotdeauna, numai ca sunt foarte multe interese si nu in ultimul rand multa lacomie, ca aceasta situatie sa ramana asa.
    Totusi au trecut 20 de ani si bani foarte multi au fost aruncati pe fereastra. Si vor mai fi aruncati in van pentru ca nimeni de la primarie nu vrea sa aloce niste fonduri serioase pentru rezolvarea castrarii. Suma de bani care s-a pierdut de-a lungul anilor cu aceasta problema e uriasa fata de suma care ar trebui pusa pentru rezolvarea prin castrare intr-un interval scurt de timp. Plus ca acum avem si ajutor european. Problema e la noi pentru ca suntem un popor de sclavi care accepta umilinta celor de la putere de 20 de ani. Eu ma opresc aici ca dau in altele…

  • Nu doar castrarea lor! Sunt multe segmente pe care trebuie actionat in PARALEL: castrarea celor care deja sunt pe strada, instituirea unui organ abilitat care sa verifice ca aceste fonduri sunt folosite cum trebuie, eutanasierea UMANA a celor agresivi/salbaticiti si prea bolnavi, instituirea unei baze de date cu proprietari, amendarea violentelor impotriva animalelor, amendare detinerii unui animal necastrat, pedepsirea (nu doar in teorie) a abandonului etc. etc. Daca DOAR le eutanasiam sau DOAR le castram… nu facem nimic. Trebuie sa adoptam standardele Uniunii din care ne laudam ca facem parte…

  • Ai completat tabloul, eu dadusem doar o pensula….aceleasi idei le avem multi numai ca problema se opreste la oficialitati, primarie. Eu cred ca vom scapa de caini cand ne vom plimba cu nepotii de mana, pentru ca si generatiile astea sunt de sacrificiu.

    • O femeie a murit muscata de maidanezi. Pun pariu ca femeia a fost agresiva cu ei, ca altfel nu imi explic de ce au sarit acesti ingeri cu cozi la ea. In cazurile astea eu as fi de acord cu exterminarea lor. Daca mai asteptam mai moare o persoana si inca una… din cauza milei voastre. Apoi trece vremea si eu nu mai gandesc asa de extremist dar oamenii vor mai muri pentru ca niste semeni iubesc idealuri. Si asta e iubire.

  • Oricine alege sa faca ceva ilegal (sa sara un gard pentru a fura, sa atace pe cineva, etc.) isi asuma niste riscuri. Cand vrei sa intri intr-o curte, suni la sonerie. Intri pe poarta. Sari gardul? Nasol. Nu le gasesc o scuze cainilor, doar ca focusul s-a pus foarte prost in acel caz. Media a manipulat pe fata…

    1. Nu erau caini maidanezi – erau cainii de paza ai institutiei.
    2. Femeia a sarit gardul, directorul ADP spunand foarte clar ca NU a fost anuntat ca va veni. Si oricum ar fi… NU sari gardul. E infractiune. Punct.
    3. Majoritatea datelor statistice prezentate la tv sunt departe de realitate si au instigat populatia la violente.

    Exterminarea cainilor violenti este necesara, evident. Dar cainii violenti sunt in procent de 3%… de sa ii decimam pe toti? Ah, da… pentru ca putem.

  • când vă mușcă câini,când sunteți sfâțiați de câini ,nu veți mai ține cu câini,.îi veți urî,,pe mine ma mușcat de mână de picior,pe cumnat la mușcat câini de față,problema nu este durerea injectiile,este cicatricea fobia de câini.dupa ce ai fost muşcat de câini…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *