Aşa cum aş vrea să-mi încep fiecare dimineaţă | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Aşa cum aş vrea să-mi încep fiecare dimineaţă

Dacă banii nu aduc fericirea, am aflat pe pielea mea că proiectele sociale o aduc. Sunt astfel de oameni, ca Nicolae Doca, cei pentru care a meritat fiecare secundă dedicată proiectului “Let’s Do It, Romania!” în ultimul an. Iar în acest moment nu mi-aş putea dori nimic mai mult. Azi nu o să fiu calică.

Buna Oana,

Nu ma cunosti si nu te cunosc. Cel putin nu direct. Te-am “vazut” (electronic vorbind) pe “Let’s do it Romania” unde esti lider detasat in atragerea de oameni in campanie. Este impresionant pentru mine si am tinut sa te felicit personal. Sper sa nu sune prea “creepy” treaba asta. :) Am 35 de ani, o sotie si o fetita de 5 ani pe care le ador. M-am nascut intr-o altfel de Romanie decit tine. Am avut ocazia sa traiesc clipa de clipa si sa fiu martorul schimbarii acestei tari, de la revolutie incoace.. o schimbare la care parintii nostri au visat iar noi doar am trait-o. M-am entuziasmat si eu la fel ca multi altii, eram suficient de mare cit sa inteleg ce se intimpla, macar partial. Apoi am inteles din ce in ce mai multe si am sperat.

Am avut ocazia sa calatoresc in afara tarii destul de repede dupa revolutie. Cum se facea pe atunci…greu, complicat, fara bani, stind cu genunchii la gura prin autocare transpirate. Nu prea conta atit timp cit primul oras strain pe care l-am vazut a fost Munchen iar al doilea Paris-ul. Am inteles atunci la ce speram. Stiu ca suna ciudat, insa pe atunci habar nu aveam la ce ne putem astepta de la o alta Romanie, pur si simplu pentru ca atit de putini din noi vazusera altceva. In fapt cred ca aceasta a fost marea problema a Romaniei dupa revolutie (ok, nu MAREA problema, insa una din cele mari), faptul ca toti ne-am adunat sa dam jos ceva, fara sa avem habar ce sa punem in loc. Nu ma refer la puterea politica sau altele asemenea ci ma refer la societate. Tara asta nu stia ce vrea sa fie. Toti acei zeci de ani de comunism si opresiune au fost de ajuns sa stearga amintirile unei epoci de la care ne-am fi putut inspira, iar modelele vestice nu ne erau accesibile.

Apoi anii au trecut. Puterea avea alte interese, alte scopuri.. majoritatea romanilor in continuare habar nu aveau spre ce sa tinda, spre ce sa nazuiasca. Erau multumiti ca pot cumpara de la Carrefour, ca pot umple frigiderele.. ca pot cumpara banane si portocale. Saracia ne-a facut sa ne multumim cu putin multi ani dupa revolutie, ne-a facut sa nu tindem spre mai bine dintr-un punct de vedere uman ci numai financiar, economic. Asa am ajuns ca in ultimii ani sa fim martorii unei societati in plina degradare, descompunere chiar, lipsita de valori reale.

Oameni ca mine si ca altii asemenea mie, care au vazut si au inteles ce se intimpla nu au avut prea multe cai de urmat…multi au plecat din tara. Din colegii mei de liceu numai o mina de oameni mai sint in tara. Oameni extraordinar de bine pregatiti, inteligenti, culti…toti au urmat drumul emigrarii si imbogatesc acum potentialul uman al altor natii. Si eu am vrut sa plec… era o vreme cind nu exista luna sa nu vorbesc cu sotia si cu prietenii nostri despre emigrare. Realitatea insa a fost de natura a nu ne lasa sa plecam. Asa ca am ramas. Am ales sa traim ca intr-o enclava in propria noastra tara. Am ales sa ne izolam de lumea noua din jurul nostru.. am ales sa nu ne mai uitam la TV, am putut sa nu mai stam in multime. Faptul ca mai toti ne-am descurcat bine financiar ne-a ajutat sa ne unim si sa ne izolam de lumea in descompunere in jurul nostru.

Pe fetita mea o cheama Deea si are 5 ani jumate. Ma uit la ea si lacrimi in vin in ochi. Sint parinte si orice parinte se gindeste la viitorul copilului sau…ori pentru fata mea eu nu vad un viitor in aceasta tara. Mi-as dori sa nu fie asa… mi-as dori ca atunci cind ea va fi ca tine sa aiba o alta lume in jurul ei, o lume care sa aiba alte valori umane si spirituale. O lume in care sa poata creste ca om, fara sa ii fie frica sau teama, o lume care o o ajute sa se formeze ca individ. Pina azi nu am crezut ca asa ceva ar putea fi posibil aici, in Romania.

Ma intorc acum la motivul pentru care am decis sa iti scriu si anume sa iti multumesc. Ca existi, ca mi-ai aratat ca sint inca afara acolo oameni care se lupta sa schimbe lumea. Sper ca sinteti multi si sper ca sinteti puternici…chiar daca tu nu crezi ca esti “supergirl”, eu cred ca esti. Pentru mine esti. Tu ii dai o sansa copilului meu, o sansa la o lume mai buna aici, in tara ei. Tu si prietenii tai si altii asemenea tie… oameni care nu credeam ca mai exista pe la noi pe aici… voi le dati copiilor nostri o sansa.

Am vrut sa iti multumesc pentru asta.

O zi minunata,
Nicolae Doca

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

2 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *