The box of chocolates | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

The box of chocolates

De obicei mănânc puţin şi lent. Mă murdăresc mereu la gură, uneori şi pe nas. Alte dăţi mănânc mult şi cu poftă. Până termin tot ce am în faţă şi simt că plesnesc. Atunci mă întind, îmi pun mâinile pe burtă şi încep să arunc în jurul meu cu interjecţii. Ah! Oh! Mă vaiet, mă plâng şi mă întreb de fiecare dată, în mintea mea, de ce nu am putut nici acum să mă opresc mai devreme. De ce am fost calică.

Life is like a box of chocolates… you never know what you’re gonna get , spunea un mare înţelept. Well, you never know when to stop, either.

Îmi povestea cineva zilele trecute că prietenii noştri cei mai buni, câinii, nu au noţiunea timpului bine formată şi trăiesc cu impresia că anumite stări vor fi veşnice. Cum ar fi scărpinatul după ureche. Când scărpinatul ia sfărşit, prietenul nostru este dezamăgit. Credea că plăcerea nu se va sfărşi niciodată.

Şi eu credeam că e uşor să nu mai fii calic.  Să pui cutia deoparte şi să te duci să te culci. De-ar fi atât de simplu şi nu te-ai întoarce pe toate părţile înainte să adormi, gândindu-te cât de bine te simţi şi ce bună ar mai fi încă o bomboană. Poate mâine nu o să mai aibă acelaşi gust, poate o să le mănânce altcineva între timp… Deja stomacul începe să bombăne şi el. Îţi bagi picioarele şi te duci să termini cutia. Ghinion, ultima bomboabă era cu cafea. Deteşti gustul ăsta. Reuşeşti să-l ascunzi sub aroma pastei de dinţi, dar nu poţi să revii la starea de mai devreme.

Luăm multe decizii în viaţă mânaţi de lăcomie. Nu ştim când să ne oprim şi riscăm ca la sfârşitul zilei să rămânem cu gustul amar. Sau ne oprim şi riscăm să devenim nişte frustraţi agitaţi, mereu cu gândul la câte o cutie de pe raftul de sus. Sau poate încercăm să găsim acea cale de mijloc, ascunsă dupa tufele autoeducaţiei. Să poţi să pui cutia deoparte fără să mai pofteşti la ea. Să te bucuri doar de starea pe care o ai în acel moment şi să adormi zâmbind.

Obişnuiam să mă întreb dacă această autoeducaţie ne face să devenim mai mult roboţi şi mai puţin oameni. În realitate, liniile de cod există oricum. Vestea bună e că avem acces la sursă şi le putem schimba după propria noastră voinţă. Vestea proastă e că nu cunoaştem toate limbajele de programare.

Acest articol nu este despre ciocolată.

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

4 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *