Jeg | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Jeg

O să adorm tristă azi. Cu un nod în gât pe care cine ştie când se va mai ivi ocazia să-l scot afară din mine. Să-l scuip şi să-l calc în picioare.
Da, în continuare supraestimez lumea în care trăim, oamenii care se învârt în jurul meu şi viaţa în sine. Şi în continuare cad, mă trezesc pentru câteva minute la realitate, simt cum mă doare totul, dar îmi trece şi o iau de la început. Uneori mă gândesc că singurul lucru care m-ar scoate din acest cerc vicios ar fi o cădere fatală.

Nu cred că ştiu să spun de ce fac asta. De ce mă încăpăţânez, de ce nu mă mulţumesc să trăiesc în ce mi-a fost dat şi cum mi-a fost dat. Dar mi-e silă. Mi-e silă să văd cum ne bălăcim în propria mizerie, dar ne pozăm în oaze cu dulce nectar.

Suntem comozi şi, vrem sau nu să recunoaştem, ne complacem în vorba „trăiesc în România”. Trăiesc în România şi asta îmi permite să fiu comod. Să nu mă agit. Să fiu nesimţit. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Să-ţi fie clar: tu, ăsta care te plângi de compatrioţii tăi, nu eşti cu nimic, dar cu nimic mai breaz dacă nu faci decât să te plângi. Felicitări, pui de Mircea Badea!

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

5 CommentsLeave a comment

  • Nu dispera! Toti entuziastii trec prin astfel de perioade! Uneori nu poti intelege plafonarea, suficienta si mediocritatea in care aleg unii sa traiasca… Cum crezi, de altfel, ca a ajuns Romania sa fie condusa de niste incompetenti sub-mediocri?… Ei sunt rezultanta majoritatii romanilor.

    Din cercul vicios vei iesi singurica, in momentul in care vei realiza ca daca vrei sa faci lucruri importante si frumoase trebuie sa te bazezi doar pe tine, iar daca ai noroc mai poti fi inconjurata de cativa entuziasti de felul tau…

    Dar nu vei reusi nicicand sa schimbi mentalitati si moduri de abordare a problemelor si a vietii. Nu vei crea nicicand atitudini. Pentru ca astfel de schimbari se fac in generatii intregi, nu instantaneu… Iar la noi dureaza chiar mai mult, pentru ca inertia romanilor sfideaza, de cele mai multe ori, chiar si axiomele fizicii…

    Eu iti doresc bafta in toate proiectele in care esti implicata si pe care le crezi viabile! Si inca ceva, foarte important: nu te lasa dusa de val! Nu te schimba, pentru nimic in lume! Sunt putini cei ca tine!…

  • asa cum am auzit de multe ori din multe guri…avem o tara frumoasa pacat ca este locuita…din pacate asa cum bine stiti cu totii mentalitatea romanului este o combinatie paradoxala intre lenea notorie (indraznesc sa spun specific romaneasca) si ideologia comunista si conservatoare.

    nu ma consider “pui de Mircea Badea” chiar daca am si eu anumite omiteri, ma “amagesc” cu ideea ca incerc zilnic sa contribui putin cate putin la schimbarea mentalitatii compatriotilor mei in transformarea Romaniei intr-o Romanie verde prin exemplificare si prin pisalogeala pana cand cei apropiati mie (si sper si apropiatii apropiatilor) vor arunca gunoaiele la gunoi (nu pe strada), pana cand vor strange mizeriile facute la un gratarel, pana cand vor invata lectia ca ei trebuie sa faca nu sa se astepte de la altii…

    cauzele situatiei actuale este nepasarea si indraznesc sa spun chiar lipsa de dorinta a romanilor de a se civiliza. Nu putem face nimic altceva (dupa parerea mea) decat sa facem noi si sa incercam sa atingem suflete unul cate unul inspre telul acesta.
    Pasi mici pentru scopuri mari.

    PS: Am incercat acum 1 an de zile sa ma inscriu in diverse ONG-uri asa zise GREEN si “cauze” specifice…si am primit numai mesaje de genul : “noi avem perioade trimestriale de inscriere va rugam sa reveniti in perioada cea mai apropiata cu cererea de inscriere”…daca asta nu te scarbeste atunci nu stiu ce ar putea…

  • Vezi tu, în timpul fiecărei căderi fatale există un moment atât de liniștit încât poți realiza unde, de ce, cu ce resurse și pe care căi are rost să continui. Și apoi poți zbura ușor spre o ascendență netristă.
    Seară frumoasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *