Despre esec | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Despre esec

Suntem oameni si oameni si reactionam diferit la situatii asemenea.
Unii savureaza un tort de ciocolata, in timp ce altii, ca mine stramba din nas cand il vad.
Unii copii rad cand se impiedica, altii incep sa boceasca.Spre deosebire de problema tortului insa, in ceea ce priveste copiii mici si impiedicatul, rolul pe care il au parintii/bunicii – sau oricine ar fi cel care il insoteste – in determinarea reactiei acestuia, este unul major.
Daca se impiedica odrasla si incepi sa zbieri ca vai moare copilul, copilul incepe sa zbiere si el. E o reactie de genul celor in care esti luat prin surprindere de cineva, te sperii, tipi, apoi celalalt se sperie de tipatul tau, tipa si el, apoi iar tu, and so on…
In schimb, daca incepi sa razi cu el, copilul va rade de asemenea. Normal, nu ne referim aici la situatiile in care copilul si-a rupt capul… ci la cele mai “light”.

Acum ca am tinut si o lectie de “super nanny” ma simt implinita.

Cazul tortului e o chestiune de gust, nu?
Te nasti cu pofta de ciocolata sau nu te nasti cu pofta de ciocolata.
Desi, poate si treaba asta e discutabila. Exista cazuri in care nu-ti place tortul de ciocolata pentru ca mama ti-a zis cand erai mic ca e “caca” si ca nu pune mana. Sau pentru ca tot cand erai mic te-ai indopat cu zeci de felii de tort si dup’aia ti s-a luat.
Si totusi, daca excludem aceste cazuri speciale, in genere, problema tine de gust.

Si totusi, in vreuna din cele doua cazuri, cea cu impiedicatul si cea cu tortul de ciocolata, avem noi control asupra reactiilor noastre? Una tine de gust, cealalta de cei din jurul nostru. Ok, si cu noi cum ramane?

Unde vreau sa ajung?
La problema care ma macina de fapt. Cum reactionam la esec.
Din ce am observat, exista 3 tipuri de reactii:

1. You don’t give a shit. Adica te doare-n cur.
2. Te deprimi si zici ca nu esti bun de nimic.
3. Te ambitionezi.

Ce este foarte interesant este ca exista oameni care vor special sa te arda, ca sa te ambitioneze. O pateam in generala, cand profa mai arunca o nota mica, pe ideea asta, de a te ambitiona. Pierdea insa din vedere faptul ca nu toti suntem la fel.

Eu de exemplu fac parte dintre cei pe care ii ambitioneaza o bataie pe umar dupa o reusita, decat un sut in cur. Ma ambitionez spre a nu-l dezamagi pe cel care a avut incredere in mine si spre a reusi mai mult si mai mult.
Pe altii ii ambitioneaza un sut in cur. Avantajul celor din urma este ca pe ei ii ambitioneaza si bataia pe umar. Pe ceilalti, sutul in cur ii arunca cu nasul in nisip si de multe ori stau acolo si bocesc. Si tot de multe ori le este lene sa se ridice…

Bun, ca exista oameni si oameni stiam deja… eu as fi vrut sa gasesc o solutie.
Depinde vreun pic de noi sa ne mutam de la un tip de reactie la altul, sau e cum e cu tortul?
Ne-am nascut pur si simplu de tipul 1/2/3 fara vreo sansa sa schimbam ceva in timp? Cred ca exista experiente prin care putem aluneca de la un tip la altul. Cand te ambitionezi si te tot ambitionezi dupa fiecare esec dar vezi ca degeaba, incepi la un momentdat sa-ti bagi picioarele. Cat despre situatia inversa… ei bine, poate dupa prea multe cazaturi in ciment si nasuri sparte, iti bagi de asemenea picioarele si iti spui ca nu merita atata jale pentru nimic. Deci probabil cel mai usor e sa ajungi in tipologia 1.

Macar cei din jur ne pot ajuta in vreun fel? Nu stiu cat reusesc sa ne ajute initial, anume inainte de a ajunge cu nasul in ciment, dar cred ca pot fi de mare ajutor cand vine vorba de ridicat, bandajat si mers mai departe.

Si totusi… eu stau si discut aici cat se poate de rational aceasta problema, afirm ca e naspa sa fii tipul 2, dar sunt constienta ca reactia mea va fi aceeasi la urmatorul esec. I suck. Nasul meu se tine inca bine pesemne… o parte din mine spera ca se va juli mai rau data viitoare. Pe de alta parte, sunt constienta de faptul ca fiecare tipologie are avantajele si dezavantajele ei. Si daca nu ne putem alege din care sa facem parte, sa ne concentram la gestionarea cat mai buna a celei cu care ne-am pricopsit.

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

10 CommentsLeave a comment

  • Sau varianta 4:
    Nu mai incerci. “Sunt prea bun pentru astia”. Te minti ca sa poti sa mai traiesti impacat cu tine insuti. Te inchizi intr-o cutiuta unde traiesti pana la adanci batraneti. Si nu mai vrei deloc sa mai incerci de frica(?) de esec. Nu mai lupti pur si simplu. Pentru nimic. Pentru nimeni. Uneori nici pentru tine. Si realizezi asta. Si e ok. E ok. Si cu cat ai mai multe esecuri, cu atat peretii sunt mai grosi si mai grosi, si mai grosi. Ca in Iona :) Dar lasa Iona, ca o scoatem noi la capat :)

    Ps: Mi s-a parut ca difera varianta mea de varianta 1 a ta, caci la varianta 1 a ta mi s-a parut indiferenta totala. Iar introvertirea nu e chiar indiferenta :D

  • Diana: cand am inceput sa citesc al tau comment chiar ma gandeam ca te referi la prima mea varianta. Dupa ce l-am terminat de citit, am realizat ca intr-adevar, nu e acelasi lucru.

    Daca in urma oricarei situatii putem avea consecinte de tipul:
    – , 0 sau + , sa admitem totusi ca putem avea consecinte de tip -0 si 0+ . Adica de tip 0, care ne lasa reci, dar tind spre – sau spre +. Inca nu reusesc sa-mi dau seama ce pozitie ocupa indiferenta si introvertirea. Desi tind sa plasez introvertirea la -0 si indiferenta spre +.

    Opium lady: ce te razi? :P

  • nu este important de cate ori ne prabusim… ci faptul ca mereu ne ridicam si… incercam sa zburam iarasi! e deviza unei escadrile de aviatie, mi-am permis sa o folosesc…. e valabila si in cazul expus pe blogg.

  • eu nici nu am adus in prim planul discutiei, numarul esecurilor. ci tocmai problema ridicarii. tu spui ca ne ridicam de fiecare data, eu spun ca sunt multi care prefera sa ramana jos. fie pentru ca sunt epuizati, fie pentru ca le e frica de o noua cadere si nu mai vor sa-si asume acest risc.

  • Am comentat oare, ce “nu ai adus” tu in prim plan ?! Si, nu am spus de vreun numar. Problema ridicarii?! Depinde…! E o problema?! ramai la..trestia cugetatoare pascaliana, atunci! Sau, iti sufleci manecile ca…Popper! Cum vrei!
    ps. desi combat aceasta idee, incep cu “nu” : nu-mi mai spune “ce nu ai spus”! am citit ce ai “spus”!

  • @diana Foarte corecta si foarte veridica varianta 4 ,cu mici retusuri:p.Chestia ok e ca ajungi sa te ambitionezi si sa te autostimulezi si iti propui o gramada de lucruri pe care de multe ori si reusesti sa le atingi.Chestia mai putin ok e ca in spatele ambitiei si autosugestiei se afla o atitudine dispretuitoare ,indiferenta fata de tot ce-i in jurul tau…si chestia asta o sa ajunga sa te macine candva si sa iti zici ca ai fost un fraier ca te-ai inchis asa in tine si au trecut multe chestii pe langa tine …doar au trecut. Cred ca asta ar fi de fapt varianta 5 :)

  • bă, ce-mi place cum scrii. pe bune. eşti de-a mea. atâta doar că “priveste copiii mici” şi “reacţia va fii aceeaşi”. da’mi place.

  • Multumesc octv. Pentru ambele parti ale comentariului tau. Cu ocazia asta am mai modificat si alte greseli care mai apareau prin text… recunosc ca ar trebui sa le recitesc pe fiecare dupa ce le scriu si sa le verific :)

  • Sunt de parere ca toata lumea incearca toate variantele, dar unii dintre noi in ordine inversa, 3-2-1 (e si cazul meu). Varianta 3 cere totusi sacrificiu si de foarte multe ori va duce la varianta 2. Pana la varianta in care nu iti mai pasa o sa iti pansezi de foarte multe ori nasul.
    Da, pentru noi prima varianta ar fi ideala, ne-ar rani cel mai putin, am trece mult mai repede peste probleme, insa nu cred ca o sa fie vreodata varianta care ne ajuta in viata, in ansamblu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *