Multumesc, cucuiule! | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Multumesc, cucuiule!

Omul nu reuseste sa invete cu adevarat decat din greselile sale. Vazandu-l pe cel din fata lui ca se loveste cu capul de zid, omul trebuie sa se loveasca si el, ca sa fie sigur ca zidul nu fusese doar pentru cel din fata lui. Daca nu s-ar fi dat si el cu capul de acel zid ar fi stat o viata intreaga sa-si puna intrebarea “dar daca totusi eu n-as fi dat cu capul in zid, ci as fi reusit sa trec prin el?”.
Cu toate astea, dupa prima lovitura, omul nostru se prea poate sa se mai dea o data cu capul de zid. “Daca acum reusesc?”. Si uite asa, abia dupa ce face un cucui de toata frumusetea, sau eventual se alege chiar cu capul spart, omul nostru se hotaraste sa caute totusi o usa si sa nu mai dea aiurea cu capul in zid. Dar, evident, intrebari vor continua sa-l macine…”de ce n-am reusit?” “de ce exista acel zid?” “dar eu de ce exist?” “de ce m-am tot dat cu capul de zid?” etc.etc. …
Mai exista evident si oameni care se dau cu capul de zid pana mor. Prefera sa faca asta decat sa fie macinati o viata intreaga de tot felul de intrebari existentiale.

Eu recunosc, sunt o persoana care a dat cu capul in foarte multe ziduri…poate si pentru ca nu prea m-am ales cu cucuie. Fie pentru ca zidurile nu erau mereu din caramida, ci erau multe din burete. Fie pentru ca dupa o prima lovitura in urma careia m-am ales cu o zgarietura, am ales sa o iau pe usa.
Ei bine, dupa ultima experienta m-am ales cu un cucui urias. Care probabil nu o sa se vindece prea curand (asta fiind gandirea optimista in care exista posibilitatea vindecarii). Cucuiul e naspa si doare. Dar chiar cred ca omul invata din greseli si cred de asemenea ca cel mai bine invata din proprile-i greseli. Adica da, trebuie sa dea cu capul de zid ca sa invete ceva cu adevarat. Nu de fiecare data dimensiunea cucuiului este direct proportionala cu importanta invataturii cu care te alegi. La fel cum nu de fiecare data dimensiunea cucuiului este egala cu numarul de dati de care te dai cu capul de zid. Poti foarte bine sa te dai o data si tare. Din pacate, foarte multi se trezesc abia dupa ce dau o data si tare. Eu fac parte din cei foarte multi.
Cum am mai spus, eu ma dadusem de multe ori usor cu capul de zid, dar de fiecare data ma alesesem doar cu mici zgarieturi care nu ma faceau sa caut usa, tocmai pentru ca desi usturau tare, se vindecau repede si uitam de ele. Si ma dadeam din nou cu capul de zid. Ultima data, am dat sanatos. Si acum am ditai cucuiul!

Da, e naspa sa ai cucui. Dar barem asa ai un fel de reminder, care atunci cand ajungi in fata zidului iti spune: “Ba prostule, nu te mai da cu capul!”.

Am invatat multe in ultimele 2 luni. Cat nu am invatat in ani buni de zgarieturi. Si pentru asta ii multumesc cucuiului.

later edit:
o mentiune foarte importanta: nu trebuie sa vrei sa darami zidul, ci trebuie sa te imprietenesti cu el. sa stii cum sa-l abordezi. sa treci pe usa zidului nu inseamna sa ocolesti zidul, ci tocmai sa stii cum sa-l abordezi, pentru ca atunci cand nu exista usa, tu ti-o poti creea, dar zidul trebuie sa te lase.
nu trebuie sa ne ocolim problemele daca vedem ca o anumita solutie nu functioneaza. ci trebuie sa ne schimbam strategia. sa sapam mai adanc, pana cunoastem problema mai bine, sa ne imprietenim cu ea si sa reusim sa o abordam corect, astfel incat sa ni se deschida o usa. iar usa poti de multe ori sa o porti cu tine. iar cand veni intalni probleme asemanatoare, da o folosesti linistit. ai sanse mari sa se si deschida.
eu am gasit aceasta usa si o port cu mine. cand ma voi intalni cu zidul, o voi incerca.

About author View all posts Author website

Oana

Pasionată de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, educație emoțională și implicare socială. Cred în libertate, în sinceritate și în bunătate. Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *