o brătilă pe .ro

Cine sunt oamenii care vor să revigoreze spiritul de comunitate al bucureștenilor

S-au ales cele 5 proiecte finaliste în fondul pentru comunitate „A FI vecin bun”, iar surpriza cea mai plăcută este că trei dintre ele sunt proiecte înscrise de grupuri de inițiativă, nu de ONG-uri, semn că această formă de organizare prinde și la noi din ce în ce mai mult avânt. Vorbim, practic, de vecini care s-au hotărât să facă o treabă bună împreună. Pentru ei și pentru comunitatea din care fac parte.

***

Fondul A FI vecin bun a fost lansat în toamnă, în cadrul unui program de responsabilitate socială dezvoltat de AFI Europe România împreună cu Fundația Comunitară București. Obiectivul programului este de a colecta și de a sprijini implementarea unor idei de proiecte care să contribuie la revitalizarea urbană și la revigorarea spiritului de comunitate în zonele din apropierea celui mai nou parc de afaceri, AFI Tech Park. Vorbim de cartierele 13 Septembrie, Tudor Vladimirescu, Uranus, Rahova, Ferentari și zona adiacentă Parcului Carol și de finanțări totale în valoare de 70.000 de lei pentru până la trei proiecte.

ONG-urile și grupurile de inițiativă au putut să înscrie idei până pe 11 decembrie, iar la începutul lunii februarie au fost anunțate cele 5 proiecte finaliste. Acum, echipele lucrează la realizarea unui plan detaliat de acțiune, iar pe 8 martie vor susține o prezentare în fața juriului. 

Cine sunt oamenii aceștia curajoși

A FI vecin bunCele 5 proiecte finaliste au fost anunțate oficial pe pagina programului A FI Vecin Bun, iar eu am avut ocazia să mă și întâlnesc cu una dintre echipe. Este echipa pe care o voi susține pe parcursul etapei finale și cu care m-am văzut pentru a oferi o primă porție de feedback pe proiectul inițial. Sunt un grup de inițiativă, și-au pus numele „4 KIDS” și vor să-i aducă mai aproape unii de ceilalți pe vecinii din zona adiacentă parcului Carol. Cum? În jurul unor mese educative („Măsuțele cunoașterii”), dedicate cu precădere copiilor, dar care le-ar da răgaz părinților să dezbată subiecte de interes comun.

Cine sunt ei? Un profesionist în marketing – Ștefania, un psiholog – Smaranda și un inginer – Mihai. Sunt vecini, s-au cunoscut în bloc și, schimbând frecvent câteva cuvinte, au descoperit o simpatie reciprocă. Este primul proiect pentru care și-au propus să obțină o finanțare, dar au mai avut o acțiune demarată împreună și încheiată cu succes: s-au implicat în îngrijirea unei pisici care a apărut în vecinătatea blocului lor. Și-au unit forțele și au reușit să o prindă, să o sterilizeze și să-i găsească o familie…

Nu știu de voi, dar eu m-am topit. :)

Proiectul propus de Ștefania, Smaranda și Mihai poate părea orientat mai degrabă către familiile cu copii, dar beneficiari indirecți sunt toți membrii comunității. Educația rămâne un pilon în dezvoltarea oricărei societăți, iar copiii de azi… știți și voi, sunt adulții de mâine. „Măsuțele cunoașterii” nu i-ar învăța pe copii doar cum stă treaba cu cifrele și literele, ci și noțiuni ce țin de educație civică sau de igienă. Totul, desigur, într-o manieră cât mai ludică.

După feedbackul primit inițial din partea juriului, proiectul este acum într-un plin proces de transformare și de dezvoltare, un proces din care mă bucur că pot face parte și eu. Cu mai multe detalii voi putea reveni abia după prezentarea finală, pe 8 martie, când sper să vin și cu vești bune și să vă anunț că proiectul a primit finanțare. :) Să ne țineți pumnii strânși!  

***

„Stai, nu încheia articolul! Am o curiozitate! Cum se poate forma un grup de inițiativă?”

Ce bine că m-ai întrebat! :) E foarte ușor! E nevoie doar de:

  • o persoană activă și cu inițiativă
  • încă cel puțin doi prieteni sau vecini de cartier cu care se cunoaște bine
  • o idee despre cum ar putea face ceva pentru comunitatea locală din cartierul în care locuiesc

Grupul de inițiativă este un grup informal, fără o formă legală în spate, dar care poate primi finanțări. Grupul trebuie să fie format din puțin 3 persoane care au un obiectiv comun, care planifică și scriu un proiect și care, apoi, își asumă împreună implementarea lui, în cazul în care sunt selectați pentru finanțare. Fundația Comunitară București este una dintre organizațiile care oferă finanțări grupurilor de inițiativă.


Program de granturi - A FI vecin bun

2 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

situs slot gacor provider terbaik agen toto slot terpercaya 2023 agen toto togel terpercaya 2023 situs toto togel pasaran resmi terbaik bandar toto macau pasaran resmi toto togel bandar toto slot gacor 4d 2023 bo togel online pasaran terlengkap sepanjang masa bo toto slot terlengkap sepanjang masa situs toto togel 2023 bet 100 perak daftar toto slot dan toto togel 2023 bermain toto togel dengan bet hanya 100 perak daftar toto slot bonus new member terpercaya bermain toto slot pelayanan 24 jam nonstop situs toto togel terpercaya situs toto togel online terbaik winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto unsurtoto unsurtoto unsurtoto winsortoto winsortoto winsortoto rasa4d rasa4d rasa4d gampangtoto gampangtoto gampangtoto winsortoto link winsortoto unsurtoto link unsurtoto rasa4d link rasa4d bungtoto link bungtoto gampangtoto link gampangtoto winsortoto situs toto slot gacor dengan toto togel terbaik winsortoto situs toto togel online deposit 10rb winsortoto situs toto togel online resmi hadiah 4d 10 juta winsortoto agen toto togel online terpercaya winsortoto agen toto slot dan situs toto togel resmi winsortoto bandar toto togel dan toto slot winsortoto situs toto togel dan agen toto slot terpercaya winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus winsortoto situs toto terpercaya toto togel dan toto slot gacor winsortoto situs togel online dan slot online terpercaya winsortoto situs togel online hadiah terbesar winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel dan toto slot terpercaya winsortoto bandar toto togel online terpercaya 2023 winsortoto situs togel online resmi terpercaya pasaran terlengkap winsortoto situs toto togel online 4d terpercaya winsortoto bandar togel online resmi winsortoto situs togel online bonus harian terbesar winsortoto situs toto bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus bet 100 perak winsortoto situs togel dengan permainan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto dengan permainan toto togel dan toto slot terbaik winsortoto situs toto togel terpercaya bet 100 situs toto togel deposit pulsa tanpa potongan winsortoto situs toto slot pasti slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terpercaya winsortoto situs toto resmi bonus new member 100rb tanpa potongan winsortoto toto slot gacor dan togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto togel online terlengkap dan terpercaya winsortoto situs toto togel online winsortoto situs toto togel online hadiah 4d 10 juta winsortoto situs togel online dan agen slot online terpercaya winsortoto situs togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto terpercaya winsortoto situs toto togel resmi dan toto slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi winsortoto situs toto togel online permainan resmi dan terlengkap winsortoto agen toto togel hadiah 4d 10 juta terpercaya winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan togel online pasaran terlengkap winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terbaik winsortoto bandar toto togel dan toto slot resmi winsortoto situs toto deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan lengkap winsortoto agen toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto situs toto terbaik bonus menarik winsortoto situs toto bonus new member terbesar bet 100 winsortoto situs toto terpercaya dengan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan toto togel dan toto slot resmi winsortoto agen toto togel dan situs toto slot terbaik 2023 winsortoto situs toto togel pasaran togel online terlengkap winsortoto situs toto togel online remsi bet hanya 100 perak winsortoto situs toto togel dengan permainan toto slot 4d winsortoto agen toto togel resmi dan situs toto slot 4d terbaik winsortoto situs togel online bandar toto slot terpercaya winsortoto agen toto togel dan situs toto slot winsortoto situs toto slot 4d dan toto togel winsortoto agen toto togel 4d pasaran terlengkap winsortoto toto togel deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel pasaran resmi dan toto slot 4d winsortoto agen toto togel online resmi dan slot gacor 4d winsortoto agen toto togel dan situs toto slot resmi winsortoto situs toto togel terpercaya pasaran terbaik winsortoto sebagai 10 situs togel online pasaran toto macau winsortoto situs toto togel 4d pasaran resmi toto slot 4d winsortoto bandar toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto togel tersedia bonus new member winsortoto situs toto togel bonus new member winsortoto bandar togel online dan toto slot 4 terbaik winsortoto situs togel online 4d terbaik dan toto slot terpercaya winsortoto situs toto togel hadiah 4d 10 juta terbaik winsortoto situs toto togel 4d resmi mudah menang winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel 4d dengan toto slot terpercaya winsortoto unsurtoto gampangtoto bungtoto rasa4d titi4d ltdtoto bobatoto bobatoto situs toto togel slot situs bandar toto togel slot terpercaya titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d slot titi4d togel situs titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d titi4d togel titi4d slot situs titi4d agen titi4d bandar titi4d kaostogel kaskustoto toto togel sontogel pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d