De o lună și jumătate găzduiesc un prafometru. Adică un aparat de măsurat praful. Nu stă chiar cu mine în casă, căci nu mai aveam nici o cameră liberă, dar i-am găsit un locșor adăpostit de ploaie lângă geamul de la dormitor. L-am instalat pe 12 aprilie și, de atunci, s-a apucat de măsurat. De măsurat cantitatea de praf din aerul pe care eu îl respir cu încredere în fiecare zi, atunci când nu sunt plecată în vacanță. Știți voi la care praf mă refer… praful acela simpatic pe care îl stergeți de pe noptiere și, după câteva ore, ghici ce, e din nou acolo. Praful acela pe care l-am acceptat în viața noastră, cu care ne-am obișnuit, dar de care habar nu avem cât de mult ne afectează.
Care-i treaba cu prafometrul
Treaba cu prafometrul e cât se poate de simplă – la începutul lunii aprilie, cei de la Greenpeace m-a sunat să mă întrebe dacă nu aș vrea să iau unul în primire. Unul din cele 40 de prafometre care urmau să fie distribuite prin țară. Prafometrele sunt niște aparate mici care înregistreaza pulberile în suspensie (PM10), adică praful, și transmit datele înregistrate către pagina dedicată de pe site-ul Greenpeace România. O să-l găsiți și pe al meu acolo, la „București –> Arena Națională”.
Aparatele sunt realizate de un laborator de robotică din Bulgaria și sunt citizen science, nu aparate omologate. Iaca, să vi-l prezint pe al meu:
„Dacă nu e omologat, de ce îl mai ții?”
Îl țin pentru că altul nu am.
În România, calitatea aerului este monitorizată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului. În ceea ce privește concentrația medie anuală a PM10 (pulberi în suspensie), conform datelor furnizate de ANPM pentru anul 2015 a fost, în București, de aproximativ 36 μg/m3 (sub valoarea anuală admisă de 40 μg/m3). Datele monitorizate nu sunt însă concludente din pricina problemelor cu infrastructura de monitorizare. La nivel național, din 142 de stații de monitorizare a poluării în România, doar 93 funcționează. Situația arată la fel și la nivelul Capitalei și nu, nu vorbim de o problemă recentă, ci de o situație care se perpetuează de câțiva ani. Fundația Comunitară București a lansat recent studiul Vital Signs, o cercetare folosită în comunitate pentru a monitoriza, pe baza unei metodologii, situația din domenii cheie ale calității vieții. Pe parte de mediu, situația este tragică atât în ceea ce privește monitorizarea calității aerului, cât și în cazul spațiilor verzi și a colectării de deșeuri.
Scopul campaniei Greenpeace nu este acela de a arăta cât de poluat este orașul în care trăim, ci acela de a face lumină în ceea ce privește calitatea aerului pe care îl respirăm și, ulterior, de a responsabiliza administrațiile publice înspre a lua măsurile necesare acolo unde este cazul. Conform legislației europene și românești, în zonele în care sunt înregistrate depășiri ale nivelului poluanților atmosferici, primăriile și consiile județene trebuie să ia măsuri de îmbunătățire a calității aerului.
Este o campanie de atragere a atenției asupra unei probleme cu care nici nu ne știm că ne confruntăm. Pentru că mai rău decât să trăim într-un oraș poluat este să nu știm că trăim într-un oraș poluat. În lipsa unor informații oficiale, administrațiile publice nu au nicio obligație de a interveni și se complac în a furniza informații incomplete dar care conțin date favorabile lor.
În concluzie
Concluzia e cât se poate de simplă – avem nevoie de informații oficiale în ceea ce privește calitatea aerului pe care îl respirăm. Avem o lege a calității aerului și aceasta trebuie respectată. Avem dreptul la aer curat.
Pentru că, iată, putem avea impresia că respirăm un aer curat și de fapt să nu… Paradoxul calității aerului: cât de poluat este Brașovul sau putem avea impresia că respirăm un aer poluat și de fapt… De fapt, să habar nu avem: Eurostat: Bucureștenii, cei mai nemulțumiți de calitatea aerului în 2015 dintre locuitorii capitalelor UE.
Ce putem face
Putem, desigur, să punem presiune pe autorități. Te invit să mi te alături în aceste demers și să semnezi și tu petiția inițiată de cei de la Greenpeace.
Să nu te gândești că e în zadar, pentru că nu e. Nimic din ce poți face pentru sănătatea ta și a celor dragi ție nu e în zadar. Bașca, vorbim de niște acțiuni care îți iau, pe măsurate, un minut. Unul!
- să semnezi petiția – 20 de secunde
- să o dai mai departe către prieteni cu un îndemn personalizat – 40 secunde
Let’s do this!