Prima oară când am văzut multe femei goale la un loc a fost undeva prin clasa a 4-a. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu a fost doar prima oară, ci și ultima. Eram într-o tabără în Brădetul de Brașov și dușurile erau toate într-o mare sală în care ne băgau zilnic pe toate la un loc. „Toate” însemnând fetițe, fete și femei de toate vârstele, pentru că, na, și doamnele profesoare trebuiau să se spele. Țin minte că ieșeam de acolo în prosoape și defilam așa până la clădirea în care eram cazați. Pentru că, da, dușurile se aflau într-o clădire separată. La ieșire ne așteptau băieții și se uitau la noi cum defilam pe alee, poate – poate cădea un prosop și aveau și ei ce să povestească ghinioniștilor care nu veniseră în tabără.
Cumva nu țin minte să mă fi simțit rușinată în momentele acelea, cu toate că, în general, rușinea nu îmi era deloc un sentiment străin. Inclusiv în tabăra aceea țin minte cum am plâns într-o noapte pentru că prietena mea cea mai bună a făcut mișto de pijamaua mea. Era o pijama făcută de mamaie, nu cea mai „cool” dintre pijamale, dar până în acel moment nici nu îmi pusesem problema că ar fi ceva în neregulă cu ea.
Probabil că asta s-a întâmplat și cu goliciunea de la dușurile comune. Nu a fost nimeni acolo care să râdă de mine. Să mă arate cu degetul și să-mi spună că sunt grasă. Pentru că, da, eram grasă. Eram grasă, aveam părul scurt, tuns băiețește, dar, cu toate astea, numele meu apărea des prin Oracole la întrebarea „De cine îți place din clasă?”. În școala primară era mai important să fii „de treabă”. În 5 – 8, însă, lucrurile au început să se schimbe. A apărut primul coleg care mi-a spus „grasă” și din acel moment nu a mai fost niciodată atât de simplu să port un costum de baie. Nici măcar după ce am slăbit. Am devenit nu doar conștientă de corpul meu, dar am început să mă analizez și să mă judec mult prea mult.
***
Săptămâna trecută am fost la saună. Am deschis ușa și, poc, în fața mea, ce să vezi, o domnișoară gol goluță întinsă pe banca de sus. Am zâmbit și m-am dus pe banca de lângă, simțindu-vă cumva ridicol în costumul meu de baie întreg. Am scanat-o de vreo trei ori, m-am mai uitat de încă două ori la sânii ei (ce să-i faci, când nu ești obișnuit cu asta, nu ești obișnuit cu asta…) și apoi mi-am văzut de ale mele. Adică am stat și m-am uitat în gol în timp ce așteptam să transpir și m-am gândit ce-ar fi dacă data viitoare aș sta și eu dezbrăcată la saună. „Până la urmă, așa e recomandat, deci ar fi chiar indicat să trec peste jenă și să dau jos textila…”.
Zis și făcut, ieri am avut debutul, iar azi a fost deja a doua zi de nudism în saună. Și nu doar că nu mi-a fost jenă, dar am descoperit chiar că îmi face plăcere. E un mix de sentimente. Pe de-o parte mă simt un pic rebelă (pentru că, în continuare, doar eu și domnișoara practicăm acest „sport extrem”), pe de altă parte mă simt curajoasă (pentru că mi-am depășit o limită), dar, cel mai important: mă simt LIBERĂ. Nu, nu de haine. Liberă de rușine și de temeri nejustificate.
***
Ne e, de fapt, teamă că vom fi judecați. Teamă că se va râde de noi. Teamă că vom fi arătați cu degetul. Teamă că, dacă ne expunem cu totul, vom fi priviți altfel. Că ceilalți ne vor vedea doar defectele. Poate pentru că așa facem și noi când ne uităm la ceilalți?
E la fel ca în cazul expunerii lucrurilor pe care le simțim sau pe care le gândim. Alegem de cele mai multe ori să ne cenzurăm sau să trecem prin zeci și zeci de filtre lucrurile pe care le gândim înainte să le dăm lumii, în căutarea variantei câștigătoare. Varianta aia pe care dacă ai pune-o pe Facebook ar primi cele mai multe like-uri. Vrem like-uri pentru că sunt o formă de „iubire digitală”. Vrem like-uri pentru că vrem, de fapt, să fim apreciați și iubiți. Avem nevoie de iubire și ne e teamă că dacă ne vom arăta în toată goliciunea noastră nu o vom mai primi. Doar că o dată ce am reuși să stăm dezbrăcați unii în fața celorlalți ne-am da seama că defectele noastre nu ne despart, ci ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Pentru că abia atunci ne dăm seama cât de multe avem, de fapt, în comun. Și că „nu suntem singurii”. Nu suntem singurii defecți.
***
Între timp, în țările nordice, femeile și bărbații împart, despuiați, o saună. Și n-au nicio treabă. Nici rușine, nici nesiguranță, nici priviri critice. Au înțeles că țâțele au varii forme și mărimi, că celulita nu crește în copaci, dar crește pe pulpele majorității feminine și că buricul este, în cazul multora, o necunoscută afundată-n colăcei.
Cheers!
Bravo Oana..cumva am trecut prin aceeasi experienta..abia anul asta am reusit sa fc sauna goala si da asa e normalul.. asta a venit dupa experiente multe si judecati alaltora.. si dupa ce am foat dati afara dintr o sauna dintr.un centru therme din austria..pt ca noi eram costumati de baie ai acolo acria clar nude area..
Heeei, Monica! Ce mă bucur că mi-ai scris! :) Felicitări și ție! Zic să dăm curajul mai departe! Eu, recunosc, nu m-aș fi gândit să stau nud dacă nu ar fi fost întâi domnișoara pe care am găsit-o acolo. A fost pentru mine o deschizătoare de drumuri și zic că e cazul să preluăm acum și noi rolul acesta! :)