Triathlon Series – the boardgame | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Triathlon Series – the boardgame

Să ridice mâna cine știe că am fost seminfinalistă pe țară la campionatul de Catan! Așa puțini? Înseamnă că nu m-am lăudat suficient… Sau că nu am avut ocazia să jucăm împreună un meci de Catan, ceea ce ar trebui remediat cât de curând. Pun la dispoziție locul și jocul, voi trebuie să vă aduceți doar pe voi.

***

Eu și jocurile

La mine acasă e un soi de cafenea din aceea cu jocuri. Nu sunt la vedere, dar sunt peste 20, înghesuite prin dulapuri sau ascunse sub canapea. Mi-am redescoperit pasiunea pentru boardgames acum vreo 6 ani, după o pauză în care joaca se mutase pe calculator, pe tărâmurile virtuale din Monkey Island sau, ulterior, din World of Warcraft. Îmi aduc și acum aminte cât de fericită eram când jucam Piticot cu mama, cu toate că la un moment dat mama nu cred că voia să mai audă de jocul acela repetitiv în care tot ce făceai era să dai cu zarul, dar care pentru mine era un univers aparte de care nu mă puteam sătura.

Oricum, jocurile de societate nu au fost niciodată doar despre dat cu zarul sau tras de cărți. Au fost și sunt în primul rând despre surpriză, despre explorare și despre a fi cu alți oameni și a împărtăși cu ei bucuria jocului. Așa că odată ce mi-am redescoperit pasiunea, am început să caut să explorez mai mult și mai mult. Am încercat jocuri de toate felurile, pe unele le-am jucat o singură dată și am simțit că a fost de ajuns, pe altele le-am jucat de zeci de ori, de fiecare dată cu aceeași plăcere. Îmi place să descopăr universul fiecărui joc, cu toate că, ulterior, mecanica e posibil să nu fie pe gustul meu.

Triathlon Series

Ultimul boardgame descoperit a fost o surpriză extraordinar de plăcută pentru că este un joc făcut în România. Departe de a fi o variantă modernă a lui „Nu te supăra, frate!”, Triathlon Series este un boardgame complex, menit să depășească granițele țării, gândit și scris în limba engleză de 4 tineri ambițioși.

4 tineri ambițioși și pasionați de sport, căci de la pasiunea pentru sport a venit și ideea jocului. Andrei, Ruxandra, Ema și Cristi sunt triatloniști și și-au unit forțele într-un creative shop – AfterRace – ce își concentrează activitatea pe ceea ce înseamnă „fun” în viața de după antrenamente. Triathlon Series se dorește a fi primul dintr-o serie de jocuri destinate cu precădere sportivilor amatori, încurajând întâlnirile prietenilor preocupați de un stil de viață sănătos.

Pare-mi-se mie că cei 4 au căutat o variantă în care iubitorii de triatlon să se poată bucura de acest tip de competiție și în sezonul rece, dar sub o altă formă, eventual într-o cabană la munte, lângă un șemineu, alături de prieteni și un pahar de țuică fiartă. Nu râdeți, știu eu cel puțin un viitor triatlonist care iarna nu se va dezice de țuica fiartă. I se zice Muntele.

Primul contact

Vestea bună este că jocul nu este dedicat exclusiv celor pasionați de sport, după cum Catanul nu este dedicat exclusiv celor pasionați de agricultură sau de minerit. Pasiunea pentru jocuri este mai importantă și vestea și mai bună este că se poate juca și în doi, o caracteristică pe care am ajuns să o apreciez din ce în ce mai mult, căci pare că a devenit din ce în ce mai rară.

Vă spuneam că îmi plac să descopăr universul fiecărui joc și procesul începe, desigur, o dată cu primul contact vizual și tactil. Se spune că nu e bine să judeci o carte după coperțile ei, dar, pentru mine, designul unui joc este la fel de important ca mecanica sa. Un design bun nu înseamnă neapărat un design complex, ci înseamna un design potrivit cu povestea jocului, care să mă ajute să mă bucur mai mult de tot procesul. Ca să înțelegeți la ce mă refer, încercați să vă imaginați o tablă de Monopoly care ar fi pur și simplu împărțită în cadrane pe care ar scrie, eventual cu un font Times New Roman: „Gară”, „Închisoare”, „Parcare”, etc.

În plus, pe lângă design, e vorba și de calitatea materialelor și, implicit, de rezistența lor. Cu alte cuvinte, încercați de data aceasta să vă imaginați tabla de Monopoly așa cum este ea ca design, dar pusă de un suport de hârtie subțire și mată, versus pe unul de carton lucios.

În cazul Triathlon Series, primul contact primește nota 10 cu felicitări. Jocul are pur și simplu un aspect general foarte bun care parcă strigă „calitate!”. Un soi de „made in Japan” versus „made in China”, doar că jocul, așa cum vă spuneam, e „made in Romania” și asta mă încântă de fapt cel mai tare: să văd că ai noștri nu fac rabat la calitate și au investit resurse de toate felurile pentru ca jocul să nu fie „ok” din punct de vedere al aspectului, ci să fie „excepțional”. Nu e atât de surprinzător totuși, pentru că „cei 4 tineri ambițioși” împart nu doar pasiunea pentru sport, ci și cea pentru antreprenoriat și comunicare, toți având experiență în aceste domenii.

Experiența jocului

Triathlon Series este un “turn based game”. Tu ești un triatlet amator (în joc orice e posibil!) ce încearcă să găsească timpul necesar pentru a se antrena, precum și pentru a-și găsi starea mentală și energia de care are nevoie ca să ducă la bun sfârșit competiția cu un rezultat cât mai bun. Scopul jocului este să scoți cel mai bun timp în cadrul competiției. În acest sens îți antreneazi skillurile sportive necesare (înot, ciclism, alergare), dar și resursele interne (energie și mindfulness). Voi vă dați seama că s-a inventat un joc în care ai cărți cu mindfulness?

Este un joc cu „tras de cărți” și „dat cu zarul”, pentru că ne place să lăsăm câte ceva și în voia șansei, dar pe măsură ce îl joci îți dai seama că strategia joacă un rol cel puțin la fel de important ca norocul. Alegerile, felul în care îți gestionezi resursele de timp, îți dozeazi energia și îți menții motivația la un nivel ridicat, la fel ca și nivelul de pregătire fizică, au influență directă asupra performanței tale pe durata competiției și fac diferența în clasament. Există mai multe tactici de joc, dar pregătiți-vă totuși ca „norocul” să vi le dea peste cap când vă așteptați mai puțin. La fiecare tură, jucătorii trag câte o carte „eveniment”, iar evenimentele sunt, la fel ca în viață de altfel, uneori bune, alteori mai puțin bune. Cu alte cuvinte, nu se știe niciodată când vine „o accidentare” sau „o zi nasoală la serviciu” și ți se taie tot zenul acumulat în ultimele ture… pardon, zile! 

Triathlon Series este un boardgame în care componenta vizuală contează foarte mult, astfel încât calitatea printului chiar era esențială și, așa cum vă spuneam, a fost asigurată din plin. Nu e vorba doar de cutie, ci și de componentele principale, anume cărțile de joc. Din propria experiență vă spun că o tură poate trece foarte repede și, de altfel, un joc complet, urmărind strict mecanica jocului, se poate încheia chiar și în mai puțin de jumătate de oră, dar dacă nu citești textele de pe cărțile „eveniment” o mare parte din farmecul său se pierde. Adevărul e că Triathlon Series conține o doză considerabilă de inspirație și motivație pentru cine e dispus să o primească și, din acest punct de vedere, da, poate că cei care s-ar bucura cel mai mult de el sunt într-adevărat cei pasionați de sport sau, dacă nu de sport, cel puțin de un stil de viață sănătos. Eu mă regăsesc cumva printre aceștia, dar pasiunea mea pentru joacă rămâne mai mare și, din acest punct de vedere, recunosc, o să prefer mereu să bag un Catan sau un Carcassonne. :)

Cheers!

2 CommentsLeave a comment

  • Intrebare: tu ai precizat ca SE POATE juca si-n 2, dar si-n mai multi. Cum e CEL MAI BINE? Ca sa intelegi de ce intreb, iti dau exemple jocurile Carcassone si Monopoly. La primul, jocul IDEAL e in 2, cand sunt 3 mi se pare dubios, din N motive, in timp ce la Monopoly funul e invers, cand sunt multi (4 e ideal dupa mine).

    In al doilea rand, cum e LUPTA? Fiecare lupta pt el si atat? Daca da, nu e chiar ok. Mie-mi plac jocurile unde cei 2 se dueleaza si in mod direct. De exemplu, La Carcassone te bagi peste orasele celuilalt, daca ai extensie cu dragon si printese il dai afara pe bune din orasele lui. Lupta directa, nu indirecta, acolo e funul :)

    • Ceau, Emil! Noi l-am jucat doar în doi, așa că n-aș putea să-ți dau un răspuns clar, dar eu sunt de părere că în orice joc e bine să fie mai mulți, inclusiv în Carcassone. Abia atunci devine lupta mai aprigă, abia atunci e miza mai mare să „furi” castelul altcuiva lipindu-te la el. :) Depinde, de fapt, dacă îți place un joc mai relaxant sau unul mai intens.

      Lupta nu e așa de directă, poți doar să „schimbi timpul” până la cursa finală (să-l dai înapoi sau înainte, dacă prinzi o carte cu puterea asta) astfel încât să fie în avantajul tău și dezavantajul celuilalt. De pildă, să îl dai înainte dacă tu ești cu energia și midfulness-ul pline, iar celălalt e cu ele scăzute, ca să existe șanse mai mari să prinzi cursa în acestă poziție.

      Altfel, eu am spus, mecanismul jocului nu este nici pe departe la fel de complex sau de intrigant ca la Catan, Carcassone sau Monopoly. Din acest motiv publicul principal e format din oameni care sunt pasionați de tema sa (de sport…) și se bucură mai degrabă de poveste decât de mecanism în sine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *