M-am apucat de ceva vreme să îmi notez într-un document lucrurile la care mă pricep și care îmi aduc și plăcere. Lucrurile alea care mă bagă în starea de flow, starea aia în care uit de timp, de foame și de supărări, starea aia în care devin „una cu muzica”, starea aia care mă face fericită. Mi-am notat că scrisul este unul dintre ele, așa că m-am reapucat de povestit pe blog. Mi-am notat că ideile de proiecte noi și construirea lor mă fac, de asemenea, fericită, așa că mi-am redeschis PFA-ul și m-am apucat de treabă. Mi-am notat și dansul.
Nu cred în talent ca fiind acel ceva fără de care nu poți să faci un anume lucru. Cred că toți putem să facem orice dacă ne dorim suficient de tare, dacă avem voință și dacă muncim pentru acel ceva. Dar cred că doza de talent, acea doză pe care o avem înscrisă în ADN-ul nostru, face ca lucrurile să fie mai ușoare pentru unii și mai grele pentru alții. De pildă, sunt convinsă că și eu aș putea să învăț să desenez. Doar că mie mi-ar lua mult mai multe ore de exercițiu, în timp ce altora le vine, cumva, natural să o facă.
Mie îmi vine natural să dansez. Cum s-ar zice, „am ritmul în sânge”. Prind mai repede, învăț mai repede, îmi iese mai repede. Și asta îmi aduce satisfacție. Când îți place ceva și îți și iese, e păcat să nu faci mai mult din acel „ceva”.
***
Mi-e dor să dansez. Nu în club, ci într-o formă organizată, în aceeași seară a săptămânii, cu un instructor bun și un grup de oameni entuziaști. În plus, o dată cu grupul de dansuri scoțiene, despre care v-am mai povestit pe blog, mi-am dat seama că bucuria mea se amplifică atunci când e vorba de dansuri de comunitate, în care grupul e un întreg și nu se împarte în perechi de sine stătătoare, fiecare cu treaba ei. La Scottish nu conta nici vârsta (vă povesteam anul trecut de experiența de la Festivalul de Scottish Country Dancing din Londra, unde împărțeam ringul de dans cu tineri de 20 de ani și „tineri” de 70), nici experiența (începătorii reușeau să se integreze foarte bine în seturile de dans cu ajutorul celorlalți membri ai grupului), ci doar entuziasmul și voia bună.
Doar că grupul de Scottish e în pauză de reinventare. Am reușit să trec peste lipsa lui o dată cu începerea repetițiilor pentru dansul mirilor, dar acelea s-au încheiat deja de niște luni bune și, iată, mi-e din nou dor să dansez.
Așa că vă cer ajutorul. Ce aș putea găsi asemănător în București? Mă gândeam la dansurile populare românești ca fiind varianta cea mai apropiată de ce e Scottish. Nu e vorba doar de stilul de dans în sine, ci, așa cum v-am mai spus, de comunitate și de voioșie. Uite, luați o mostră de Scottish, ca să înțelegeți la ce mă refer:
Hey, daca inca mai cauti dans popular, iti recomand scoala lui Cristi Rusanescu: http://www.dansuri-populare-romanesti.ro/ro/Cursuri-dans-popular/Cursuri-dans-popular-adulti.html .
Cu dansuri populare in Bucuresti mai e si scoala lui nea Marin: http://www.larisabarbu.ro/ , dar nu am fost la ei, asa ca nu stiu sa-ti zic daca e bine sau rau. Stiu ca s-au mai dus cunostinte si a fost ok.
Bună, Radu, îți mulțumesc foarte mult pentru recomandări! Sunt binevenite, mai ales că pe site-ul celor de la Ansamblul Năframa am ajuns și eu în căutarile mele și m-am bucurat că sala este aproape de locuința mea! :) Acum am un motiv în plus să merg într-o seară să văd cum e la ore! Gânduri bune!