o brătilă pe .ro

Vești bune! 2016 a început cu o Românie mai curată și mai verde!

Zilele astea sunt la Bran, ca urmare a oportunității de a participa la conferinta Connection 2016. Connection e un soi de „tabără pentru ONG-uri”, în care sunt aduși la un loc oameni care vor să schimbe în bine România, fie că e vorba de intervenții pe parte socială, de educație, de cultură sau de antreprenoriat. Sunt cu adevărat recunoscătoare că mă aflu aici, dar mai multe despre experiența Connection o să vă povestesc duminică, la finalul celor 4 zile de tabără.

Articolul din această seară este tot despre ONG-uri și schimbare,  de data aceasta prin prisma unor intervenții ce țin de protecția mediului. Recunosc că m-a surprins numărul scăzut în cadrul Connection 2016 a reprezentanților acestei zone de intervenție (mai exact, din aproximativ 60 de persoane eu am reușit să identific una singură în directă legătură cu protecția mediului…), dar vestea bună e că, deși sunt aparent puțini, cel puțin doi dintre ei fac o treabă foarte bună și eforturile lor merită încurajate, lăudate și promovate.

***

La sfârșitul anului, undeva în apropierea Crăciunului, la distanța de doar două zile am primit două mailuri care au contribuit semnificativ la încrederea mea în schimbarea în bine a României în anul 2016. Erau, practic, niște rapoarte de activitate a două ONG-uri, rezumate în cadrul unor newslettere prietenoase din care am aflat că:

România este mai curată!

În 3 luni de la lansarea aplicației de mobil „Let’s Do It, Romania!”, voluntari din toată țara au raportat 263 de zone cu deșeuri și, atenție (!), din cele 140 ajunse la termenul limită de 30 de zile de la data sesizării, 131 – adică 93% (!!!) au fost rezolvate, zonele fiind curățate.

Raport aplicatie LDIR

Sunt convinsă că numărul de sesizări și, implicit, numărul de zone curățate va crește semnificativ în anul următor, iar la această creștere putem contribui și noi. Vă aduc aminte că prin intermediul aplicației orice deținător de telefon deștept poate marca deșeurile întâlnite în oraș sau în natură, pe Harta Deșeurilor, pentru a fi apoi raportate către autorități și curățate în 30 de zile, conform legii. Aplicația este disponibilă gratuit, atât pe Google Play Store, pentru utilizatorii de telefoane cu sistem Android, cât și pe App Store, pentru utilizatorii de iPhone. Descărcați, instalați, sesizați și povestiți despre aplicație celor apropiați vouă!

România este mai verde!

Nu numai că este mai curată, dar România este și mai verde, iar pentru asta trebuie să mulțumim echipei Plantăm Fapte Bune în România și celor 9.652 de voluntari care pe 14 noiembrie au plantat 162.812 (!!!) puieți în 16 județe din țară. Pe 14 noiembrie, copii, elevi, profesori, pompieri, militari, jandarmi, localnici, voluntari din toate colţurile ţării au venit la una din plantațiile oficiale sau și-au organizat propria plantație, încă o dovadă că românii se unesc pentru o cauză nobilă.

Plantatori de Fapte Bune

În 2016, echipa va organiza 3 plantaţii în primăvară şi o mobilizare civică masivă în toamnă cu 15 plantaţii pe terenuri publice neproductive. Vă încurajez să faceți și voi parte din această mișcare atât de importantă pentru România și, în acest sens, vă invit să urmăriți site-ul oficial al celor de la Plantăm Fapte Bune în România sau pagina de Facebook, pentru a afla din timp de acțiunile de înverzire.

***

Vă mai spun doar că sunt mândră că am avut ocazia să lucrez cu oamenii care fac parte din echipele Let’s Do It și Plantăm Fapte Bune, că sunt niște oameni extraordinar de dedicați și de implicați în ceea ce fac, că îi admir enorm de mult și că le mulțumesc din suflet pentru tot efortul pe care îl depun în aceste două proiecte atât de valoroase pentru România.

Chapeau bas!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.