Am ajuns în Băicoi vineri pe la prânz. Nu era soare, nici nu ploua, se simțea în aer doar entuziasmul prilejuit de o experiență nouă. Mai participasem la petreceri organizate în hale părăsite, dar acelea fuseseră mai degrabă niște evenimente cu rol de context cool în care să te îmbeți sau să fumezi iarbă. Uzinele Camexip nu erau însă părăsite, urmau doar să-și oprească activitatea pe timp de weekend și să găzduiască, în schimb, proiecții de scurtmetraje.
Arkadia Shortfest. O industrie avea să îi ia locul alteia. Industria culturală avea să îi ia locul, preț de două zile, industriei chimice și petrochimice, într-un manifest pentru regenerare prin cultură.
Din Băicoi m-am întors cu recunoștință.
***
Sunt recunoscătoare pentru prezența domnului George State, președintele uzinelor Camexip, în lista de parteneri ai festivalului. A fost primul care a luat cuvântul în cadrul mini-conferinței de presă organizată înainte de începerea festivalului și a vorbit cu extraordinar de mult entuziasm despre oportunitatea de a găzdui un astfel de eveniment.
Nu știu cum simțiți voi, dar în contextul în care festivalurile dedicate culturii sunt mai mult sabotate decât încurajate – Victoria nu se mai ține anul acesta, Ideo Ideis se chinuie de vreo doi ani încoace… -. să dai peste un partener care să fie conștient de valoarea pe care o aduci în localitatea în care se ține evenimentul și să se bucure sincer că te poate susține în demersul tău este mare, mare lucru!
„Angajații noștri au și ei dreptul la cultură și nu putem să le refuzăm o astfel de acțiune. A fost și un concert rock acum trei săptămâni și am avut și atunci succes!”
George State
Uzina Camexip – vedere panoramică
La anul îmi doresc să văd cel puțin la fel de multă deschidere și din partea autorităților locale (cc „Primăria orașului Băicoi”), în contextul în care vorbim de un oraș fără cinematograf și în care singura manifestare culturală are loc o dată pe an, de „Zilele Orașului”.
Până la urmă, vorbim de o accesibilizare a culturii.
Și în acest context nu am cum să nu-mi aduc aminte de povestea domnului Pompiliu Sterian (blogger la 95 de ani), împărtășită într-o seară de iarnă, la Institut, după o difuzare de documentar. Într-o discuție legată de influența artei și de cum ne face, practic, viața mai frumoasă, și-a adus aminte de perioada în care, trăind izolat într-un grajd, alături de alți tineri evrei, dormind pe jos și mâncând te miri ce, și-a găsit alinarea în organizarea unor manifestări artistice. Ei erau pe rând scenariști, regizori, actori și public deopotrivă și jucau aceste piese de teatru la fiecare sfârșit de săptămână. Arta a fost cea care i-a ajutat să depășească momentele cele mai grele, care i-a motivat, practic, să trăiască și, pe unii dintre ei, să ajungă la aproape 100 de ani să joace în continuare. Căci domnul Sterian încă mai organizează astfel de spectacole, acum în căminul de bătrâni Moses Rosen din București.
Mai vizualizați o dată, vă rog: izolați într-un grajd, ținuți nemâncați și fără paturi, dar organizând manifestări artistice. Ei pentru ei.
Așa că, da, avem nevoie de artă în viața noastră și orice astfel de inițiativă ar trebui sprijinită. Jos pălăria, domnule State, vă mulțumesc că ați înțeles acest lucru și că ați fost alături de Arkadia Shortfest. Să ne revedem cu bine și anul următor!
***
Sunt recunoscătoare și pentru copiii care m-au făcut să-mi readuc aminte de cât de important este să ne oprim din a căuta perfecțiunea și să ne bucurăm de lucrurile simple. Cum ar fi un zmeu făcut dintr-o foaie împăturită pe din două.
Copiii din Băicoi și „zmeii” de hârtie
***
Sunt recunoscătoare pentru scurtmetrajele care mi-au deschis apetitul pentru acest gen de producție artistică de care abia anul acesta am reușit să mă îndrăgostesc. Am căutat mereu să aleg documentarele din program, dar la Arkadia nu au fost documentare. Au fost doar scurtmetraje de ficțiune și, implicit, inițial, dragoste cu forța.
N-aș fi crezut nici că „pofta vine mâncând”, dar, iată-mă, sâmbătă seară, așteptând nerăbătoare să înceapă cel de-al doilea calup de scurtmetraje studențești, curioasă nu de cât de bine vor fi realizate, ci de ce vor reuși să îmi transmită. Unii au căutat să amuze, alții să șocheze, alții pur și simplu să-și pună propriul „of” pe peliculă. Dar, vai, cât de puțin sau cât de mult poți să transmiți în câteva minute! În aceleași câteva minute, cu același buget și aceleași resurse.
Avem tineri extraordinar de talentați și mă bucur că pe o parte dintre ei chiar am avut ocazia să îi cunosc. Încă o dată, jos pălăria pentru echipa din spatele scurtmetrajului „Acordajul Profesorului Octav”, cea la care, de altfel, a ajuns și trofeul Arkadia Shortfest de anul acesta.
Cu drag, dacă veți avea ocazia, vă recomand și scurtmetrajul „Omul”, o producție ce a trecut de selecția oficială a European Independent Film Festival și cu un potențial imens de viralizare online datorită mesajului pe care îl transmite. „Omul” este Marcel Iureș, un domn tăcut care alege să ofere lucruri gratuit într-o piață în care totul are un preț. De neînțeles și de neacceptat de către ceilalți comercianți, ajunge să fie bătut de către aceștia, dar finalul, ce bine, e cu speranță. Nu vi-l spun, dar mergeți să-l vedeți. Să fie acesta pentru voi un imbold de a participa la primul vostru festival de scurtmetraje.
Poate nu o să așteptați, totuși, până la anul, dar eu tare mult m-aș bucura să ne vedem și în Băicoi. Scurtmetraje în uzină doar aici veți găsi, iar experiența chiar e una deosebită. Sonorizarea e de vis și să vedeți numa’ cum se aud stropii de ploaie când se întâlnesc cu tavanul. :)
***
Sunt recunoscătoare pentru întâmplarea de a ajunge să fiu nu numai învățăcel, ci și profesor, căci sâmbătă am „izbucnit” într-un mini-workshop de origami cu copiii din Băicoi. ^_^ Am împăturit lalele și am învățat și eu, cu această ocazie, cum se face un coș care să „găzduiască” aranjamentele florale. Iată-l mai jos, cu mulțumiri directe către Floru, parte din echipa Interaktiv University!
Atelier cu cei mici și coș cu lalele ^_^
***
Echipa din spatele Arkadia Shortfest este numai un suflet, oameni care vor sincer să facă ceva frumos pentru ceilalți, să dăruiască pentru bucuria de a dărui și de a accesibiliza cultura. Așa că, nu în ultimul rând, sunt, bineînțeles, recunoscătoare pentru toate aceste lucruri. Mulțumesc, Laura, Gabi, Tudor, Andrei și întregii echipe! Să fie din ce în ce mai bine!
Arkadia, ne vedem la anu’!
*
…ah, da, să nu uit! mai știți porcușorii din articolul precedent? i-am găsit! sunt la pensiunea Agatha Christie, între timp s-au făcut mari și stau „ca porcii la soare”.
V-am pupat!
A sta ca porcu’ la soare. ^_^
Posted by Oana Raluca Brătilă on Sunday, 5 July 2015