o brătilă pe .ro

Ce am învățat de la urzici

Mă săturasem să mănânc urzici numai la ai mei acasă. Evenimentul avea loc oricum de maxim trei ori pe an și atunci trebuia să-l ascult pe taică’miu bombănind de fiecare dată când mă duceam pe furiș să mai iau puțin din porția comună, înainte ca aceasta să fie repartizată în farfurii în funcție de sex, kilograme și vârstă. Normal că furam, porția lui tata era mereu mai mare.

Aș exagera dacă aș spune că urzicile sunt mâncarea mea preferată, dar ocupă cu siguranță un loc binemeritat într-un top 10 al poftelor de mâncare. Recunosc, îmi plac verziturile, iar urzicile nu numai că sunt gustoase, dar sunt și foarte sănătoase, așa că am luat decizia de a începe să le gătesc și eu. Prima experiență de acest tip a avut loc în weekend și rezultatul a fost sub așteptări, de unde și motivul pentru care scriu acest post. Desigur, eu sunt perfecționistă de fel, dar chiar se putea mult mai bine. Unde am greșit? Ei bine, nu mi-am dat seama că anumite lecții de viață se aplică la fel de bine și în regnul vegetal, așa că, inevitabil, am fost dezamăgită.

LECȚIA 1: Aparențele înșală. Vezi punga aia mare plină cu urzici? N-o să-ți ajungă decât de o porție. Serios, nu te lăsa păcălit de volum; după ce o să-ți petreci 3 ore din viață alegându-le, spălându-le și rupându-le codițele și după ce o să le fierbi vreo 5 minute, o să rămâi cu „un ceva” de mărimea unui pumn. E ca atunci când dai peste câte unul care se umflă în pene și te vrăjește că e mare specialist și după ce-ți petreci mai mult timp cu el îți dai seama că ai în fața ta o cantitate infinit mai mică de materie cenușie. Din fericire, problema cu urzicile se rezolvă cumpărând două pungi.

LECȚIA 2: Cantitatea diferă de la caz la caz. Așa cum unii muncesc pe un salariu mai mic și alții pe un salariu mai mare, nici urzicile nu sunt la fel ca pastele. Și știu, fraza anterioară pare să nu fi avut niciun sens, dar morala este: nu pune în apa în care fierbi urzici, aceeași cantitate de sare ca în apa în care fierbi paste. Mai bine mai adaugi după ce sunt gata.

Partea bună, desigur, este că am învățat din greșeli. Sunt informații pe care nu le găsești în nicio rețetă afișată pe Internet, dar care sunt la fel de importante ca numărul de căței de usturoi.

Pe Internet, desigur, nu o să găsești niciodată nici rețeta de urzici a mamei. O s-o găsești pe-a mamei lui Costică, pe-a mamei lui Georgel, pe-a mamei lui Andrei, dar urzici ca la mama acasă nu o să-ți iasă decât cu rețeta mamei. Simplă de altfel, dar gustoasă nevoie mare!

– se cumpără de la piață sau se culeg din grădină două pungi de urzici
– chiar dacă țăranca îți va spune că sunt alese, tu spală-le bine și fii atent la firicelele de iarbă și alți potențiali intruși, apoi rupele codițele mai groase
– se pune o oală cu apă și un strop de sare pe foc, iar când începe apa să fiarbă se pun și urzicile și se lasă pe foc până au fiert bine! :)) asta înseamnă undeva în jur de 30 de minute; testarea se face cu o lingură de lemn, cu care luați niște urzici și pe care le zdrobiți de marginea oalei – cu cât sunt mai fragede, cu atât mai bune vor fi și la final, în farfurie, așa că aveți răbdare :)
– se scot urzicile cu o paletă și se lasă la scurs într-o sită; apa în care au fiert nu se aruncă!
– după ce s-au scurs bine, urzicile fie se toacă foarte mărunt cu un cuțit, fie se folosește blenderul
– se pune pe foc o tigaie cu puțin ulei și după ce se încinge se adaugă o ceapă mică tăiată mărunt
– se călește ceapa câteva minute, după care se adaugă urzicile, niște zeamă din oala în care au fiert și, opțional pentru consistență și textură, o lingură de făină
– se amestecă în mod constant timp de aproximativ un sfert de oră, după care se oprește focul, se lasă câteva minute și se adaugă usturoiul în cantități cât mai mari (recomand o căpățână / trei pungi mari de urzici)

Voila, acestea sunt urzicile dumneavoastră! Să le serviți cu poftă alături de mămăliguță. :) Iar dacă vă ține, beți și zeama, că tare sănătoasă mai e!

7 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to Roșcata Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.