Și totul a început cu un capac | o brătilă pe .ro
o brătilă pe .ro

Și totul a început cu un capac

De câteva luni de zile încerc să mă mut în noul apartament pe care l-am găsit plin de mobilă veche, mirosind a bătrânețe și care nu mă făcea în niciun fel să mă simt ”ca acasă”. Vechi de peste 50 de ani, nelocuit de vreo 2, cu abțibilduri cu Albă ca Zăpada pe faianța gri care fusese o dată albă. Așa era și în baia bunicii, în care am copilărit și în care nu m-am simțit niciodată inconfortabil deși măsura sub 4 mp. și nu avea gresie pe cimentul stil mozaic. Aici nu locuisem însă niciodată și cimentul părea ”mai ciment” ca niciodată. Nici covoarele vechi, nici draperiile, nici clasica vitrină din care lipsea celebrul pește din sticlă nu mă făceau să mă simt în largul meu în casa în care plănuiam să îmi petrec următoarea parte din viața mea.

Probabil că nu o să uit niciodată momentul în care am scos toată mobila veche din camera zi și am dat draperiile jos, lăsând să se vadă o cameră cu totul diferită: luminoasă, aerisită și parcă, din acel moment, vie. Oameni cu capul pe umeri, am început prin a cumpăra prize și întrerupătoare noi, deși prima investiție, de ce să nu o spun, a fost într-un capac de WC pe care o să-l păstrăm probabil mereu pe post de amintire prețioasă. În camera zi aveam o canapea, trei covorașe și două mese IKEA aduse de Alex de la el de acasă. Pe una stăteau laptopurile și pe cealalată ventilatorul care ne asigura o seară suportabilă în mijlocul verii.

După trei luni de zile, lucrurile nu sunt cu mult mai diferite. Ne-am dat însă seama că o „acasă” nu se construiește peste noapte și că oricât de mult ai spune că cel mai important este „cu cine ești”, nu „unde ești”, când te afli în fiecare seară între aceiași pereți, care au fost o dată ai altcuiva, e important să te agăți de niște lucruri, chit că nu vorbim de canapele de piele sau de căzi cu jacuzzi. Ba chiar, de cele mai multe ori, sunt lucrurile mici cele care te fac să te simți ca acasă.

***

După capacul de veceu nu au urmat gresia și faianța nouă (pentru că țevile de peste 50 de ani s-au gândit să se spargă exact în ziua în care urma să le montăm), ci o serie de „jocuri de societate”, de la clasicele „Nu te supăra frate”, Rummy, șah și table, până la mai noul Catan. Din acel moment nu am mai avut nevoie decât de prietenii apropiați și de salteaua pe care o „furasem” de la patul vechi.

Între timp am mai primit o masă de la IKEA, așa că acum sunt trei. Numai că masa asta este a mea. Eu am primit-o, eu am montat-o în timp ce Alex spărgea faianța veche în camera de lângă, eu am pus primul pahar de Cointreau pe ea. Iar acestea sunt de fapt lucrurile care nu se uită și care mă fac pe mine să mă simt… ca acasă.

Pe voi? :)

About author View all posts Author website

Oana

Îndrăgostită de natură, fan DIY, pasionată de tot ce înseamnă educație, implicare și dezvoltare socială. Cred în bunătate, în zâmbet și în toleranță.
Încerc să fiu schimbarea pe care vreau să o văd în lume.

8 CommentsLeave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *