O bicicletă pentru Doli

În naivitatea mea caracteristică, speram că azi o să reuşesc să mă culc până va bate ceasul ora 00:00 şi omul negru va ieşi de sub pat. Poveşti pentru copii. E  00:14 deja şi tocmai am aflat că s-a prelungit concursul organizat de BikeWalk si Coca Cola. Ce mai contează că trebuie să mă trezesc devreme, că m-am hotărât în sfârşit să mă înscriu la un master în ţară, că mâine e ultima zi de înscrieri şi că trebuie să dau viaţă unui eseu… Noroc că am găsit prin casă o hârtie de imprimat fotografii şi am putut să “prepar” singurică o serie de poze “tip buletin”. De ce spun noroc? Păi mai bine să vă arăt… şi cred că o să înţelegeţi singuri de ce este pentru mine o experienţă traumatizantă să merg să scot astfel de poze.

Transformers! Copil naiv, femeia-bărbat, sprâncenata, manelista, gât-rupt şi în final o poză decentă – pe care plănuiesc să o folosesc până pe la 30 de ani când poate o să vreau să îmi fac iar şuviţe blonde… or maybe NOT.

Buuun. Lăsând aceste aspecte surpriză la o parte, plănuiesc să câştig o bicicletă. Da, mai am una, pe care o iubesc foarte mult, dar este pliabilă, cu roţi foarte mici (18″ dacă nu mă înşel?) şi la distanţe mari nu face faţă. Ok, nu fac eu faţă… Pe lângă faptul că trebuie să depun de trei ori mai mult efort ca să ajung din punctul X în punctul Y, mai trebuie să mă şi opresc frecvent ca să o salt peste bordurile trotuarelor. Care “este” multe, dese şi înalte. Pe stradă risc să merg doar noaptea când este mai liber. Până acum nu am fost aplatizată de niciun vitezoman participant la concursuri târzii în noapte. Da, în Pantelimon se practică.

Şi, desigur, nu se pune problema să ies cu ea în afara Bucureştiului, pe coclauri, sau să merg la Let’s Bike It, că aş rămâne probabil blocată în prima groapă şi m-ar boscorodi şi toţi ceilalţi partcipanţi.

Cu norocul nu prea le am, deci nu îmi pun baza în tragerea la sorţi, chit că am înscris toată familia, inclusiv căţelul – Doli Brătilă cu adresă pe gmail. Dacă vreţi id-ul de mess, let me know.

Cu milogeala nici atât, deci a picat şi varianta câştigului prin concursul de “like”-uri de pe Facebook – foarte triste concursurile de acest tip, apropo.

Aşa că a mai rămas varianta aceasta, în care trebuie să fac 5 bloggeri să mă voteze. După pozele de mai sus, şansele mele s-au diminuat semnificativ :)), dar mă voi baza totuşi pe obiectivitatea băieţilor.

Aşadar, doamnelor şi domnilor, Coane Miţe şi biciclişti, să purcedem!

Prima temă, de la domnul Zoso – „Viaţa pe 2 roţi – de la prima bicicletă până azi.”

O să fiu sinceră: nu mai ştiu exact care a fost prima mea bicicletă. Pe FB povesteam de un aşa-amintit BMX, bănuit în ultimul an că ar fi fost de fapt un soi de Adibas al ciclosferei, achiziţionat din non-continentul Europa. În realitate însă, am nişte flashback-uri cu o bicicletă verde, cu roţi mai mici, cam de dimensiunea celor de la actuala bicicletă pliabilă. E plauzibil, pentru că ştiu sigur că am început cu nişte roţi ajutătoare, iar la “BMX”-ul mov cu siguranţă nu s-ar fi potrivit. Aşa că prima mea bicicletă este o amintire verde cu roţi ajutătoare. Să remarcăm atmosfera eco.

Apoi a urmat amintirea mov cu petice roz. Da, aici poate fi speculată o atmosferă gay, dar la vârsta respectivă nu ştiam nici ce e aia gay, nici că Moş Crăciun nu există. Şi cu siguranţă nu mă interesa de culoarea bicicletei atâta timp timp cât mergea, se oprea şi mă făcea fericită în jurul stadionului. În ciuda culorilor (rozul explicându-se prin faptul că nu găsisem o nuanţă mai apropiată cu care să acoperim “juliturile” – şi era de fapt fuchsia dar deja vă ameţesc), era o bicicletă băieţească, solidă, ce a suportat multe. M-am dat jos de pe ea pe la 14 ani.

După 7 ani de pauză, 7 fiind considerat un număr magic în basme, m-am urcat din nou pe două roţi, retrogradând în şaua unei biciclete magice, dar cu roţi mici, primită cadou de ziua mea de la cei mai buni prieteni. E adevărat, mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Am zbughit-o din prima şi am devenit ulterior bune prietene. O cheamă Gicuţa Micuţa.

Viaţa pe două roţi a fost şi este genială. De la bucuria copilărească, pe care încă o mai simt când o iau la vale şi parcă îmi iau zborul, până la satisfacţia oferită de depăşirea unui cârd de maşini care prind stopul de 3 ori. Cred că mersul pe bicicletă, odată învăţat, fie nu-ţi place, fie îl iubeşti. Eu îl iubesc.

A doua temă, de la domnul Cabral – „cum faci sa convingi un sofer inrait sa renunte la masina si sa aleaga bicicleta?”

Asta e grea. Atributul acela – “înrăit” – face treaba dificilă rău de tot. Desigur, să nu ne legăm chiar de fiecare detaliu al cerinţei, pentru că în realitate oricum nu există o soluţie universală care să se aplice tuturor şoferilor înrăiţi. Până şi ei au caracteristicile lor specifice şi de acelea ar trebui să ne agăţăm atunci când vrem să îi convingem să renunţe la iubita lor. Şi prin iubită ne referim desigur la maşină.

Nu rezolvi nimic dacă te apuci să îi înşiri unui şofer motive pentru care bicicleta este mai bună decât maşina. El ştie deja că maşina poluează, că pierde timp la semafoare, că dă bani pe combustibil. Dacă nu o să ajungă în pragul sărăciei, crede-mă că va continua să conducă.

Soluţia nu este prezentarea bicicletei ca o varianta de mijloc de transport şi un înlocuitor mai bun al maşinii, ci prezentarea biciclitului ca atare – ca sursă de mişcare, de petrecere a timpului liber, de relaxare, de activitate de grup, etc. Trebuie să faci şoferul să îndrăgească bicicleta pentru ceea ce este ea mai întâi ca ceva complementar maşinii şi abia apoi el singur să îşi dorească să petreacă mai mult timp cu ea. Dacă îi jigneşti iubita, nu rezolvi nimic. Dacă îl faci să se îndrăgostească de o alta, ai şanse să îi devină amantă şi mai apoi soţie. ;)

A treia temă, de la domnul Arhi – „Care ar fi dupa tine, cele zece porunci ale biciclistului responsabil?”

1. Uite-te pe unde mergi.

1′. Nu întoarce capul după gagici cu ţâţe mari.

1”. Nici după gagici cu fustă scurtă.

2. Poartă o cască de protecţie.

2′. Pe cap.

2”. Şepcile Nike, pălăriile de cowboy sau cordeluţele nu sunt căşti de protecţie.

3. Nu băga viteză pe trotuar.

3′. Că e posibil să loveşti pe cineva.

3”. Sau să cazi în cap.

4. Încearcă să eviţi să ajungi pe bandă a doua a şoselei.

4′. Chiar şi atunci când maşinile sunt oprite la stop.

4”. Pentru că sunt şanse mari să faci mizerie şi să fie nevoie să fii măturat de pe carosabil.

5. Să ai mereu cu tine o sticlă de apă.

5′. Eventual cu tot cu apă în ea.

5”. Şi să nu fie bere.

6. Ar fi bine să fii echipat şi cu stopuri.

6′. Care să şi funcţioneze, pentru ca şoferii să te poată observa.

6”. Dar să rămâi la marginea benzii întâi.

7. Nu te lua la întrecere cu maşini mari sau mici.

7′. Şi nici nu scoate limba la şofer.

7”. Că mulţi şi-au găsit sfârşitul în seriale de comedie călcaţi de un vehicul care apare din neant.

8. Când e roşu, e roşu.

8′. Lasă şmecheriile şi aşteaptă să se facă verde, chiar dacă nu vin maşini.

8”. Vezi 7”.

9. Verifică starea bicicletei înainte de a pleca de acasă.

9′. Dacă arată în regulă, nu înseamnă neapărat că este în regulă.

9”. Dacă nu arată în regulă, înseamnă că sigur nu este în regulă.

10. Nu uita să nu întoarci capul după gagici.

Şi a patra şi ultima, că mi-e somn şi mâine chiar trebuie să mă înscriu la master, de la domnul Piticu citire – „unde te-ai plimba prima data cu bicicleta  rosie?”

Dacă nu ar trebui să merg cu bicicleta direct la turul din jurul Casei Poporului, m-aş da prima dată cu ea pe drumul până acasă. Sunt mai practică, ce vreţi, v-am zis că am nevoie de biclă pe post de înlocuitor de autobuz şi până în Pantelimon, slavă Domnului e destul de pedalat cât să simt diferenţa trecerii de la 18″ la 26″. Nu-i bai, drumul tot o să fie făcut şi cu atât mai dulce va fi el după încălzirea de la Izvor. :)

Între timp m-am mai documentat şi am văzut că şi în evaluarea acestor task-uri intră numărul de comentarii, like-uri şi alte treburi de genul. Pana mea, noi să fim sănătoşi!

Mă duc la somn, mâine e o zi mare! De la 19:00 sper să ne vedem la Let’s Blog It! :)

PS: nu vă agitaţi, glumeam, nu am înscris-o pe Doli la tragerea la sorţi.