o brătilă pe .ro

5 documentare pe care e musai să le vezi la One World Romania 2019

În fiecare an, în săptămâna de debut a OWR, las pentru câteva ore orice altceva aș mai avea de făcut și mă cufund în lumea documentarelor. Le iau pe rând, le citesc descrierile, urmăresc trailerele și fac liste. Întâi pun într-un notepad toate documentarele care îmi sună bine și pe care mi-ar plăcea să le văd, iar apoi le organizez într-un Excel. Da, da, ați citit bine – fac un motherfucking Excel. Frumos, elegant, cu zilele săptămânii și orele de difuzare. Văd ce și cum se suprapune, care sunt intervalele orare în care am altceva de făcut și nu pot ajunge la film și așa iau decizia finală.

Dar până să vedeți cum arată decizia finală de anul acesta, hai să vă fac un scurt rezumat a ce înseamnă One World Romania 2019.

***

Așadar, ce este One World Romania?

One World Romania este un festival internațional de film documentar dedicat drepturilor omului. Are loc anual, în București, și a ajuns la ediția cu numărul 12.

Anul acesta, festivalul are loc în perioada 15 – 24 martie și aduce nici mai mult nici mai puțin de 93 de filme grupate în 19 secțiuni.

Bilete și abonamente

O intrare la film costă 12 lei pe timp de zi (până în ora 19:00) și 17 lei pe timp de seară, respectiv 9 și 12 lei pentru elevi, studenți, pensionari și persoane cu dizabilități. Există și abonamente nenominale pentru 5 intrări, la prețul de 60 de lei și abonamente nominale care permit accesul la toate proiecțiile, la 120 de lei (respectiv 90 de lei pentru elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități).

*BILETUL PENTRU NEPOȚI ȘI BUNICI*

Și anul acesta, dar acum în toate locațiile festivalului, la prima proiecției a zilei, dacă vii la film cu bunicul sau bunica primești două bilete la preț de unul! ^_^

Atât biletele, cât și abonamentele, pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/program/one-world-romania. Ca de obicei, organizatorii recomandă și rezervarea locurilor (tot de pe site), pentru a nu exista riscul de a nu mai găsi niciun scaun liber.

Ce documentare îți recomand anul acesta

Programul complet al festivalului și o listă cu cele 93 de documentare ce vor fi difuzate în cadrul ediției de anul acesta, găsești aici și, respectiv, aici. Dacă nu ai răbdare să treci prin toate, vestea bună e că te poți baza pe mine. După ore de citit, vizionat, analizat, iată mai jos cele 5 documentare la ajung eu anul acesta și pe care zic că e musai să le vezi și tu:

35 de ani cu Nao și familia sa

„35 de ani cu Nao și cu familia sa” este un film care depășește mult tematica dizabilităţii. Începem călătoria întâlnind o familie cu doi copii, în momentul în care Ise Shinichi, unchiul lor, decide să o filmeze pe Nao – 8 ani, epileptică şi cu retard mental -, până în ultima ei zi. Medicii spuseseră că Nao nu va supravieţui mult timp, dar ea este mai puternică decât credeau şi Ise o va filma până la 43 de ani. (…) (Vanina Vignal)

Când? Sâmbătă, 16 martie, de la ora 21:00

Unde? La Cinemateca Eforie

(sau duminică, 17 martie, de la ora 12:00, la ARCUB)

Made in: Japonia | Secțiunea: Într-o altă realitate

Sinopsis integral și mai multe informații, aici.

O femeie captivă

Bernadett Tuza-Ritter pare că schițează portretul lui Marish, menajera unei familii middle-class din Ungaria, în câteva tușe observaționale de cotidian frust. Cu cât pătrundem mai mult în lumea acestei femei, perspectiva se schimbă și ne dăm seama că ceea ce vedem e de fapt o demitizare, o demascare a unei situații greu imaginabile în societatea contemporană: sclavia modernă. (…) (Andreea Chiper)

Când? Marți, 19 martie, de la ora 18:00

Unde? La ARCUB

(sau luni, 18 martie, de la ora 21:00, la Cinemateca Eforie)

Made in: Ungaria | Secțiunea: Munca

Sinopsis integral și mai multe informații, aici.

Distanța dintre mine și mine

Pentru mulți, este una dintre figurile copilăriei lor, vocea jucăușă din spatele Ninigrei și a lui Aligru. Pentru literatura română, este un monument. Pentru regimul comunist – o „poetă decadentă”, după ce fusese, în primii ani ai acestuia, o susținătoare ferventă. Dar cine a fost Nina Cassian pentru sine? „Distanța dintre mine și mine” atestă anduranța acestei figuri feminine, poeta nepierzându-și nici în ultima perioadă a vieții credința în basm, în haiosul uzualului și, așa cum mărturisește și ea, în dragoste. (…) (Teodora Leu)

Când? Joi, 21 martie, de la ora 20:30

Unde? La Cinemateca Eforie

(sau duminică, 24 martie, de la ora 21:00, la POINT)

Made in: Romania | Secțiunea: Made in Romania

Sinopsis integral și mai multe informații, aici.

Libertate

Casabianda, o închisoare deschisă din Corsica, este înconjurată de păduri unde prizonierii se plimbă, de câmpii unde lucrează și de o plajă paradisiacă de unde își iau avânt, din când în când, în mare. Ce vom afla rapid este că majoritatea au comis fapte extrem de grave, despre care se vorbește puțin la nivelul societății. Dar aceste persoane nu sunt prezentate ca niște monștri, deoarece regizorul Guillaume Massart are o relație directă și simplă cu ele, reflectând, în timpul filmării, la tot ceea ce descoperă împreună. În felul acesta, ne ajută să le întâlnim și noi și să ne depășim prejudecățile. (…) (Vanina Vignal)

Când? Vineri, 22 martie, de la ora 18:00

Unde? La Cinema Elvire Popesco

(sau sâmbătă, 23 martie, de la ora 23:00, la POINT)

Made in: Franța | Secțiunea: Forme de justiție

Sinopsis integral și mai multe informații, aici.

Hotel Iugoslavia

Pornind de la o investigație a relației sale personale cu trecutul Iugoslaviei și cu evenimentele care i-au forțat familia să plece în exil, regizorul Nicolas Wagnières alege să analizeze istoria particulară a Hotelului Jugoslavija din Belgrad și modalitatea în care schimbările suferite de clădire reflectă schimbările prin care Iugoslavia însăși a trecut după cel de-al Doilea Război Mondial și până astăzi. (…) (Raluca Durbacă)

Când? Sâmbătă, 23 martie, de la ora 20:00

Unde? La Cinema Elvire Popesco

(sau duminică, 24 martie, de la ora 12:00, la Cinemateca Eforie)

Made in: Elveția | Secțiunea: După Revoluții

Sinopsis integral și mai multe informații, aici.

***

Ne vedem la film!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

situs slot gacor provider terbaik agen toto slot terpercaya 2023 agen toto togel terpercaya 2023 situs toto togel pasaran resmi terbaik bandar toto macau pasaran resmi toto togel bandar toto slot gacor 4d 2023 bo togel online pasaran terlengkap sepanjang masa bo toto slot terlengkap sepanjang masa situs toto togel 2023 bet 100 perak daftar toto slot dan toto togel 2023 bermain toto togel dengan bet hanya 100 perak daftar toto slot bonus new member terpercaya bermain toto slot pelayanan 24 jam nonstop situs toto togel terpercaya situs toto togel online terbaik winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto winsortoto unsurtoto unsurtoto unsurtoto winsortoto winsortoto winsortoto rasa4d rasa4d rasa4d gampangtoto gampangtoto gampangtoto winsortoto link winsortoto unsurtoto link unsurtoto rasa4d link rasa4d bungtoto link bungtoto gampangtoto link gampangtoto winsortoto situs toto slot gacor dengan toto togel terbaik winsortoto situs toto togel online deposit 10rb winsortoto situs toto togel online resmi hadiah 4d 10 juta winsortoto agen toto togel online terpercaya winsortoto agen toto slot dan situs toto togel resmi winsortoto bandar toto togel dan toto slot winsortoto situs toto togel dan agen toto slot terpercaya winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus winsortoto situs toto terpercaya toto togel dan toto slot gacor winsortoto situs togel online dan slot online terpercaya winsortoto situs togel online hadiah terbesar winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel dan toto slot terpercaya winsortoto bandar toto togel online terpercaya 2023 winsortoto situs togel online resmi terpercaya pasaran terlengkap winsortoto situs toto togel online 4d terpercaya winsortoto bandar togel online resmi winsortoto situs togel online bonus harian terbesar winsortoto situs toto bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya beragam bonus bet 100 perak winsortoto situs togel dengan permainan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto dengan permainan toto togel dan toto slot terbaik winsortoto situs toto togel terpercaya bet 100 situs toto togel deposit pulsa tanpa potongan winsortoto situs toto slot pasti slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terpercaya winsortoto situs toto resmi bonus new member 100rb tanpa potongan winsortoto toto slot gacor dan togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto togel online terlengkap dan terpercaya winsortoto situs toto togel online winsortoto situs toto togel online hadiah 4d 10 juta winsortoto situs togel online dan agen slot online terpercaya winsortoto situs togel online resmi terpercaya winsortoto situs toto terpercaya winsortoto situs toto togel resmi dan toto slot gacor winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi winsortoto situs toto togel online permainan resmi dan terlengkap winsortoto agen toto togel hadiah 4d 10 juta terpercaya winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan togel online pasaran terlengkap winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan terbaik winsortoto bandar toto togel dan toto slot resmi winsortoto situs toto deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto terpercaya permainan resmi dan lengkap winsortoto agen toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto situs toto terbaik bonus menarik winsortoto situs toto bonus new member terbesar bet 100 winsortoto situs toto terpercaya dengan toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel permainan toto togel dan toto slot resmi winsortoto agen toto togel dan situs toto slot terbaik 2023 winsortoto situs toto togel pasaran togel online terlengkap winsortoto situs toto togel online remsi bet hanya 100 perak winsortoto situs toto togel dengan permainan toto slot 4d winsortoto agen toto togel resmi dan situs toto slot 4d terbaik winsortoto situs togel online bandar toto slot terpercaya winsortoto agen toto togel dan situs toto slot winsortoto situs toto slot 4d dan toto togel winsortoto agen toto togel 4d pasaran terlengkap winsortoto toto togel deposit 10rb tanpa potongan winsortoto situs toto togel bet 100 perak winsortoto situs toto togel pasaran resmi dan toto slot 4d winsortoto agen toto togel online resmi dan slot gacor 4d winsortoto agen toto togel dan situs toto slot resmi winsortoto situs toto togel terpercaya pasaran terbaik winsortoto sebagai 10 situs togel online pasaran toto macau winsortoto situs toto togel 4d pasaran resmi toto slot 4d winsortoto bandar toto togel 4d dan situs toto slot 4d winsortoto bandar toto togel online bet 100 perak tanpa potongan winsortoto situs toto togel tersedia bonus new member winsortoto situs toto togel bonus new member winsortoto bandar togel online dan toto slot 4 terbaik winsortoto situs togel online 4d terbaik dan toto slot terpercaya winsortoto situs toto togel hadiah 4d 10 juta terbaik winsortoto situs toto togel 4d resmi mudah menang winsortoto situs toto togel 4d dan toto slot 4d terbaik winsortoto situs toto togel 4d dengan toto slot terpercaya winsortoto unsurtoto gampangtoto bungtoto rasa4d titi4d ltdtoto bobatoto bobatoto situs toto togel slot situs bandar toto togel slot terpercaya titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d slot titi4d togel situs titi4d titi4d login titi4d daftar titi4d titi4d togel titi4d slot situs titi4d agen titi4d bandar titi4d kaostogel kaskustoto toto togel sontogel pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d pascol4d