Aș fi zis că am descoperit „cea mai mișto aplicație” punct, dar nu voiam să pară că exagerez. Plus că e dificil să pui la un loc și să compari între ele aplicații care te ajută cu organizarea, aplicații de divertisment, aplicații educaționale… Pot să spun, însă, fără nicio îndoială, că este una dintre cele mai mișto aplicații. Nu o fi cea mai cea, dar e una dintre ele.
Ce înseamnă pentru mine o „aplicație mișto”? O aplicație care îmi aduce oleacă de plus valoare în schimbul timpului pe care i-l ofer și care este, în același timp, „prietenoasă cu utilizatorul”. Cu alte cuvinte, trebuie să aibă conținut de calitate și trebuie, prin structură și design, să îmi facă plăcere să o folosesc.
Hai să-ți prezint Blinkist!
Am ajuns la ea printr-o reclamă de pe Facebook, semn că uneori chiar funcționează anunțurile targetate. Era un text în care eram întrebată dacă am citit vreodată patru cărți într-o singură zi. Mi-a dat unde mă doare mai tare, căci de multe ori mă trezesc gâdindu-mă că nu-mi ajunge o singură viață să văd toată locurile pe care aș vrea să le văd și să citesc toate cărțile pe care aș vrea să le citesc. M-a prins, m-a făcut curioasă, am dat click. Speram doar să nu fie încă un curs de citire rapidă, pentru că nu, nu îmi doresc să fiu și mai pe repede – înainte decât sunt deja încercând să țin pasul cu viteza secolului 21. Cititul a rămas una dintre activitățile pe care îmi place să le savurez în tihnă, încet, în ritmul meu.
Am avut noroc. Blinkist nu e un curs de citire rapidă, ci o colecție de idei extrase din peste 2000 de cărți de non-ficțiune. Cu alte cuvinte, există niște omuleți care citesc toate cărțile populare apărute pe un subiect anume, care subliniază cele mai interesante idei și care le combină apoi într-un rezumat de 15 minute. Pentru că partea cea mai tare la Blinkist, dacă mă-ntrebați pe mine, este că ideile pot fi accesate și în format audio. Și în contextul în care majoritatea dintre noi ne petrecem mai mult timp cu ochii într-un ecran decât în afara lui (și îndrăznesc chiar să pun la socoteală și timpul în care dormim!), acesta chiar este un mare plus. Desigur, în ideea în care în timp ce asculți nu te mâncă-n fund să dai scroll pe Facebook sau să te joci ceva, căci atunci degeaba asculți. Am o veste pentru tine: multitaskingul e doar un mit.
Acuma, na, ce-i de la Blinkist promovează aplicația ca fiind soluția la a citi mai multe cărți. Numai că, de fapt, să fim serioși, nu citești / asculți o carte, ci un rezumat al ei, un rezumat care, în plus, poartă o mică marcă a subiectivității. Nu prin felul în care sunt scrise, ci prin alegerea cuprinsului lor, a ideilor considerate a fi cele mai importante. Ce îmi place mie, de fapt, este că deși nu citesc musai mai multe cărți, am acces la mai multă informație pe o zonă anume de interes. Iar rezumatele mă ajută în a-mi da mai bine seama care este abordarea unui autor și dacă vreau sau nu să îi citesc, ulterior, toată cartea. Pentru că dacă ideile sunt faine, atunci vreau să aflu mai multe despre cum a ajuns la ele și vreau să am acces la mai multe exemplu și studii de caz.
Blinkist are cărți motivaționale, de educație emoțională și de parenting, dar și cărți despre marketing, antreprenoriat, economie, politică, istorie sau tehnologie. Colecția este în continuă creștere (în fiecare lună sunt introduse în jur de 40 de titluri noi) și în momentul de față cuprinde peste 2000 de cărți grupate în nici mai mult nici mai puțin de 19 categorii. Aplicația a fost lansată în 2012 și a ajuns, în momentul de față, să aibă peste 2 milioane de utilizatori.
Ce-mi mai place la Blinkist
- că îmi sugerează ce să mai citesc / ascult în funcție de preferințele mele – poți adăuga cărțile care îți plac în lista de „favorites”
- că pot să subliniez ideile principale chiar și dintr-un rezumat cu idei principale! :D – și pot să am acces apoi la mica mea listă cu idei
- că am acces la liste cu cărți selectate și recomandate de experți din domeniul respectiv
- că vocile naratorilor nu sunt enervante – cele feminine, îndrăznesc să spun, sunt chiar foarte plăcute! (cel puțin cele peste care am dat eu până acum! :D)
- că arată bine și e foarte ușor de folosit! :)
Cât costă Blinkist
Nu puțin! Dar dacă te gândești că vorbim de o aplicație care este actualizată constant pe parte de conținut și dacă ești un om pasionat de cărți de non-ficțiune, atunci răspunsul e „nici mult!”. Abonamentele sunt exclusiv anuale și costă 50 de dolari / an în varianta doar cu text și 80 de dolari / an în varianta cu text și audio. În mod normal aveți acces la o zi de testare gratuită, dar să vă dau un pont: Blinkist are și un podcast (îl recomand și pe acesta!), iar la finalul variantei transcrise a fiecărui episod oferă un cod pentru acces gratuit timp de două săptămâni. ^_^
***
Vă aștept cu impresii! Și dacă mai știți și voi alte aplicații la fel de mișto, ei bine, nu le țineți numai pentru voi! :)
Cheers!