o brătilă pe .ro

#HaiCuMine

M-am apucat de blog pentru că voiam să mă citească băiatul cu care mă iubeam acum mai bine de 10 ani. Scriam pentru el, scriam ce mă doare, speram că o să ajute în vreun fel. Îmi plângeam de milă și căutam mângâiere, asta se întâmpla, și deși din partea lui nu se întorcea de obicei nimic, scrisul avea acel efect terapeutic de care încă mă mai bucur și acum.

Apoi au început cumva să mai apară și alți cititori (oare cum se întâmpla asta înainte de era Facebook-ului?), m-am despărțit de cel căruia simt acum să-i mulțumesc că m-a făcut să sufăr (căci fără el poate nu m-aș fi apucat niciodată de scris), așa că blogul avea nevoie de un sens nou. M-am apucat, de data aceasta, să-mi vărs frustrările cu privire la ce nu merge bine în țara asta. Și o perioadă destul de lungă de timp doar la asta m-am limitat: la a mă plânge. Cel mai mult mă plângeam de RATB.

Apoi am descoperit ce înseamnă implicarea activă în societate și ce satisfacție îi poate da ea unui om dornic de schimbare și am hotărât să încerc să mă plâng mai puțin și să acționez mai mult. De cele mai multe ori îmi și iese, cu toate că aș vrea să pot renunța de tot la partea cu „plânsul” și să îmi văd direct de acțiune. E totuși ceva atrăgător în a posta pe Facebook atunci când te lovești de o problemă. Cumva, tot o căutare de mângâiere e și acolo. Dorința de a primi înțelegere din partea celorlalți. Încă nu știu dacă și pentru asta ar trebui să-i „mulțumesc” (de data aceasta ironic) tot fostului iubit sau e ceva ce ține, într-o mai mică sau mai mare măsură, de nevoile noastre umane universal valabile.

De ce scriu acum pe blog?
  • Pentru că mă ajută să mai descarc din zecile de mii de gânduri care-mi zburdă haotic prin cap, mă relaxează și mă ajută să intru în starea de flux (flow), ceea ce contribuie semnificativ la starea mea de bine;
  • Pentru că îmi place să împărtășesc cu alți oameni lucrurile grozave pe care le descopăr, fie ele evenimente sau produse, fie ele experiențe sau revelații personale care simt că ar fi valoroase și pentru ei;
  • Pentru că îmi doresc să strâng în jurul meu o comunitate de oameni care să schimbe lumea prin implicarea activă în societate și îmi doresc, în secret (not anymore!), să ajung să reușesc, prin puterea cuvintelor și a exemplului personal, să mobilizez mii de oameni să acționeze în loc să se plângă;
  • Pentru că îmi place să primesc like-uri. Serios, de ce să vă mint, chiar îmi place…
#HaiCuMine

Pe 24 septembrie am participat la cea de-a 5-a ediție „Let’s Do It, Romania!” alături de cititori ai blogului care s-au simțit motivați de apelul meu. Am invitati cititorii în echipa mea dacă nu reușesc să își formeze propria echipă și, deși nu am reușit să mobilizez „mii de oameni”, la finalul zilei, văzând satisfacția tuturor celor implicați, m-am simțit motivată să duc mai departe genul acesta de inițiativă.

Așa a apărut ideea lui #HaiCuMine, un proiect de implicare socială bazat pe puterea exemplului personal (pentru că voi chema oameni acolo unde merg și eu) și a motivației venite din apartenența la un grup (pentru că știu că e mai greu să te mobilizezi atunci când trebuie să mergi singur).

Plănuiesc să vă chem să mergem împreună să facem curățenie în păduri, să donăm sânge, să plantăm copaci, să fim observatori la alegeri, să participăm la proteste și, în general, la orice acțiune în care voi simți că implicarea noastră contează.

Obiective

Îmi doresc ca în următorul an:

  • să strâng cel puțin 500 de persoane abonate la acțiunile #HaiCuMine, din care…
  • să mobilizez cel puțin 200 de persoane care…
  • să mi se alăture în cel puțin 10 acțiuni de implicare socială;

În plus, sper ca hashtagul #HaiCuMine să devină un instrument de mobilizare folosit de oameni independent de apelurile inițiate pe blogul meu.

Abonează-te la acțiuni!

Aici poți să îți lași adresa de mail ca să te țin la curent cu acțiunile #HaiCuMine (voi trimite exclusiv mailuri legate de aceste acțiuni):

[contact-form-7 id=”7392″ title=”#HaiCuMine Form”]

20 CommentsLeave a comment

Leave a Reply to #HaiCuMine și SUN Plaza la un curs de prim ajutor! | o brătilă pe .ro Cancel Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.