o brătilă pe .ro

Alo, bună ziua, Oana de la Institutul pentru Fericire aici!

S-a întâmplat ca de-alungul vieții să primesc multe porecle, mai mult sau mai puțin flatante, unele în directă legătură cu activitățile în care eram implicată. De pildă, în facultate, când am lansat blogul apPRentice.ro („adevăratul blog de comunicare”, parol!), eu și colegele de echipă primiserăm denumirea de „fetele de la apprentice”. Așa eram cunoscute în blogosferă, twittosferă și alte sfere ale online-ului și era o asociere cu care eu mă mândream, căci era primul meu proiect, prima incursiune în Social Media, și se dezvoltase extraordinar de frumos în doar câteva luni de la lansarea sa. aPRentice.ro a fost, de altfel, și motivul pentru care am început să particip la evenimentele organizate de Manafu și să intru astfel în contact, la una dintre ele, cu cei alături de care am pornit campania „Let’s Do It, Romania!”. Ce a urmat? O nouă poreclă, aparent mai puțin flatantă, dar care pentru mine reprezenta încă un succes personal. Cătălin Sava de la TVR a fost primul care mi-a spus „fata cu gunoaiele”.

„Fata cu gunoaiele” a căpătat și un nume odată cu dezvoltarea blogului și mutarea lui, acum cinci ani (da, chiar luna asta se împlinesc 5 ani!), pe actualul domeniu, obratila.ro. Asa s-a nascut „obrătilă” sau, simplu, „brătilă”, în varianta renăscută a unei dintre poreclele din facultate.

***

E 13 ianuarie 2016 și se împlinesc doi ani de când fac parte din echipa Institutului pentru Fericire. De un an și ceva numele meu mijlociu este „Fericire”. Oana Fericire Brătilă. Are o muzicalitate aparte felul în care mă prezint atunci când sun pe cineva în interes profesional și cred că nu o să pierd niciodată bucuria de a spune că sunt „Oana de la Institutul pentru Fericire”. Mai amuzant este atunci când spun oamenilor că „mă duc la Institut” și majoritatea își imaginează deja o clădire impunătoare în care lucrează numai oameni serioși, cu halate și ochelari pe nas. A nu se înțelege că noi nu suntem serioși, dar halatele ni le punem doar la ocazii speciale.

Când am venit la Institut, culmea, eram departe de a mă simți fericită. Cu 3 luni în urmă intrasem brusc în ceea ce credeam la momentul respectiv că e o depresie din care nu o să ies niciodată. M-am trezit în dimineața zilei de 18 septembrie 2013 și lumea parcă nu mai era cea pe care o știam eu de 26 de ani încoace. Rațional, conștientizam faptul că nu s-a schimbat nimic în jurul meu și că tot ceea ce văd îmi este cunoscut, dar de rezonat, la nivelul pieptului, nu reușeam să mai rezonez cu nimic. Simțeam doar o stare de neliniște și de panică, neînțelegând ce mi se întâmplă și dacă o să-mi treacă vreodată. Știi cum e atunci când repeți un cuvânt de atât de multe ori la rând încât la un moment dat pare să nu mai aibă niciun sens? Așa simțeam eu vis-a-vis de tot ce mă înconjura. Parcă dintr-o dată nu mai avea niciun sens. Eram o legumă, dar o legumă panicată și mă întrebam dacă voi mai putea privi vreodată lumea la fel ca „înainte” și dacă voi mai fi vreodată omul vesel și optimist cu care mă identificau nu doar ceilalți, dar în primul rând eu. Mi se făcuse un dor imens de mine și simțeam că m-am pierdut pentru totdeauna.

Eram disperată. Făcusem greșeala de a intra și pe un forum tip „anxioșii anonimi” și „aflasem” că anxietatea e incurabilă. Am fost la energoterapeuți, la psihoterapie, la biserică. Am încercat de toate pentru că nu mai puteam sta cu mine, singurul om de care nu puteam să fug. Îmi repetam obsesiv în minte întrebări cu privire la realitate, sensul vieții și existența mea în general. Nu mai găseam plăcere în nimic, nu mă mai entuziasma nimic și de cele mai multe ori mă forțam să zâmbesc. Nu mă mai recunoșteam pe mine și asta era, de fapt, cel mai dureros. Știam cum mă cheamă, știam unde locuiesc, dar îmi pierdusem identitatea.

***

Cei doi ani petrecuți în proiectul „Let’s Do It, Romania!” au fost printre cei mai frumoși din viața mea. Luptam pentru o cauză în care cred, simțeam că pot să schimb cu adevărat ceva în jurul meu și, deși mă culcam uneori și la 5 dimineața, îmi luam atâta energie din ceea ce făceam că nu mai contau nici nopțile nedormite, nici faptul că toată activitatea mea era una de voluntariat, adică neplătită. S-a născut atunci în mine dorința de a lucra într-un ONG în care să pot să-mi folosesc entuziasmul în cel mai constructiv mod, dar care să mă poată susține din punct de vedere financiar. Nu am găsit în primul an, nu am găsit nici în al doilea, nici în al treilea. Am lucrat, în schimb, în companii în care jobul meu părea a fi unul ideal, dar care mie îmi aducea prea puțină satisfacție emoțională. Mi-am dat seama că nu mă motivau nici prestigiul, nici banii. Eu îmi doream să cresc proiecte și să schimb lumea. 

În iarna lui 2013 am văzut un anunț. „Institutul pentru Fericire” își căuta gazdă. M-am dus la interviu pe 12 ianuarie (2014) și a rămas să încep „de mâine”. Pe 13 ianuarie aveam deja adresă de mail, acces la site și urma să organizez primul meu eveniment. „Gazda” nu era, de fapt, doar o gazdă. Eram în prima mea săptămână și trebuia să mă ocup, cap-coadă, de un eveniment. Eu îl puneam pe site, eu îl promovam, eu aranjam scaunele în sală, eu făceam popcornul, eu întâmpinam oamenii, eu tăiam chitanțe. Și, pentru prima oară, eu căpătam din nou sens.

Mi se împlinise visul: lucram într-un ONG și aveam să schimb lumea. Începând cu mine.

***

Ultimii doi ani au fost pentru mine o serie continuă de motive de recunoștință. Nu am revenit la omul pe care îl pierdusem, dar nici nu îl mai caut. Mi-am recăpătat zâmbetul și entuziasmul și lucrez la fi în fiecare zi o versiune mai bună a mea. Îmi accept momentele de tristețe, de anxietate sau de teamă. Sunt și ele emoții care îmi confirmă că sunt aici, că sunt vie și că trăiesc. Dar nu mă afund în ele și știu că totul ține, de fapt, de perspectivă. Asta e frumusețea vieții și acesta e, cred, liberul arbitru: avem libertatea, în orice moment al vieții noastre, să alegem sensul pe care vrem să îl dăm lucrurilor.

Cheers!

Oana de la Institutul pentru Fericire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.