Drumul Lung spre Cimitirul Vesel – comorile vii (ziua 1)

Spre surprinderea călătorilor, trenul a ajuns în Sighetul Marmației la orele 07:30 fix. Cu 10 minute înainte, conductorul dăduse trezirea în vagonul de dormit și aștepta comenzile de cafea. „Cafea cu zahăr, fără zahăr, cu zaharină, zahăr brun, lapte, cum doriți, vă stau la dispoziție.”. Noaptea și-o petrecuse în capătul vagonului, pe hol, completând documente, întrerupând rutina doar în stațiile mari, când cobora să fumeze o țigară. Puteai să-l vezi pe geam, în lumina surdă a gării, când somnul îți era întrerupt de voci ce anunțaru sosiri, plecări, întârzieri.

În Sighetul Marmației, însă, trenul nu avusese niciun pic de întârziere, iar peste jumătate de oră eram deja în Săpânța.

***

Undeva pe lânga granița cu Ucraina, pe unde se agață harta-n cui, se află localitatea Săpânța, recunoscută în lume pentru cimitirul vesel, operă a meșterului Stan Ioan Pătraș. Totul a început în 1935 și nimeni nu știe de unde i-a venit ideea sau cum au reacționat oamenii la momentul respectiv, dar cimitirul este văzut în momentul de față, atât de către preoți, cât și de către ceilalți locuitori ai satului, ca fiind o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Un semn mare de întrebare rămâne însă în ceea ce privește aspectul confesional, căci  dacă la recensământul din 1930, din 3.727 de locuitori, 2577 erau greco-catolici, în 2002, din 3267 de locuitori, 2936 erau ortodocsi, iar biserica din Săpânța este disputată de ambele grupări religioase. În 2009, Biserica Ortodoxa Română a primit aprobarea de a schimba arhitectura neo-gotică (o dovadă de apartenență la religia greco-catolică), demolând turla cu crucea și construind una nouă, în stil bucovinean, în ciuda înscrierii, alături de cimitirul vesel, în Patrimoniul UNESCO.

(later edit: informația conform căreia Cimitirul Vesel este înscris în patrimoniul UNESCO este una eronată, ce apare însă în foarte multe articole; în realitate, în patrimoniul UNESCO sunt înscrise 8 biserici de lemn din Maramureș, iar lista o puteți consulta aici)

***

Prima oprire pe harta comorilor vii am făcut-o chiar la Casa Memorială a lui Stan Ioan Pătraș, domeniu în care acum locuiește și lucrează ucenicul său, Dumitru Pop Tincu. Casa în care a locuit Stan Pătraș a fost transformată în muzeu, intrarea este de doar 4 lei, iar cel care taie biletele și îți este, totodată, ghid, este chiar Dumitru Tincu. Tot el a venit cu ideea ca biletul să fie o carte poștală, pentru a-l putea refolosi și pentru a împărtăși frumusețea locului și cu alți oameni.

I-a fost elev lui Stan Pătraș de la vârsta de 9 ani, iar la 22, pe când lucra în alt oraș, a primit telefonul de înștiințare că a venit momentul. Momentul să ducă mai departe tradiția crucilor din Cimitirul Vesel, după cum fusese dorința lui Stan Pătraș, deși nu îi fusese nici copil, nici nepot, nici vreun alt fel de rudă. Acum, Dumitru Tincu este angajat al Muzeului Maramureșului din Sighetul Marmației și instructor la Școala Populară de Arte, de unde își alege și ucenicii, dintre copiii înscriși în cercul de sculptură – pictură. Spune că afară este cunoscut mult mai bine ca în țară și nu-ți vine să-l contrazici când vezi pe pereții camerei articole din New York Times, trofee primite în Japonia și un catalog cu o expoziție permanentă în Franța. Chiar acum lucrează la o cruce pentru o comandă primită din Japonia.

Crucile sunt realizate 100% manual, iar Dumitru Tincu le face singur, cap – coadă, pornind de la o bucată dreptunghiulară de lemn de stejar. Toate crucile sunt făcute din lemn de stejar și la fiecare dintre ele lucrează în jur de 2 – 3 săptămâni, perioadă în care este inclusă și crearea epitafului, căci și acestea sunt semnate tot de dumnealui. Cimitirul Vesel nu este muzeu, ci este efectiv cimitirul satului, iar săpânțeni încă mai sunt îngropați acolo. O cruce costă în jur de 3000 de lei, iar în atelier poți să vezi toate etapele prin care trece până este finalizată. De la blocul dreptunghiular de lemn, la forma încă nepictată, acoperită apoi de „albastrul de Săpânța”, pictată și, în final, inscripționată cu dalta și ciocanul.

***

Ne-am despărțit cu greu de Dumitru Tincu și am pornit în căutarea lui Ioan Barani, fierarul din Săpânța, fără să ne dăm seama că avea casa fix vis-a-vis de cea în care locuise odată Stan Ioan Pătraș, din care tocmai ieșeam. În Săpânța, să cauți o casă după număr nu e cea mai bună variantă și când am ajuns în sat ne-am confruntat cu rezolvarea unei adevărate probleme de logică în căutarea pensiunii la care eram cazați. Numere pare și impare găsești pe ambele părți ale străzii Principale (pe multe dintre ele găsești chiar două numere) și e posibil să te afli într-un loc în care pe dreapta să vezi 400 și pe stânga 700, iar pe o parte numerele să crească și pe cealaltă să scadă. Asta pentru că numerotarea s-a făcut circular, pornind cu primul număr pe partea dreaptă și terminând cu ultimul număr, pe partea stângă. Cu toate acestea, chiar dacă ai rezolvat prima ghicitoare, când vine vorba de a găsi pe cineva pe o uliță lăturalnică, cel mai ușor rezolvi problema întrebând pe cineva direct de numele persoanei pe care o cauți. Pentru că și în Săpânța, care în orice sat românesc, toată lumea se știe cu toată lumea.

Dumitru Tincu nu are nevoie de informații atunci când scrie epitaful unui săpânțean.

***

Pe Ioan Barani l-am găsit făurind un topor, scenă desprinsă parcă mai mult din filme și din jocuri pe calculator, decât din viața reală. Pentru câteva minute chiar m-am simțit ca într-un decor din Ironforge (oraș din jocul „World of Warcraft”) sau undeva pe tărâmurile din Game of Thrones. Pe ușa de lemn era inscripționat „House of The Barani”.

E umbră, dar cuptorul emană o căldură greu de suportat. „Iarna-i bine, vara-i rău”, după cum spune și ucenicul lui Ioan Barani, iar aici se muncește din greu de dimineața până seara. Nu ai cum să nu le observi brațele puternice.

Langă cuptor e locul pentru potcovit cai. În mod normal, perepotcovirea se face o dată pe lună, dar nu toți localnicii respectă această regulă. Azi, la perepotcovit stă cuminte Victor. E un cal bine îngrijit, la care ți-e drag să te uiți, cum rar vezi prin sudul țării. Potcovirea nu doare, e ca un soi de pedichiură pentru doamne, după cum zice Ioan Barani, dar calul trebuie să aibă încredere în stăpân, să stea cuminte cât îi ține copita îndreptată spre meșterul fierar. Victor face toată treaba în gospodărie și stăpânul lui știe că e un cal deosebit. Între cei doi e o relație strânsă și asta se vede în fiecare gest pe care îl fac.

„Victor, stay tranquilo!”, se aude vocea lui Ioan Barani. A trecut mai mult de o oră, timp în care i-a scos potcoavele vechi și i-a curățat copitele. În câteva minute i-a fixat și potcoava nouă, iar Victor bate mândru cu piciorul în pământ.

***

E 13 august și e cea mai călduroasă zi din an. Pe strada Principală soarele arde, dar aerul e curat, de munte. Localnicii și-au scos podoabele la drum, în așteptarea musafirilor. În fața porții, Teodosia Pop țese de zor și abia așteaptă să ne povestească cum e cu ponojii, brâhlea și suveica. Sunt zeci de ani de când țese și spune că nu și-ar dori să facă altceva, cu atât mai puțin să plece în țări străine, oricât de mulți bani s-ar câștiga. O geantă cusută sau țesută de ea costă doar 15 lei, aceleași genți care pe Valea Prahovei se vând și cu 100.

Peste drum, un bătrân îndrugă bătătura și toarce urzeala din care Teodosia o să țeasă o cergă la chiară. Bătătura e firul gros de lână, urzeala e cel subțire, chiara e denumirea de aici a „războiului”, iar cerga e țesătura ce se va pune pe pat, după ce va trece mai întâi pe la vâltorile din sat, pentru finisare. Vâltoarea e mașina de spălat a naturii, o mini construcție din lemn, făcută de localnici pe râul Săpânța, la care oamenii se duc să spele lâna de la oile proaspăt tunse și, ulterior, cergile finalizate.

„Pune picioarele pe ponoji, ridică suveica să-ți faci fir, dă-o printre urzeală, trage brâhlea printre ițe” și gata-i rândul de țesătură sub îndrumarea doamnei Teodosia.

***

Ne-am încheiat prima zi în Săpânța chiar la vâltori, urmărind cum se învârte o cergă sub apus de soare. E răcoare deja, sătenii au intrat în case și râul susură în liniște deplină. La 10 seara suntem deja în pat. Mâine ne-așteaptă o zi lungă.

—

În perioada 12 – 16 august sunt pe Drumul lung spre Cimitirul Vesel, datorită companiei Cris – Tim, spre a-ți împărtăși valorile tradiţionale româneşti de la Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeană de la Săpânța.