o brătilă pe .ro

Oaza din deșertul de beton

Sunt convinsă că mulți dintre voi au auzit deja de „Delta Bucureștiului” și cel mai probabil asta s-a întâmplat undeva prin primăvara anului trecut, când, după un articol publicat în revista National Geographic, mass media s-a gândit că e un subiect bun de știri și s-a creat, astfel, oleacă de buzz în jurul subiectului. Ca de obicei, însă, în stilul carateristic (superficial, adică), subiectul a fost ulterior abandonat. Oamenii și-au reluat activitățile de zi cu zi, uitând de imaginea ce i-a minunat, de dorința de a afla mai multe despre ea, de dorința de a vedea mai mult și de grija a ceea ce i se va întâmpla. Printre acești oameni, și eu.

M-am născut și am crescut în București, dar, ca orice bucureștean veritabil, mi-am desfășurat majoritatea activităților în „ograda mea”, prin ogradă înțelegându-se cartier (Pantelimon, în cazul meu), și în centrul Capitalei. În Drumul Taberei am ajuns prima oară în liceu, în vizită la un coleg, și, în total, am fost în cartierul respectiv de maxim 5 ori; în Militari să fi fost de vreo 10, căci am mai ajuns prin Plaza, pe vremea când era cool, iar Văcăreștiul a reprezentat și el un soi de „necunoscută” până acum vreo patru ani, când l-am cunoscut pe Alex și a venit la pachet cu prieteni din zona Văcărești – Brâncoveanu – Tineretului. Astfel încât, pentru mine surpriza nu a venit doar din partea faunei și florei ce s-au format în spațiul respectiv, cât existența spațiului în sine. Un spațiu care nu e de ieri, de azi, căci vorbim despre un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, crânguri de sălcii, cuiburi de plopi, perdele de trestie și stuf, ce s-a format de-alungul a peste 20 de ani și care se întinde pe o suprafață de peste 180 de hectare.parcul natural vacaresti

Ceea ce reprezintă acum habitatul a 94 de specii de păsări, dar și a multor specii de reptile, insecte și chiar mamifere, a fost gândit în anii ’70, de către comuniști, ca un proiect hidrotehnic ce avea să protejeze Bucureștiul de potențiale inundații. Lucrările la digul din pământ betonat au fost finalizate în 1989, dar proiectul a fost abandonat imediat după. Aflată sub semnul „situației juridice incerte”, la fel ca multe alte zone sau clădiri din Capitală, și cuveta proiectatului lac Văcărești a devenit o zonă abandonată și transformată în timp într-o groapă de gunoi improvizată (de altfel, sunt mulți cei care se referă la spațiul respectiv folosind expresia „groapa Văcărești”). În același timp, însă, o zonă în care natura s-a dovedit a fi mai puternică decât omul. O zonă în care natura și-a reintrat în drepturi, reușind, într-un timp record, să o recucerească și să formeze un ecosistem viabil, cu prezența tuturor elementelor lanțurilor trofice.

Vorbim, sincer, de o minune a naturii ce efectiv nu merită să fie tratată cu superficialitate și care ar trebui să se bucure de atenție ceva mai mult de câteva zile dintr-un an. Și, în acest context, vorbim despre un proiect de obținere a statutului de arie naturală protejată, pentru ceea ce sper că va fi, în câțiva ani, „Parcul Natural Văcărești”. Un proiect urban de mediu, demarat sub coordonarea asociației „Salvați Dunărea și Delta”, ce se bucură deja de susținerea Academiei Române (prin avizul științific favorabil emis de Comisia Monumentelor Naturale) și, ținând cont de poziția exprimată public, și de cea a Ministerului Mediului. În prezent, dosarul se află în faza „avizării suprafeței administrative” de către consiliul local, dar materializarea în practică a susținerii generale la nivel declarativ se lasă, ca de obicei, așteptată.

Nu am vorbi de o premieră pe plan internațional (deși contextul în care ecosistemul a luat naștere este unul deosebit), în marile orașe ale lumii existând un număr impresionant de arii naturale protejate. Praga, de exemplu, capitala Cehiei, adăpostește 88 de astfel de zone, însumând 2200 de hectare, iar în cazul Vienei vorbim de 30% din suprafața orașului ca fiind acoperită de arii protejate. Dintre acestea, Wienerberg este poate cel mai bun exemplu în cazul de față, reprezentând o arie protejată pe terenul unei foste cărămidării abandonate.

În ultimii 24 de ani, Bucureștiului i-au fost răpite peste 2000 de hectare de spațiu verde, betonate în general în interes privat, actualmente capitala României situându-se pe antepenultimul loc în topul „Green Index City” al capitalelor europene, aflându-se în același timp departe de norma minimă UE de spațiu verde / locuitor. „Parcul Natural Văcărești” nu ar fi doar un parc, ci un adevărat refugiu natural ce ar însemna un metru pătrat în plus de spațiu verde / locuitor și, în același timp, ce ar avea roluri de cercetare științifică, recreere, educație, conservare și protecție a mediului, toate de maximă importanță.

Imaginile de mai sus le-am surprins eu, weekendul acesta, astfel încât garantez că sunt „pe bune”. Și izvorul și lacurile și stufărișul și culorile. Iar mai multe fotografii, inclusiv cu fauna zonei, găsiți aici. Ia uitați, o vidră în București! :)

vidra in vacaresti

Închei prin a vă încuraja să semnați și voi petiția pentru declararea Parcului Natural Văcărești, manifestându-vă astfel susținerea față de proiect și contribuind la crearea de presiune pe autorități. Nu în ultimul rând, vă încurajez să dați acest mesaj mai departe. Din respect pentru natură și pentru ceea ce a reușit să obțină chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară.

5 CommentsLeave a comment

  • Numai ca dupa alte 3 luni se aproba prin Hotararea de Guvern nr.855/2002 publicata in Monitorul Oficial partea I nr.621/22.08.2002 , s-a dispus concesionarea , fara ca statul sa fie proprietarul acestui teren , cu toate ca existau Notificari pentru restituirea terenurilor din zona lac Vacaresti ,
    Concesionarea terenurilor a fost in vederea realizarii unui complex cultural-sportiv. In acest caz Statul isi exercita atributele proprietatii prin Ministerul Mediului, care ulterior a incheiat in calitate de CONCENDENT, un contract de concesionare . Pe 23 ianuarie 2003 a fost incheiat Contractul nr.1/2003, semnat de ministru Petru Lificiu si incheiat pe 49 de ani pe o redeventa de 0,28 centi/$/mp . Terenul a fost concesionat unei societati comerciale SC ROYAL ROMANIAN CORPORATION SA – patron cetateanul Tony Mikhael . Concesionarea terenurilor avea ca obiect realizarea unui complex cultural-sportiv. Asa cum se arata in Certificatul de Urbanism Nr.1258/65326/09.08.2006 . Acesta urma sa cuprinda realizarea unui complex multifunctional (in special sport si agrement, un hipodrom pentru curse de cai, un teren de golf, vile, complexe comerciale, etc…
    .
    Hotararea de Guvern 855/2002 Contractul de concesionare a fost illegal incheiat , deoarece Deoarece TERENURILE NU AU INTRAT IN PROPRIETATEA STATULUI IN TEMEIUL UNUI TITLU VALABIL, ASTFEL CUM PREVAD DISPOZITIILE ART.61, ALIN.1, DIN LEGEA NR.213/1998 SI CA ATARE GUVERNUL NU PUTEA DISPUNE PRIN HOTARAREA DE GUVERN 855/2002 ASUPRA CONCESIONARII ACESTUIA

    Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, dupa 23 de ani Statul de drept, potrivit Constitutiei dupa aparitia legilor reparatorii ca sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Numai ca, fenomenul de tergiversare, amanare sau de obstructionare a retrocedarii terenurilor preluate in mod abuziv este si astazi in 2013 pus in aplicare si datorita acestora RETROCEDAREA TERENURILOR ESTE OBSTRUCTIONATA DE CATRE Statul Roman – MINISTERUL MEDIULUI (administratorul terenului lac vacaresti) – CATRE PROPRIETARII DE DREPT –
    Desi instantele de judecata au recunostut dreptul de proprietate , prin sentinte definitive si irevocabile, sunt Titluri de proprietate , Procese Verbale de punere in posesie, pentru restituirea terenurilor, proprietarii plastesc impozitul pe teren la zi, sunt intabulati in Cartea funciara, au numar cadastral, numar postal – cu toate astea proprietarii nu pot sa-si exercite prerogrativele dreptului de proprietate! Mai nou , statul roman prin administratorul terenului, Ministerul Mediului, concepe alte incalcari ale dreptului de proprietate, Este evident ca astfel de planuri si demersuri ( arie protejata, parc natural, groapa de gunoi, focar de infectie) nu fac decat sa perpetueze incalcarea dreptului de proprietate prin permanetizarea ocuparii terenului
    Statul Roman sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care terenul respectiv ar fi avut-o daca lucrarea existenta asupra sa nu ar fi efectuata! Prin Constitutia Romaniei,Statul Roman stabileste ca: – proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege ; – nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica , cu dreapta si prealabila despagubire.Dreptul de proprietate este principalul drept real şi de fapt ocupă locul central în cartea a doua „Drepturile reale”. Dreptul de proprietate de proprietate mai este considerat ca fiind cel mai complet drept real, fiindcă întruneşte în mâinile proprietarului toate atributele acestui drept şi anume dreptul de posesiune, dreptul de folosinţă şi dreptul de dispoziţie.
    Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale
    Atribut al dreptului de proprietate, consta in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul sau bunul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui. Ce a facut regimul comunist in frunte cu Ceausescu se numeste Nationalizare. Ce a facut regimul democrat in frunte cu toate guvernele de la revolutie pana la azi se numeste – nerespectarea dretului de proprietate – si ce vor ce vrea sa faca guvernul de astazi si ONG-urile cred daca consultati un avocat – atunci se va numi INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
    Art. 220 Tulburarea de posesie
    Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia
    Cati bani ii trebuie unui proprietar sa renunte la proprietatea sa???? Tu poti sa renunti la proprietatea ta?????????!!!

  • Intangibilitatea dreptului de proprietate este consacrata si de Conventia europeana a
    drepturilor omului, ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994 care, in art. 1 din Primul Protocol aditional semnat la Paris la 20 martie 1952, prevede:
    “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decit pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international”.
    Dispozitiile art. 44 alin. 1 teza a II-a din Constitutia României prevad ca atât continutul cât si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin. (5) din Constitutie consacra caracterul inviolabil al proprietatii private în conditiile legii organice.

    In anul 1962 terenurile din aceasta zona au fost preluate de Gospodaria agricola colectiva Dudesti – Cioplea, devenita Cooperativa agricola de productie Popesti – Leordeni, prin deposedarea abuziva a proprietarilor de terenurile lor

    In primavara anului 1988, asa cum se arata si in “Scanteia nr.14230/20.mai.1988”, la indicatia fostului dictator Nicolae Ceausecu in zona Vacaresti a inceput demolarea. Intregul teren de 260 ha care fost preluat de Stat, in mod abuziv . Buldozerele au ”eliberat” terenul, demoland Manastirea Vacaresti, Locuintele oamenilor, iar acestia au fost “stramutati” in mod abuziv, in vederea realizarii proiectatului “Lac Vacaresti” . La 10 zile de la vizita dictatorului in zona apare Decretul Consilului de Stat nr.143/30 mai,1988 privind Obiectivul de investitii “Acumulare Lac Vacaresti” care NU A FOST NICIODATA PUBLICAT in Buletinul Oficial si in aceasta situatie cum prevedeau dispozitiile art.69 din Constitutia din 1965, in viguare in anul 1988 . – Explicatia este simpla: la data si continutul decretului evidentiau ca OCUPAREA TERENURILOR SI DEMOLAREA LOCUINTELOR AU AVUT LOC FARA VREO FORMA LEGALA!! Nepublicarea Decretului nr. 143/1988 atrage consecinta prevazuta de art. 2 alin.2 lit. f din Legea nr. 10/2001 potrivit caruia imobilele preluate de stat in baza unei legi sau a altor acte normative NEPUBLICATE , la data preluarii, in Monitorul Oficial sau in Buletinul Oficial sunt considerate imobile preluate in mod abuziv.
    Asadar, singur motivul nepublicarii Decretului nr. 143/1988 duce la calificarea de drept a imobilelor pretins preluate prin efectul acestui decret, ca imobile preluate in mod abuziv. Nicaieri in Decretul nr. 143/1988 nu se prevede trecerea in proprietatea statului a terenurilor si cu atat mai putin exproprierea” lor .- Formula “se expropriaza si se trece in proprietatea statului” nu se regaseste in acest decret, dupa cum nu se regaseste nici numele celor expropriati. Dupa ridicarea digului, lacul a fost umplut cu apa, cu consecinta inundarii terenurilor invecinate din Vitan Barzesti si a subsolurilor blocurilor din Calea Vacaresti sector 4 si s-a s-a constatat ca obiectivul era irealizabil dupa executarea lucrarilor privind cuva lacului,
    Lucrările au început în anul 1988, dar au fost sistate chiar înainte de Revoluţia din 1989. Stuf si papura. Scaieti si ciulini.Caini si sobolani.Serpi si ciori. Tantari si capuse.Oameni fara adapost. Foame si saracie azi la un sfert de veac de la revolutia din 1989, la un sperf de veac de democratie – incalcarea dreptului de proprietate
    Dupa Revolutia din 1989 cand, potrivit Constitutiei, Romania a devedint stat de drept, era de asteptat sa fie restituite imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Prin in aparitia Legii nr.18/1991(legea fondului funciar), Legea nr.169/1997 (privind modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991) Legea nr.1/2000, O.U.G. nr.102/2001, prin Legea nr.247/17.07.2005 (privind reforma in domenile proprietatii) si prin aparitia Legii nr.165/2013 Privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România Statul are posibilitatea si obligativitatea reconstituirii dreptului de proprietate, de regula pe vechiul amplasament, iar cand nu este posibil, pe un alt amplasament, astfel cum reiese din modificarile aduse legilor enuntate mai sus.
    Lucrarea de investitie pentru care a fost preluat terenul de catre stat, respectiv Lacul Vacaresti, NU a fost finalizata, renuntandu-se la aceasta lucrare, astfel in speta sunt aplicabile dispozitiile Legii nr.247/2005 care impun restituirea catre adevaratii proprietari

    La 12 ani de la abandonarea investitiei s-a hotarat schimbarea destinatiei terenului. Prin Hotararea Guvernului nr.1223/2001 Guvernul Romaniei confera Companiei Nationale “APELE ROMANE” SA, calitatea de administrator special , (Dar, calitatea de administrator a fost pierduta implicit prin aparitia Hotararii de Guvern 855/2002 trecand terenul din domeniul public in domeniul privat al statului.
    Ulterior atat de “fundamental” a fost solutia propusa si adoptata incat, numai dupa 5 luni Hotararea de Guvern nr.1223/2001 a fost abrogata prin Hotararea de Guvern nr.481/2002.
    Numai ca dupa alte 3 luni se aproba prin Hotararea de Guvern nr.855/2002 publicata in Monitorul Oficial partea I nr.621/22.08.2002 , s-a dispus concesionarea , fara ca statul sa fie proprietarul acestui teren , cu toate ca existau Notificari pentru restituirea terenurilor din zona lac Vacaresti ,

  • De ce nu te sesizezi de vilele de pe malul lacului Pantelion – De ce nu semnati o petitie sa aveti grija de parcurile voastre . Nu mai manipulati . Nu este adevarat . Am fost zilnic in Vacaresti si nu am vazut nici vulpea, nici vidra. Singurul care este vizibil si traieste si mananca ecologic este Gica care se bucura de atentia voastra si pe care il manipulati . Nu mai mintiti si nu invatati sa respectati proprietatea – Daca intra cineva la tine in casa si iti spune ca nu mai ai voie in bucuatarie, ce ai face? Daca ai o proprietate tu ti-ai vinde proprietatea si la ce pret?

    • Draga domnule / draga doamna,

      Va spun sincer ca va inteleg supararea, chit ca nu am fost niciodata pusa in situatia in care va aflati dumneavoastra. Este o suparare justificata, iar articolul scris de mine nu neaga acest lucru. Nu am mintit si nici nu incerc sa manipulez. Faptul ca sustin ca zona respectiva sa fie declarata arie protejata nu inseamna ca nu sunt de acord ca dumnevoastra si ceilalti proprietari de drept sa fiti despagubiti, dupa cum am vazut ca a declarat oficial, in nenumarate randuri, si domnul Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

      Ganditi-va, insa, ca daca aceasta Asociatie nu ar fi adus in vizorul mass – media problema Parcului Natural Vacaresti, cel mai probabil si problema despagubirilor dumneavoastra ar fi ramas o necunoscuta pentru majoritatea oamenilor. Din punctul meu de vedere, abordarea de tipul „noi” sau „ei” nu este una constructiva si cred ca toata lumea ar avea de castigat daca s-ar face o presiune comuna asupra autoritatilor.

      Proprietati se vand zi de zi, nu asta e problema… Si nu cred ca proprietatea este cea pe care o doriti atat de mult sa o obtineti, cat dreptatea in cazul cu care va luptati de peste 20 de ani. Si, repet, va inteleg si va sustin.

  • Toata lumea sustine ca trebuie respectat dreptul de proprietate si aplicate legile retrocedarii. Dar de 24 de ani numai vorbe. Iar acum o alta bazaconie pe acest teren care nu apartine STATULUI si care
    NU AU INTRAT IN PROPRIETATEA STATULUI IN TEMEIUL UNUI TITLU VALABILDesi instantele de judecata au recunostut dreptul de proprietate , prin sentinte definitive si irevocabile, sunt Titluri de proprietate , Procese Verbale de punere in posesie, pentru restituirea terenurilor, proprietarii plastesc impozitul pe teren la zi, sunt intabulati in Cartea funciara, au numar cadastral, numar postal – cu toate astea proprietarii nu pot sa-si exercite prerogrativele dreptului de proprietate! Mai nou , statul roman prin administratorul terenului, Ministerul Mediului, concepe alte incalcari ale dreptului de proprietate, Este evident ca astfel de planuri si demersuri ( arie protejata, parc natural, groapa de gunoi, focar de infectie) nu fac decat sa perpetueze incalcarea dreptului de proprietate prin permanetizarea ocuparii terenului
    Statul Roman sa cumpere terenul la valoarea de circulatie pe care terenul respectiv ar fi avut-o daca lucrarea existenta asupra sa nu ar fi efectuata! Prin Constitutia Romaniei,Statul Roman stabileste ca: – proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege ; – nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica , cu dreapta si prealabila despagubire.
    Dreptul de proprietate este principalul drept real şi de fapt ocupă locul central în cartea a doua „Drepturile reale”. Dreptul de proprietate de proprietate mai este considerat ca fiind cel mai complet drept real, fiindcă întruneşte în mâinile proprietarului toate atributele acestui drept şi anume dreptul de posesiune, dreptul de folosinţă şi dreptul de dispoziţie.
    Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale
    Atribut al dreptului de proprietate, consta in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul sau bunul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui. Ce a facut regimul comunist in frunte cu Ceausescu se numeste Nationalizare. Ce a facut regimul democrat in frunte cu toate guvernele de la revolutie pana la azi se numeste – nerespectarea dretului de proprietate – si ce vor ce vrea sa faca guvernul de astazi si ONG-urile cred daca consultati un avocat – atunci se va numi INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII
    Art. 220 Tulburarea de posesie
    Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia – Multumim ca intelegi situatia. Nu credem nici ce spune Liviu mihaiu – care cunoaste foarte bine situatia si cui apartin terenurilr

    MUNICIPIUL BUCUREŞTINU Subcomisia Locală de fond funciar a sectorului 4

    SITUAŢIE PRIVIND CERERILE FORMULATE ÎN TEMEIUL LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PENTRU
    TERENURILE AFECTATE DE INVESTIŢIA “LACULUI VĂCĂREŞTI”

    Nr. crt. NUMELE ŞI PRENUMELE PETENTULUI NUMELE ŞI PRENUMELE AUTORULUI NUMĂRUL DE ÎNREGISTRATRE AL CERERII
    (şi legea în baza căruia a fost depusă) SUPRAFAŢA SOLICIATĂ
    (mp) ADRESA IMOBILULUI REVENDICAT
    1. ALEXE ANTON ŞI MARIA ALEXE M. GHEORGHE 21998/97P/15.09.2005-L 247/2005 4811 POVESTEI 37
    2. ANDREI ŞTEFAN 21996/102V/15.09.2005-L 247/2005 VĂCĂREŞTI
    3. ANDRONIC VASILE ANDRONIC VASILE 20187/82P/22.08.2005-L 247/2005 10000 POVESTEI 47
    4. ANDRONIC VASILE ANDRONIC VASILE 20188/83P/22.08.2005-L 247/2005 3000 POVESTEI 54
    5. ANGHEL ANIŞOARA ANGHEL GHEORGHIŢA 21218/185D/06.09.2005-L 247/2005 715 DEALUL CORNIŞEI
    6. BALDOVIN MARILENA CARMEN GEORGESCU MARGARETA 21061/70G/05.09.2005-L 247/2005 5590 GLĂDIŢEI 49
    7. BÂSU DUMITRU, ŞERBAN CHIRA, UNGUREANU ANICA BÎŞU MARIN 21030/669W/02.09.2005-L 247/2005 1488 LUNCA BÎRZEŞTI 7
    8. BĂLAŞA GHEORGHE BĂLAŞA POMPILIU ŞI EUGENIA 28006/182P/29.11.2005-L 247/2005 DIF. 910 PISCULUI 125 (133)
    9. BĂLĂNESCU ELENA 19384/49V/11.08.2005-L 247/2005 ZONA LACUL VĂCĂREŞTI
    10. BOERU PETRE PETRE GHEORGHE 21412/74G/08.09.2005-L 247/2005 DIF. 2800 GLĂDIŢEI 88
    11. CĂLIMARĂ MIHAI 20576/640W/29.08.2005-L 247/2005 5300 POVESTEI 2A, LUNCA BÎRZEŞTI F.N.
    12. CIUCHIŢĂ IOAN CIUCHIŢĂ CONSTANTIN ŞI ECATERINA 22885/254D/23.09.2005-L 247/2005 DIF. DRUMUL DEALUL PĂDURII 13
    13. CODREANU FLORICA, DUMITRESCU ALEXANDRU, DUMITRESCU PETRE JELEA ION 21034/76V/02.09.2005-L 247/2005 13813 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    14. COMĂNESCU IONEL ŞI COMĂNESCU AURA TORAND CONSTANŢA 25399/156V/27.10.2005-L 247/2005 13821 VITAN BÎRZEŞTI 2 x SPLAIUL UNIRII 216-218
    15. COTORAN MARIUS MAGDALENA COTORAN MAGDALENA 21778/98P/13.09.2005-L 247/2005 POVESTEI 41
    16. COZMA DORIN VALERIU ŞI JAMBOR MIHAELA ANCA 20252/622W/23.08.2005-L 247/2005 12800 LUNCA BÎRZEŞTI F.N., LIVEDEA CU DUZI 13, POVESTEI 33
    17. CROITORU MAIA BONU MATEI 20469/633W/25.08.2005-L 247/2005 1600
    18. DIACONESCU MARIA CRISTODORESCU ALEXANDRINA 21032/671W/02.09.2005-L 247/2005 19094 DUDEŞTI CIOPLEA
    19. DIMA FLORICA NICOLESCU MARIA 20920/74V/01.09.2005-L 247/2005 32700 VĂCĂREŞTI
    20. DONGO MARIA DUMITRU COSTEA 22291/67L/19.09.2005-L 247/2005 3000 LUNCA BÎRZEŞTI 24
    21. DUMITRACHE PETRUŢA BORŞ CAROL ŞI VERONA 28224/112L/30.11.2005-L 247/2005 1250 LUNCA BÎRZEŞTI
    22. DUMITRACHE PETRUŢA BORŞ CAROL ŞI VERONA 28226/113L/30.11.2005-L 247/2005 5000 LUNCA BÎRZEŞTI
    23. DUMITRACHE PETRUŢA BANCIU DOMNICA 28229/114L/30.11.2005-L 247/2005 15000 LUNCA BÎRZEŞTI
    24. DUMITRESCU GH., DUMITRESCU M., DUMITRESCU A., ETC. DUMITRU CLEOPATRA 23595/267D/04.10.2005-L 247/2005 5000 DRUMUL BERCENARULUI
    25. DUMITRU NICULAE GHEORGHE DUMITRU 21029/668W/02.09.2005-L 247/2005 3142
    10000
    1820
    1974
    2060 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI, POVESTEI 2, DRUMUL LUNCII 38
    26. DUMITRU NICULINA 26175/1046W/08.11.2005-L 247/2005
    27. EFTIMIE MARIA 20349/44i/24.08.2005-L 247/2005 INELUŞ
    28. GHEORGHE FLORICA 27890/198V/28.11.2005-L 247/2005 LACUL VĂCĂREŞTI
    29. GHEORGHE GEAN 22490/809W/20.09.2005-L 247/2005
    30. GHEORGHE MIHAIL, GHEORGHE IULIAN ŞI LUPU CONSTANTIN 20573/638W/29.09.2005-L 247/2005 3800
    4656
    400 LUNCA BÎRZEŞTI F.N. ŞI POVESTEI 30
    31. ION BĂCANU, ION ALEXANDRU 25995/163V/07.11.2005-L 247/2005 14218 LAC VĂCĂREŞTI
    32. IONESCU ALEXANDRINA IONESCU CONSTANTIN 27907/199V/28.11.2005-L 247/2005 6665 LAC VĂCĂREŞTI
    33. IORDACHE MIHAI IORDACHE VASILE 20917/73V/01.09.2005-L 247/2005 32700 VĂCĂREŞTI
    34. IORDACHE MIHAI IORDACHE VASILE 28076/210V/29.11.2005-L 247/2005 2000 LAC VĂCĂREŞTI
    35. IORDACHE MIHAI IORDACHE VASILE 28077/211V/29.11.2005-L 247/2005 LUNCA VĂCĂREŞTI
    36. JOIŢOIU TEODORA JOIŢOIU TEODORA 21308/82V/07.09.2005-L 247/2005 VITAN BÎRZEŞTI 6 ŞI 6 BIS
    37. JOIŢOIU CRISTIAN LIVIU JOIŢOIU MĂNDICA 28222/221V/30.11.2005-L 247/2005 5655 VITAN BÎRZEŞTI 6 ŞI 6 BIS
    38. LAMBRU ALEX, NEGRILĂ EUGENIA 24919/154P/20.10.2005-L 247/2005 5110 POVESTEI 16-18
    39. MANEA FLORICA, FLORIN ŞI ANNE MARIE 27499/322D/23.11.2005-L 247/2005 DRUMUL LUI DAVID
    40. MARICA DOINA ŞI MATHEON ANCA LORENA PĂTRAŞCU VASILICA ŞI DUMITRU 22103/108V/15.09.2005-L 247/2005 20500
    13000 VITAN BÎRZEŞTI 14
    41. MARICA DOINA, MALTIMORE ANCA 24894/969W20.10.2005-L 247/2005
    42. MARIN ELENA ZURINI FERINANDO 21428/701W/08.09.2005-L 247/2005 8840 VĂCĂREŞTI
    43. MARIN MARIANA ŞI NEDA 28018/108L/29.11.2005-L 247/2005 2500
    400 LUNCA VĂCĂREŞTI
    44. MARINESCU FLOREA 19839/59V/17.08.2005-L 18/1991 2026 VĂCĂREŞTI-462FF ŞI 934FF
    45. MARINESCU MIHAI LIVIU ŞI MARINESCU ILIE PETRE MARIN DUMITRU SIMION 223847120V/19.09.2005-L 247/2005 8812,50 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    46. MARINESCU MIHAIL GABRIEL MARINESCU MARIA 18177/62S/26.07.2005-L 247/2005 2747 SECEREI F.N.
    47. MARINESCU MIHAIL GABRIEL 22041/763W/15.09.2005-L 247/2005 GOSPODINELOR
    48. MARINESCU NICOLAE ŞI NUŢA GRIGORE ANASTASIA 21504/81P/09.09.2005-L 247/2005 POVESTEI 29
    49. MATEI ILEANA 19977/64G/18.08.2005-L 247/2005 DIF. 2950 GLĂDIŢEI 86
    50. MILCULESCU NICOLAE 24940/152V/20.10.2005-L 247/2005 4800 ZONA VĂCĂREŞTI
    51. MUNTEANU SEVASTIŢA ATANASIU NICOLAE 22164/115V/16.09.2005-L 247/2005 3938 VĂCĂREŞTI
    52. NICOLAIDI DANIELA ELENA NICOLAIDE ARISTOTEL ŞI VASILICHIA 28145/110L/30.11.2005-L 247/2005 3191 LUNCA BÎRZEŞTI NR. 5(1)
    53. NICULAE TEODOR, NICULAE ILINA, NICULAE AURICĂ, VARGA PARASCHIVA, BĂLOI ANA, LAMPERT MARIOARA, ILIESCU ELENA, ATANASIU AGA, TOMESCU LUMINIŢA, ATANASIU NICULAE, GHEORGHIŢA ANCUŢA, NICULAE VASILE, CÂRSTEA VICTORIA 22200/781W/16.09.2005-L 247/2005 27575 EREMIA POPESCU 39-51
    54. OLTEANU NICOLAE ŞI ZAMFIR GHEORGHIŢA 19072/73P/08.08.2005-L 247/2005 1200 POVESTEI 2
    55. OTĂRĂŞANU ILIE, BRASLĂ ANA, LAZĂR CONSTANŢA 22558/77L/20.09.2005-L 247/2005 3438 VĂCĂREŞTI
    56. PĂTRAŞCU ION 21440/48L/08.09.2005- L 18/1991 LUNCA BÎRZEŞTI 8-633FF
    57. PETRESCU IOSEFINA MARINESCU ILIE 22382/119V/19.09.2005-L 247/2005 4406 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    58. POPESCU LUCIAN 22436/91G/19.09.2005-L 247/2005 6090 GLĂDIŢEI 64
    59. POPESCU MIHAI ŞI TUDOR POPESCU TEODOR 28093/213V/29.11.2005-L 247/2005 5000 ZONA VĂCĂREŞTI
    60. RADU ELENA, ANGHELESCU ANA, BĂLĂNESCU ELENA, ANGHELESCU DANIEL DUMITRU, ANGHELESCU ELENA, ANGHELESCU TĂNASE, ANGHELESCU MARIA 19385/50V/11.08.2005-L 247/2005 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    61. RIZESCU FLORICA STOICA GHEORGHE ŞI CONSTANTINA 21621/717W/12.09.2005-L 247/2005 26600 SECEREI F.N., VĂCĂREŞTI
    62. ROŞIORU ŞTEFAN ROŞIORU ECATERINA 21392/696W/08.09.2005-L 247/2005 6015 LUNCA BÎRZEŞTI F.N., COSTACHE STAMATE 34
    63. SĂRĂTANU VASILICA ŞI STĂNICĂ ALEXANDRINA TUDOR GHEORGHE 19828/79BIS/17.08.2005-L 247/2005 3000 POVESTEI 49
    64. SĂVULESCU ELENA 21439/80S/08.09.2005-L 247/2005 10028 SPLAIUL UNIRII 198
    65. STOICULESCU VALERIA VASILE OPREA 28270/119L/30.11.2005-L 247/2005 2700 LUNCA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    66. STROE ANELA STROE GHEORGHE 21057/37L/05.09.2005-L 247/2005 28000 LUNCA BÎRZEŞTI
    67. SZABO ECATERINA, NIŢU MARIOARA, DUMITRU VIRGINIA NIŢĂ NUŢU GRIGORE ŞI NUŢU GHEORGHE 21033/75V/02.09.2005-L 247/2005 6348 + 21 PRĂJINI + 30 STÂNJENI VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    68. TĂNĂSUICĂ VASILE MICAN AUREL 20863/71V/31.08.2005-L 247/2005 5000 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    69. TEODORA MARINA 28238/193P/30.11.2005-L 247/2005 3000 POVESTEI 52
    70. TEODORESCU MARIA, BORNEANU PETRA Ş.A. GHEORGHE STROE 25575/85A/31.10.2005-L 247/2005 2782 ALEXANDRU GODIUTA 41(35)
    71. TEODORESCU MARIA, BORNEANU PETRA Ş.A. GHEORGHE STROE 25577/95L/31.10.2005-L 247/2005 20000 LUNCA BÎRZEŞTI F.N.
    72. TEODORESCU MARIA, BORNEANU PETRA Ş.A. NICOLAE TUDOR 26060/115C/07.11.2005-L 247/2005 COSTACHE STAMATE 21
    73. TEODORESCU MARIA, SCHANBERGER RALUCA NICOLAE TUDOR 26059/165V/07.11.2005-L 247/2005 12625 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    74. TEODORESCU MARIA, SCHANBERGER RALUCA NICOLAE TUDOR 26061/98L/07.11.2005-L 247/2005 4447 LIVEDEA CU DUZI 35, 37, 37A, 43
    75. TRAŞCĂ MARIN 21368/77P/07.09.2005-L 247/2005 1414
    1667 POVESTEI F.N.
    76. TUDOR DUMITRU ŞI TUDOR CĂLIN TUDOR P. ION 20645/70V/30.08.2005-L 247/2005 6896 VĂCĂREŞTI,
    LUNCA BÎRZEŞTI
    77. TUDOR DUMITRU CĂLIN, BERCULESCU MARIANA, EFTIMIE M. ŞI N. TUDOR PETRE ŞI ALEXANDRINA 28593/228V/06.12.2005-L 18/1991 5000 LAC VĂCĂREŞTI-85FF
    78. TUDOR PETRE TUDOR IOSIF 21174/679W/06.09.2005-L 247/2005 11200 METALURGIEI
    79. TUDORA MARIN TUDORA ILIE 20186/61V/22.08.2005-L 247/2005 2190 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    80. TUDORA VASILICA 28166/189P/30.11.2005-L 247/2005 2700 POVESTEI 47
    81. TURCU IORDACHE TURCU MARIN 20237/621W/23.08.2005-L 247/2005 8000
    1540 GLĂDIŢEI 58
    82. TURCU IORDACHE ŞI TOPOR ELENA TURCU AGLAIA 21433/76G/08.09.2005-L 247/2005 7500
    2500
    1625 GLĂDIŢEI 60, 47, 56
    83. VÂLCEANU ROSE-MARIE 24534/145V/14.10.2005-L 247/2005 3000 LAC VĂCĂREŞTI
    84. VANCU MARIA ŞI VASILE DUMITRA OPREA VASILE ŞI ILINCA 22158/113V/16.09.2005-L 247/2005 2400 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    85. VÂRBAN ILIE ZOEA FLOREA IVAN 22733/131V/22.09.2005-L 247/2005 10748 VĂCĂREŞTI
    86. VASILESCU GRIGORE IOAN 21384/80P/08.09.2005-L 247/2005 3356 POVESTEI 31
    87. VIŞAN EFTIMIA RODICA 21613/52L/12.09.2005-L 247/2005 4300 LUNCA LAC VĂCĂREŞTI
    88. ZOLIA CRISTIAN ALEXANDRU 21768/57L/13.09.2005-L 247/2005 LUNCA BÎRZEŞTI
    89. ALECU PAVEL 532/21.01.1998-L 18/1991 9000 INTR. POVESTEI 3
    90. ANGELESCU A., RADU E., 382/15.01.1998-L 18/1991 7800 ZONA VĂCĂREŞTI
    91. ANGHEL CORNELIU 86/04.12.1997-L 18/1991 5000
    92. ATANASIU ANGELA FLORICA 398/15.01.1998-L 18/1991 22900 POVESTEI 15
    93. ATANASIU MIRCEA 607/23.01.1998-L 18/1991 14458
    94. BLEI ELENA 1932/03.04.1998-L 18/1991 ŞEICA, VICŞANI
    95. BLEI PAVEL 1931/03.04.1998-L 18/1991 ŞEICA, VICŞANI
    96. CERCELARU VICTORIA 212/05.01.1998-L 18/1991 2000 DRUMUL LUI DAVID 7-20
    97. CIOLMEC MARIA ADRIANA 269/08.01.1998-L 18/1991 16700 LAC VĂCĂREŞTI
    98. DIACONESCU MARIA 586/22.01.1998-L 18/1991 DIF 420
    99. DIACONU MARIA 298/13.01.1998-L 18/1991 2500 POVESTEI
    100. DRAGNEA ŞTEFAN DUMITRU 1253/19.03.1998-L 18/1991 10000 ŞOS. VITAN BÎRZEŞTI
    101. DRAGOMIRESCU ROMULUS 428/16.01.1998-L 18/1991
    102. DUMITRAŞCU REMUS 852/11.02.1998-L 18/1991 3144
    103. DUMITRESCU FLOREA 429/16.01.1998-L 18/1991
    104. DUŢĂ ALEXANDRINA, PĂTRAŞCU ALEXANDRINA, PĂTRAŞCU GEORGE, PĂTRAŞCU SILVIU, PĂTRAŞCU CONSTANTIN 217/05.12.1998-L 18/1991 DIF 10000 LUNCA BÎRZEŞTI
    105. DUŢĂ V. MARIAN 251/08.01.1998-L 18/1991 5000 LAC VĂCĂREŞTI
    106. GEORGESCU ILIE 1569/30.03.1998-L 18/1991 10000
    107. GEORGESCU MARGARETA 897/18.02.1998-L 18/1991 8400
    108. GHEORGHE CONSTANTINA 1091711.03.1998-L 18/1991 5562
    109. GHEORGHE ELENA, MAZILU AURICA 28/25.11.1997-L 18/1991 3614
    110. HARALAMBIE LETIŢIA 675/28.01.1998-L 18/1991 6670
    111. HOJDA GHIŢĂ 512/20.01.1998-L 18/1991 3300
    112. IONESCU TEODORA 994/03.03.1998-L 18/1991 DIF 5000
    113. JELEA VASILE 495/20.01.1998-L 18/1991 1500
    114. LAMBE ION 599/23.01.1998-L 18/1991 10000
    115. LEITNER ADRIANA 676/28.01.1998-L 18/1991 8000
    116. MANEA NICOLAE 1270/20.03.1998-L 18/1991 4000
    117. MANEA ŞTEFAN, TUICĂ M. EUGEN 373/15.01.1998-L 18/1991 2100 MOŞIA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    118. MARIN GHEORGHE, ANDREI CONSTANŢA 253/08.01.1998-L 18/1991 3800 LUNCA VĂCĂREŞTI
    119. MARIN IULIAN 671/28.01.1998-L 18/1991 2340 LUNCA BÎRZEŞTI
    120. MERA ALEXANDRU VASILE 332/13.01.1998-L 18/1991 6200 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    121. MITU ANA 1526/30.03.1998-L 18/1991 10000 LUNCA BÎRZEŞTI
    122. NEAGU MARIN 344/14.01.1998-L 18/1991 4160 LAC VĂCĂREŞTI
    123. NEGRILA EUGENIA, LAMBRU 309/13.01.1998-L 18/1991 DIF 450 DRUMUL LUNCII 16
    124. NICULESCU DUMITRA, NEGUŢI MARIOARA, NICULESCU FLORICA, MĂCĂRESCU FLORICA, MĂCĂRESCU VASILICA, DINCĂ ALEXANDRU, DINCA VALERICA 19/25.11.1997-L 18/1991 DIF 2800 LUNCII-GHE. N. GHE. 90
    125. NICULESCU RUXANDRA 1991/03.04.1998-L 18/1991 LAC VĂCĂREŞTI
    126. NIŢULESCU NICOLAE, TUDOSE MARIA 566/22.01.1998-L 18/1991 17470 POVESTEI 46
    127. OLTEANU ION 147/15.12.1997-L 18/1991 65000 VITAN BÎRZEŞTI F.N.
    128. OTĂRĂŞANU GHEORGHE 1441/26.03.1998-L 18/1991 DIF 1300
    129. OTELEA ANIŞOARA 658/27.01.1998-L 18/1991 DIF 12700
    130. OTELEA ANIŞOARA 659/27.01.1998-L 18/1991 DIF 5600
    131. PANTOFARU ILIE, PANTOFARU PETRUŢA 103/08.12.1997-L 18/1991 5000 GLĂDIŢEI 41
    132. POPESCU NICOLAE, TEODORESCU EUGENIA 1071/09.03.1998-L 18/1991 12640
    133. RĂDULESCU RĂZVAN 1868/02.04.1998-L 18/1991 17845 LUNCII
    134. STAN PETRA 23/25.11.1997-L 18/1991 DIF 2034 POVESTEI 14
    135. STROE GHEORGHE, PÂSLARU FLORICA, STAMATE ELENA 625/26.01.1998-L 18/1991
    136. STROE MARIA 283/12.01.1998-L 18/1991 4800 AGRICOL
    137. STROE MARIA 1049/06.03.1998-L 18/1991 DIF 1300
    138. TEODORESCU MARIA 2118/03.04.1998-L 18/1991 17800 LUNCA VĂCĂREŞTI
    139. TEODORESCU MARIA 2120/03.04.1998-L 18/1991 10000 LUNCA VĂCĂREŞTI
    140. TUDOR P. PETRE 85/04.12.1997-L 18/1991 5000 LUNCA BÎRZEŞTI
    141. TUDORA I. ILIE 537/21.01.1998-L 18/1991 3540
    142. VASILIU MARIOARA 894/18.02.1998-L 18/1991 10800
    143. VASILIU MARIOARA 1125/16.03.1998-L 18/1991 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    144. ZANE TEODOR 1245719.03.1998-L 18/1991 15000 STR. GH. I. GHEORGHE
    145. ZURINI F. EMIL 328/13.01.1998-L 18/1991 10900 AGRICOL
    146. BRUMARU VALERIA 20233/23.08.2005-LEGEA NR. 247/2005 1598,97 LUNCA BÂRZEŞTI 11A
    147. RISTEA GEORGETA 20235/23.08.2005-LEGEA NR. 247/2005 1600,00 LUNCA BÂRZEŞTI F.N.
    148. DRAGOMIRESCU ROMULUS DRAGOMIRESCU NICOLAE 428/16.01.1998-LEGEA NR. 18/1991 1176 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    149. IVAN COSTACHE 8036/06.03.1991- LEGEA NR. 18/1991 120 LAC VĂCĂREŞTI
    150. DUMITRESCU DUMITRU DUMITRESCU ION 429/16.01.1998- LEGEA NR. 18/1991 1184 VATRA MĂNĂSTIRII VĂCĂREŞTI
    151. RADU VASILICA IVAN ILIE 1846/02.04.1998 2840 STR. LUNCA BÂRZEŞTI 11
    152. ZANE MARIN 8038/06.03.1991 760 LAC VĂCĂREŞTI
    153. ANE VASILE 2/20.11.1997- LEGEA NR. 18/1991 500 LAC VĂCĂREŞTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.